Menu
despre lucruri

Mastercheful de sub deal

Pe o vreme care-ți ia umbrela pe sus am plecat o mână de oameni din presă și blogosferă până colea, pe Valea Doftanei – faci dreapta de pe DN spre Câmpina și urmezi drumul – cam prost, dar sigur, până la destinație – ca să ne dea de mâncare niște oameni primitori și pricepuți la o pensiune ieșită din comun, din peisaj și din proiectele unor vizionari îndrăgostiți de artă – ATRA Doftana. Dar dacă am rezistat eu, gravidă în fază terminală, într-un microbuz, fără să nasc pe scaunele din spate, o să reziste oricine într-o mașină potrivită pe drumul pân-acolo.

_DSC8886

Echipa de masterchefi la nivel inalt

Ploaia ne-a scutit de stres pe la Ploiești, așa c-am ajuns cu moralul aproape ridicat în colțul acela de natură curată, de nici nu zici că ești la numai două linii de semnal Vodafone de Valea Prahovei cea grețos de aglomerată. A, cine e pe Orange ar fi bine să-și ia un back-up de serviciu de telefonie mobilă sau de însoțitor vorbitor în altă rețea, altfel îl paște o ședere absolut relaxantă și ruptă de lume – lucru pentru care nu toată lumea e pregătită, de altfel, așa c-am zis să zic. În schimb, wireless-ul zburdă liber și puternic pe coclaurile din perimetru, adică stai liniștit, că nu rămâi fără check-in.

De-a v-ați ascunselea cu unitatea de cazare

Peisajul te fură în așa hal încât, când ajungi în parcarea pensiunii, nici nu te miri din prima că singura construcție din zonă arată ca o gură de acces la metrou sau ca o ușa de lift, din sticlă – evident, la scară mult mai rafinată. Dar, până la urmă, asta-i senzația: că ai ajuns, în sfârșit, și vrei să intri unde trebuie să intri și te trezești că singura cale de acces e o ușă în mijlocul parcării. Treci de ea și cobori în miezul dealului, ca să descoperi o unitate de cazare căreia îi șade mai bine denumirea de boutique hotel decât orice altceva: pensiune, guesthouse, casă de vacanță sau ce-o mai scorni lumea, în general, în scopuri de marketing. Și asta pentru că o să găsești la Atra o atenție înnebunitoare pentru detalii, pentru calitate, pentru materialele folosite, pentru îmbinarea artelor plastice cu arta serviciilor turistice.

Pensiunea Atra Doftana, cu parcare deasupra

Pensiunea Atra Doftana, cu parcare deasupra

Camera pensiune Atra Doftana

Camera pensiune Atra Doftana amenajata pentru aniversare romantica

Infinite pool view la Atra Doftana

Infinite pool view la Atra Doftana

 

Pensiunea e construită, pe jumătate, în scobitura dealului și se prelungește cu restaurantul și terasa aferentă pe pajiștea tunsă la centimetru și vopsită de natură într-un verde ca de Photoshop. Pe lângă șerpuiește și clipocește râul Doftana – care beneficiază și de un baraj impresionant, pe care-l poți saluta din mers pe drum încoace – de unde toată zona se aprovizionează cu apă. Asta înseamnă că râul e curat, că albia lui poate găzdui o păstrăvărie – de unde chef-ul locului, Alex Petricean, aka D’Artagnan în alte vremuri, își ia un ingredient gustos și sănătos pentru preparatele lui fițoase de la Atra – dar că râul nu poate suporta și sporturi de apă motorizate – așa că aici poți să te dai doar cu caiacul, dacă ai chef, că Atra are logistică.

Între montat mâncare și demolat vigoare

Agitați și înfometați de pe drum, ne-am înfipt în bufetul de mic-dejun de la restaurantul de sub nivelul dealului și abia cu gura plină am început să ne minunăm de soba-șemineu ca un clopot imens din mijlocul încăperii, de felul special în care o sală de mese poate fi amenajată și ca zonă de relaxare, de priveliștea incredibilă de pe terasă. Bineînțeles, am dat check-in cu poză încă dinainte să ne săturăm. Adică operam cafeaua c-o mână și smartphone-ul cu cealaltă – greu de ăia care mai și fumau – ne scobeam de plăcinta delicioasă cu brânză și stafide a lui D’Artagnan printre dinți ca să n-apară în zâmbetele virtuale.

Am plecat să explorez împrejurimile din punct de vedere fotografic și am descoperit locul de joacă exterior și pe cel interior; am văzut cum arată vreo două camere (că sunt toate diferite) – și o baie, pentru selfie, bineînțeles; am fost și pe la sala de fitness – cu saună atașată – și înapoi în parcare, să mă mai minunez de ușa de la intrare și să admir tot complexul de deasupra lui.

După ce ne-am săturat s-o ardem de capul nostru pe coclaurile pensiunii și ale wireless-ului său, am fost convocați înapoi în restaurant, la bancurile de lucru, sub tacâmurile lui chef Alex Petricean, ca să montăm – slavă Domnului că doar atât – o “salată orientală reinterpretată”. Am avut următoarele ingrediente la dispoziție: un carpaccio de păstrăv, frecat pe-o parte cu zeamă de ghimbir cu mentă; un cartofior fiert, decojit și tăiat rondele; un ou fiert, decojit și tăiat rondele; o felie de sfeclă fiartă (pe care am rulat-o și tăiat-o fideluță – de unde am buricele degetelor roșii în unele poze); niște maioneză, niște pastă de măsline (semicercul închis la culoare de pe centrul farfuriei), niște ceapă tocată, frecată cu sare și oțet, o jumătate de limetă (pentru stropit peștele pe partea celalaltă), sare, piper, ulei de măsline. Ca niște kinderi la ora de lucru manual, am montat, fete și băieți deopotrivă, novici sau cunoscători într-ale bucătăriei, cea mai minimalistă salată orientală pe care am văzut-o vreodată – că de gătit nu mai zic: eu parcă fac mâncare la mine acasă pentru toată scara sau pentru botezul vecinului, nu-mi iese niciodată în cantități rezonabile, pentru familia noastră de două persoane și jumătate, din care copilul oricum consumă mai mult pe la grădiniță.

Ingredientele pentru delegatia de masterchefi

Ingredientele pentru delegatia de masterchefi

Masterchefi la treaba.

Masterchefi la treaba

Chef Alex Petricean o intoarce din incheietura

Chef Alex Petricean o intoarce din incheietura

Acestea fiind montate și mâncate, parcă ar mai fi încăput ceva, dar, probabil, toată lumea se consola cu ideea că mai băgăm niște combustibil la Festivalul Cașcavelei – un fel de bâlci look-a-like din zonă, cu multe preparate culinare locale, pe la care urma să trecem în drum spre casă. Așa că i-am dat care cu suc, care cu vin, care cu o cană cu lapte proaspăt, să umplem temporar spațiul rămas, când a năvălit peste noi prânzul cel adevărat: nuș’ ce turnuleț-fantezie, trei pătrimi de farfurie, din două bucăți diferite de porc (cică ceafă și piept), cu niște cartofi la cuptor în straturi, cu cașcavea între ele, și un sos de brânză cu ierburi – o nebunie care n-a mai încăput integral în stomacul meu amețit de lapte – dar o idee de gust bun tot mi-am făcut. Cartofii un pic prea sărați, totuși, pentru papilele mele – D’Artagnan zicea că e de la cașcavea. Carnea, în schimb, minunată, se dădea ușor mestecată.

Și când eram gata să ne târâm până pe canapelele de pe marginea restaurantului ca să leșinăm acolo precum șarpele care a înghițit un elefant, iată că sosește rânjind la noi cu moț de înghețată și desertul: lava cake sau moelleux au chocolat, cum vrei să-i zici, că de mâncat îl mănânci la fel: cu bale maxime. După care, pentru digerare, am încins atmosfera cu o dezbatere pe această temă dulce cu domnul chef, în tăria aerului rece de pe terasă, ca să ne revenim din transă.

Iar la ultima țigară – unii – și la ultima postare pe Facebook – alții, printre care și eu – Alex Petricean a scos un bol de tombolă din mânecă și m-a făcut fericita câștigătoare a premiului excursiei: două nopți de cazare la Atra, cu mica-dejun inclus. Numai să sun cu vreo două săptămâni în avans, că oamenii se ocupă imediat. Și să mai aștept un pic, că sunt rezervați până în octombrie. Bine că e voucherul valabil șase luni, am timp să și nasc, să-mi și revin pân-atunci. Bravo, bre, pupa-ți-aș mâna aia bună, D’Artagnan!

 

Bâlciul bunăciunilor

Ne-am revigorat și ne-am despărțit cu toate cele maxim bune de oamenii de la Atra – mai ales de doamna manager Cătălina Cioroba, o doamnă tare primitoare și foarte abilă să aducă aerul prețios al pensiunii la nivelul de percepție și procesare al fiecărui om care-i calcă pragul – apoi ne-am împachetat pentru bâlciul care ne aștepta cu cele de-ale nasului și pungii, că în gură nu mai încăpea nimic.

A tunat si a adunat oficialitatile Doftanei

A tunat si a adunat oficialitatile Doftanei

Ingrediente pentru masterchefi

Traditional window shopping

Cascavea testing

Cascavea testing

Experiența a fost scurtă, dar concludentă și foarte familiară pentru mine, grație anilor de frecventat bâlciuri ca pe evenimente mondene în copilărie: a început să burnițeze încă de la intrare – deci noroi în devenire; popa a deschis festivitățile cu o slujbă sănătoasă, apoi a intrat în funcțiune corul de copii cu un program artistic adecvat; de la un comerciant am aflat că pe scenă urma învățătorul – în locul primarului, aflat în arest la domiciliu (ce să zic, se poartă); am achiziționat 1/2 kilogram de cașcavea la suprapreț (30 lei/kg, când prețul zonei ar fi, în general, 25) și-apoi am aflat că nici măcat nu-i din aia super-fiță, maturată șase luni, ci doar vreo două. Dar știi cum merge cu struguri și nuci??

Oamenii din grup s-au mai încărcat cu niște pastramă de oaie, cârnați, must și tot felul de brânzeturi despre care i-am povestit bărbatului și era să mi-o iau că n-am luat. În schimb, mi-am redecorat baia cu un covor cu motive etno-geometrice – pe care scrie Made in Turkey, dar pare în tendința grafică a zonei și merge de minune la mine acasă. Iar copilului i-am adus un puzzle din lemn – sper, totuși, că nu e de la defrișările din împrejurimi.

Și ne-am întors acasă ghiftuiți de mâncare bună, năclăiți de noroi sănătos, de țară, cu plămânii plini de aer curat și sufletul de tihnă. E frumos la oamenii ăia acolo, o să povestesc mai multe în Femeia., așa că stai pe-aproape de chioșcuri.

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply