Menu
despre lucruri

E excelent să fii pe tratament!

tratamenr

De la o vârstă – nu spun care, vă urez să fie cât mai înaintată, nu ca a mea (pauză pentru plâns de milă) – ritualul de îngrijire se complică, de la întreţinerea zestrei naturale (pe care n-o apreciem decât atunci când e prea târziu şi prea lăsată) la prevenţia îmbătrânirii sau, şi mai dureros, la inversarea instalării galopante a acesteia. Cred că nici cucerirea normandă nu s-a petrecut atât de rapid precum degradarea fizicului din cauza înaintării în vârstă combinate cu lipsa de somn (în condiţiile în care presupunem, totuşi, un regim alimentar sănătos), aşa că mă dau pe tratamente de câte ori prind ocazia. Iată două dintre ele pe care le-am încercat recent:

Guinot Hydraderm Cellular Energy

Practic, aceste este numele unei noi tehnologii lansată şi la noi de către Guinot, o alternativă la medicina estetică, pentru un ten ferm şi proaspăt. Minunea se produce, concret, prin ionizarea dinamică a gelurilor folosite în timpul tratamentului – pentru că este vorba de un tratament facial – iar aceşti ioni pozitivi şi negativi oferă energie celulei pielii, stimulând regenerarea acesteia. Această nouă tehnologie este aplicată prin intermediul unui aparat cu electrozi care au la capăt role – adaptate pentru diverse suprafeţe ale fizionomiei – sau bile – destinate, în special, bărbiei, muşchilor orbiculari ai ochilor şi zonei din jurul gurii, pentru atenuarea ridurilor de expresie.
5f387568-fd26-418d-bd21-6033a1cd94cc

a1722934-5b8c-4a13-a851-dc9a4cd82e0f

Există două faze de proceduri faciale care folosesc Guinot Hydraderm Cellular Energy:

  • Tratamentul Cellular Energy Jeunesse, care oferă regenerare vizibilă prin stimularea activităţii celulare, refăcând mecanismul energetic celular. În acelaşi timp, efectul de dublă ionizare produs de acţiunea electrozilor asupra produselor Guinot aplicate pe piele ajută la pătrunderea ingredientelor active în profunzimea pielii.
  • Tratamentul Cellular Energy Lift, care stimulează musculatura facială, cu efect de lifting instant şi un contur redefinit al feţei.

Pentru aceste proceduri trebuie să te programezi la unul dintre centrele Silhouette (www.silhouette.ro) din Bucureşti (Unirii sau Dorobanţi), sau într-unul dintre saloanele partenere TopLine: Toscana Spa, Salon Trestiana şi Sunshine Club Salon (Bucureşti), Floarea de Colţ (Bacău), Annaspa (Piatra Neamţ), Salon Ambiance (Târgovişte), Poem Studio Estetic (Alba Iulia), Centrul Gioconda Medical Spa (Iaşi).

Cred că totul a durat cam 40 de minute, cu demachiere cu tot, dar a fost de vis. Bine, probabil am fost cu atât mai încântată cu cât i-am cerut părerea fetei de la Silhouette despre vârsta tenului meu şi a dat un 30. E bine, am cinci ani avans faţă de îmbătrânire, sper să investesc acest capital într-un mod cât mai productiv întru tinereţea eternă.

Ce-am putut vedea după, cât eram eu ameţită de extazul tratamentului, dar şi de grija că trebuie s-o iau de la capăt cu machiatul, că mai aveam drumuri de făcut: ridurile de expresie din jurul gurii estompate şi linia mandibulei mai fermă. Or fi fost şi alte îmbunătăţiri, dar astea-s stresurile mele momentan, aşa că la asta m-am uitat atent. Bine, efectul nu pot spune că a ţinut cine ştie ce, dar vorbim de o singură şedinţă, în condiţiile în care tratamentul ar trebui făcut săptămânal, până la remedierea vizibilă şi de durată a situaţiei.

Din păcate, nu am informaţii despre costuri, dar pe situl Silhouette se menţionează: „Tratamentul este mai avantajos datorită unui protocol mai mai scurt şi un preţ ajustat”.

 

Jessica Nourish Cuticle Formula

Până să merg la evenimentul de lansare a colecţiei de vară Jessica, nu ştiam mai nimic despre aceste lacuri de unghii. Adică, mă rog, manichiurista mea, o doamnă old-school absolventă de Igiena acum multe decenii, le foloseşte de cel puţin patru ani de când o cunosc, dar eu sunt una dintre acele persoane imposibil de neîndemânatice care nu-şi pot face unghiile la salon, că le strică înainte să se ridice de pe scaun. Iar pentru pedichiură merg, de obicei, cu tratamentele şi lacurile mele preferate în poşetă. Anyway, marca îmi părea destul de low şi nepopulară.

Aşa c-am fost tare intrigată când am primit invitaţia la Skin Training Center ca să cunosc nuanţele noii colecţii. Şi m-am umplut de atâta informaţie nouă despre această marcă, încât mă tot întreb cum de-am ignorat-o atâta timp:

Jessica2

  • Fondatoarea şi CEO al companiei este Jessica Vartoughian, armeancă plecată din România în SUA în anii ’60, acum un fel de guru al îngrijirii şi înfrumuseţării unghiilor, impresionantă prin atenţia pe care o acordă fiecărui detaliu din acest proces. Cât mi-au făcut unghiile fetele alea pe la eveniment, cocheta mamaie le-a şi servit nişte secrete ale meseriei.
  • Compania este prezentă în peste 60 de ţări.
  • Lacurile de unghii Jessica nu conţin niciuna din următoarele substanţe: formaldehidă, răşină formaldehidică, toluen, dibutilftalat (DBP), camfor, xilen sau etil tosilamidă. Au o formulă eco-friendly şi nu au fost testate pe animale (cruelty free 100%).
  • Sistemul de îngrijire şi înfrumuseţare a unghiilor creat de Jessica pleacă de la premisa că şi unghiile sunt de mai multe tipuri, precum părul: casante, uscate, deteriorate şi normale, fiecare având propriile nevoi, astfel încât portofoliul de produse al mărcii răspunde tuturor acestor nevoi, de la tratament şi vindecare, până la înfrumuseţare şi răsfăţ, prin următoarele game: Custom Basics, Essentials, Correctives, pedichiură ZenSpa, precum şi produse de îngrijire a mâinilor şi corpului.

Şi fix aici voiam să ajung. Da, noua colecţie este minunată, cu şase nuanţe pastelate, după cum îi şi spune numele – Polished in Pastels – ce au texturi cremoase, menite să creeze un aspect proaspăt (Pink Daisy, Lilac Pearl, Mint Blossom, Angelic Lavender, Periwinkle Bliss şi Blushing Violet), dar pe mine m-au înmuiat produsele-tratament. De exemplu, cel pentru unghii care se recuperează după gel e un produs care mă câştigă de clientă, pentru că sunt în povestea asta, deocamdată. Poate tu ai altă problemă cu unghiile, aşa că vezi toate tratamentele Jessica aici, e o nebunie.

 

Acum, însă, sunt îndrăgostită de crema pentru cuticule Jessica Nourish Cuticle Formula pentru că se aplică foarte uşor – o fac şi la volan, dacă n-am uitat s-o arunc în poşeta pentru ieşirea respectivă – intră repede în piele, are un miros discret (uşor asemănător cu al parafinei pentru mâini) şi un efect mulţumitor de lung (având în vedere că mai toată ziua stau cu mâinile în apă). Descrierea produsului spune că stimulează circulaţia sanguină din zonă şi, implicit, creşterea unghiei – şi tare aş mai avea nevoie de asta, ca să scap mai repede de zonele raşchetate de gel.

Găseşti produsele Jessica în saloanele partenere şi la partenerul Professional Brands Marketing & Distribution, în portofoliul căruia au intrat din luna martie a acestui an. Din păcate, însă, văd că nu le au pe site, deocamdată.

Hai, tratare plăcută şi cu spor pentru ţinută!

 

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply