10 motive amuzante, dar importante pentru lucrat tricepsul

faci cu mana triceps
Din experiența mea de viață și din zicerile de duh ale antrenorului meu de la sală a luat naştere această listă specială de motive pentru un triceps ca de dive:

1 Nu te acoperi de ruşine când faci cu mâna la urcarea în avion. Noi tot l-am întrebat pe instructor cui naiba să-i faci cu mâna de pe scara avionului, că doar nu te lasă cu alai pe pistă, dar a zis să ne trăim viaţa ca şi cum am avea cui. Ce tot punem atâtea întrebări, „ia, mai băgaţi voi nişte flotări pentru triceps!”. Scurt pe puls.

Sursa foto

 

2 Poţi să-ţi împleteşti părul spic oricât de lung l-ai avea şi oricât de puţin ai şti să faci asta, fără să oboseşti, fără să te opreşti. Important e să ştii măcar orientativ ce-ai de făcut şi să ai triceps decisiv pentru ţinut mâinile ridicate deasupra capului pentru mult timp. Gândeşte-te că la sală ar trebui să faci mişcările astea cu un disc de cinci kile, aproximativ.

3 Te acoperi de admiraţie la mesele mari cu familia sau prietenii pentru că, ghici ce: o să ţi se ceară sarea sau piperul sau o să vrei tu chestii din celălalt capăt al mesei (mari), deci o să te întinzi de colo-colo cu crengile de pe care nu vrei să atârne scoarţa, corect? Nu zice rău dom’ profesor, până la urmă, muşchiul trebuie să fie ferm, mai ales spre nord, nu?

4 Poţi să te joci cu un Buflea în toate felurile posibile, inclusiv să-l ţii de picioare cu capul în jos şi să faci elicoptere cu el până nu mai poate de râs. Şi tu, de asemenea; că, altfel, de triceps mai poţi.

5 Poţi să stai oricât e nevoie în poziţia perfectă pentru reperat jucăriile de sub canapea: nici pe burtă pe covor, nici în genunchi, cocoşată. De câte ori e nevoie. Şi într-o casă cu doi copii mici e nevoie des. Cam aşa, dar fără minge, că te cam incomodează:

 

flotare triceps

Sursa foto

6 Poţi să împingi căruţul doar pe roţile din faţă pe teren cu hârtoape ca să nu-ţi sară cafeaua în toate părţile din paharul înfipt în suportul de lângă capul copilului.

7 Poţi să ieşi elegant din orice piscină oricând doreşti, pe orice latură doreşti, fără să mai stai la coadă pentru asta pe lângă scară, împreună cu copiii şi vârsta a treia.

 

femeie iese piscina triceps

Sursa foto

8 Poţi să dai din mâini cât vrei în căutarea celei mai bune poziţii a telefonului pentru selfie, fără teama că-ţi atârnă şi se bălăngăne ceva pe-acolo, pe lângă coate.

9 Te poți susține fără efort, în podurile palmelor, deasupra vasului de toaletă dintr-o baie publică, deci îţi poţi face nevoile liniştită, fără echilibristică,  fără căţărări pe colac, fără griji că iei ceva de pe-acolo.

10 Poţi să împingi fără efort cele mai grele uşi din parcarea subterană de la mall atunci când nu sunt automate, desigur. Mă rog, şi atunci îţi folosesc tricepşii lucraţi, că te arată bine chiar dacă nu faci nimic.

Sau poţi să faci fără pauză şi cu execuţie perfectă cele cinci seturi de triceps din BodyPump 101 (numai în cluburile World Class) care mi-au scos peri albi de trei luni încoace. Slavă Domnului că se schimbă coregrafia de luni, 26 iunie. După care, probabil, o să mă plâng de umeri sau fandări sau văd eu…

Spor la treabă, orice antrenamente ai face! And then stretch!

Sursa foto articol

Share