Are importanţă ce faci în vacanţă (I)

activitati_dracula_danes1

Voiam şi noi să plecăm în vacanţa de vară în Turcia, ca tot românul cu copii – de care să scape măcar câteva ore pe zi, de-o plajă cinstită şi tihnită, graţie animatorilor de resort – dar contextul geo-politic ne-a luat de după umeri cu o sprânceană ridicată, la modul „pe bune??” şi-am renunţat. Am zis să rupem seria de Grecia, Spania ne-a dat cu virgulă pentru toţi patru (sau n-am găsit noi ce trebuie), în Italia nu vedeam ceva child-friendly, aşa că ne-am „resemnat” cu un concediu loco, dar măcar să fie pentru toată lumea.

Cu ocazia excursiei noastre de Paşti la Sighişoara – vezi aici poveste lungă, dar simpatică (aren’t they all?) – am trecut să vedem dacă Domeniul Dracula Daneş (la vreo nouă kilometri de cetatea medievală) arată la fel de bine şi de potrivit pentru noi precum se prezenta pe site. Adică multă verdeaţă, piscină, loc mare de joacă pentru copii, călărie de agrement pe cai şi ponei, mini-zoo, cazare decentă (în trei corpuri de clădire diferite, să avem de unde alege, că suntem mofturoşi şi cu nevoi multe), restaurant cu de toate. Era întâi mai şi oamenii aveau deja aproape totul rezervat pentru perioada pe care ne-o doream noi – sfârşitul lui august – inclusiv toate apartamentele.

pensiunea-dracula-danes

Pensiunea Dracula Daneş

Sursa foto


Dar locul arăta, într-adevăr, prea bine, aşa c-am mers pe combinaţia de două camere alăturate în Centrul Ecvestru, cea de-a doua unitate de cazare a domeniului, aflată în apropierea Pensiunii Dracula Daneş
(clădirea principală, cu restaurantul la parter, prima opţiune în dorinţele noastre). Bineînţeles că totul se întâmplă cu un motiv şi-am aflat c-am avut noroc să nu ne fi cazat acolo unde ne doream, că ne-ar fi destabilizat zgomotul intens de la bucătărie şi sala de mese.

Când le-am văzut catastiful împuiat cu rezervări, n-am mai stat pe gânduri şi-am marcat avansul (câte o noapte de cazare pentru ambele camere), ca să fie totul bătut în pix. Aveam vacanţă de vară. Yeey!

 

Asumă-ţi vacanţa cu copii, altfel sigur vei jeli!

Să mergi cu doi copii mici în concediu, fără vreo rudă sau bonă de ajutor, e o încercare din care nu cred că oricine poate ieşi machiat, elegant şi împăcat că aia a fost vacanţa, gata. Te frustrează gândul că ar trebui să fie concediu şi pentru tine, dar nu-l simţi cine ştie ce, pentru că funcţionezi tot în parametrii programului şi intereselor copiilor, aşa că nu poţi face plajă fără număr, shopping fără restricţii de timp şi buget sau degustări fără limită la sortimente de vin – bine, din punctul ăsta de vedere susţin concediul cu copii. Aşa că, dacă nu pleci de-acasă în cunoştinţă de cauză şi asumat, e foarte posibil să-ţi iasă pozele de vacanţă posomorâte foarte. Iar realitatea din spatele lor să fie şi mai gravă.

La Daneş am avut atâtea de făcut, în acelaşi perimetru, încât ne-a fost destul de uşor să ţinem copiii ocupaţi şi amuzaţi, să le respectăm programul de masă şi somn şi să ne oferim şi nouă, adulţilor, câteva clipe de relaxare. Puţine, dar au fost. Şi ne consolăm cu gândul că, pe măsură ce Lolek şi Bolek ăştia vor creşte, s-or mai descurca şi singuri într-un resort, ca să putem da rating-uri tot mai bune la deconectarea în concedii.

pensiunea-dracula-danes

Locul de joacă Dracula Daneş

Sursa foto

Primele două zile, cu prognoză bogată în grade Celsius, le-am împărţit între piscină, sesiuni de călărie pe ponei pentru kinderul mare şi lins tot ce se poate la locul de joacă pentru kinderul mic. Domeniul era plin de copii – am înţeles că mai mereu e, datorită şcolii de călărie – de la bebeluşi mai mici decât al meu, până la liceeni – ăştia din urmă păreau să aibă ceva vechime prin partea locului, că deja se lipiseră la grajduri, unde dădeau cu mătura şi îngrijeau caii de plăcere. Cu deformaţia mea – să zic profesională – de verificat cu ce-i lumea încălţată, mă amuzam nespus să observ că majoritatea puştilor o ardeau în cizme de călărie şi bocate joase, în ciuda soarelui plin. Şi nici măcar nu păreau că suferă. Am cunoscut o fetiţă de opt ani care promitea să devină cea mai cool tânără pe care, din păcate, nu ştiu dacă o s-o mai revăd vreodată, şi care mi-a spus că venea acolo de şase ani pentru călărie. Părea că ştie ce face şi cum să se îmbrace pentru asta.

dracula-danes5-mrvbixbp7127ffjp9v0nmwzzbcsh4ekoyrxoph8oys

Am auzit de oameni care vin la Daneş, an de an, de mai mult de un deceniu şi mă intrigă pasiunea asta pentru cai, pasiune care-i împiedică să se plictisească de acelaşi concediu mereu. Oricum, pot spune că Tudor (kinderul mare) a fost fascinat imediat, încă din prima seară, de ideea călăritului pe ponei, că nici bagajele nu le desfăcusem şi el era căţărat pe gardul manejului. A călărit apoi aproape în fiecare zi, indiferent de grămada de pici adunată în aşteptare, şi-şi dorea asta atât de tare încât băga placa: „Eu aştept, nu plâng”; se mai căţăra pe gard, mai lingea un măr de pe jos, mai căşuna un pic pe frac-su dacă-l prindea prin zonă. Dar nu (se) plângea de aşteptare.

 

Daneş, la răscruce de drumuri faine

Altă treabă mişto la Daneş, în afară facilităţile domeniului de călărie, este însăşi amplasarea pe hartă. Ai Sighişoara colea, Rupea un pic mai încolo; dacă eşti pe snobisme, poţi să-ţi faci un selfie la Viscri sau Criţ, două sătuce tare în vogă acum; ai Târgu Mureş aproape, cu al său incredibil complex de agrement ce cuprinde grădina zoologică, locuri de joacă pentru copii, parc de distracţii, zonă de grătare bine dotată și din punct de vedere sanitar, parc de fitness plus terase și chioșcuri cu mâncare, băutură și suveniruri; ai Biertan, Mediaș şi Criş după colț, cu moştenirea lor medievală impresionantă sau poți să dai o fugă chiar până la Sibiu, dacă te interesează subiectul şi nu vrei să-i acorzi mai mult de câteva ore.

Noi am văzut şi mare parte din astea – recomand oricărei familii cu copii excursia la Zoo Târgu Mureş, e de stat o zi întreagă acolo, la câte sunt de făcut (vezi mai multe aici despre Platoul Corneşti şi posibilităţile sale de agrement), plus că e singura grădină din România care are girafe; dar interesele noastre mai mult personale decât turistice ne-au dus pe nişte coclauri unde şi GPS-ul a ridicat din umeri, iar noi am văzut tristeţea unei Românii părăsite de saşi, înlocuiţi de o minoritate care n-a ştiut să gospodărească şi să păstreze ce-au lăsat aceia în urmă acum doar 70 de ani.

Am ţinut eu morţiş să mergem la Felmer, un sătuc nu atât de îndepărtat pe hartă, dar foarte uitat de lume la faţa locului, unde locuieşte, munceşte şi ajută la redescoperirea comorilor săseşti îngropate de timp o prietenă foarte dragă pe care n-am mai văzut-o de ani de zile, de când a îndrăznit să dea confortul Bucureştiului pe condiţiile oh, my God! din casa parohială a bisericii evanghelice fortificate din acest capăt de ţară. Mi-era dor de Alina mea, cu care am împărţit casă şi masă în facultate, şi tare voiam s-o văd înainte să nască, iar trecerea timpului nu era deloc favorabilă acestui proiect, că avea deja 38 de săptămâni când primisem veşti despre ea ultima dată, cu câteva zile înainte.

felmer1

Biserica Fortificată din Felmer

Sursa foto

Nu voiam să ştie că mergem – îmi place de mor să fac surprize (expresia de pe faţa destinatarului e mai de nepreţuit decât Mastercard) – şi chit că aveam doi copii mici după mine, 5% baterie la telefon, nu-i ştiam adresa şi nici nu i-o puteam lua de pe pagina de Facebook a asociaţiei sale culturale că nici telefonia mobilă nu pătrunde până-n Felmer, am purces a-mi căuta prietena în acest sat în care ea, oh, my God!, urma să crească un copil. Până la urmă, cât de greu putea să fie s-o găsesc? Eram sigură că oricine o ştie pe Alina…

 

Sursa foto articol

Share