Am avut o revelaţie: dinţi cu incrustaţie!

dinti cu incrustatie

Cred că vreo cinci ani n-am mâncat pe partea stângă. Sau, mă rog, am mâncat on&off.
Nu-mi dau seama dacă igiena mea orală a fost mereu mai puţin meticuloasă pe stânga, dacă aşa e scris în stele, în genele mele sau dacă vreun hater mi-a făcut o vrajă la dinţi, însă partea stângă a danturii mele a fost mereu mult mai amărâtă decât cealaltă. Cu tradiţie de la 14 ani, de când mi-a fost înşurubat primul „ştift” de argint în os – pe care-l am şi-acum, doar lucrările protetice de pe el s-au tot schimbat.

O să zici: „Ce mare brânză c-ai mâncat numai pe-o parte, alţii nu pot mânca nici pe aia!” Bine, în afară de faptul că nu doar brânza e de mâncare pe lumea asta şi că poţi dovedi cu greu o friptură de vită fără s-o iei prin încercuire cu toată dantură, jur cu mâna pe inimă – şi pe pozele din dosarul pentru aparatul dentar (vezi mai jos exemplu) – că mi s-au tocit dinţii pe dreapta din cauză că i-am supra folosit.

 

dinti tociti partea dreapta

Aceştia sunt dinţii mei de sus, în oglindă: partea dreaptă este în stânga pozei. Ca să observi cum s-au tocit, poţi să compari caninul drept cu cel stâng.

Şi mai pot garanta pentru schimbările de fizionomie pe care le remarc în fotografii din cauză că partea stângă a maxilarului şi mandibulei nu au fost implicate în masticaţie. Pentru că tot ce ţi se-ntâmplă în gură ţi se reflectă pe faţă, chiar şi atunci când vorbim despre transformările prin care trece dantura.

 

Daţi multe şanse măselelor de minte, sunt foarte importante – în puţine cuvinte!

Ciudat e că pe stânga mai am măselele de minte, nişte elemente foarte importante în ocluzie şi în distribuţia forţelor masticatorii, deşi, în cultura populară, nu prea sunt privite cu ochi buni, toată lumea sare să scape de ele cât mai repede. Şi, de obicei, până la vârsta mea (36 de ani, neîmpliniţi), sunt extrase de mult. Fie că au crescut aiurea, fie s-au cariat iremediabil, fie şi-a pus lumea aparat dentar şi e nevoie de spaţiu pentru depărtarea dinţilor etc. – în general, oamenii nu prea ajung la vârsta asta mobilaţi cu măsele de minte.

Ei, eu pe partea stângă le am – mai aveam una şi pe dreapta, dar am fost nevoită să renunţ la ea de curând, ca să-mi salvez implanturile, vezi aici. Astea de pe stânga au fost arhicurăţate şi arhiplombate de lungul anilor în loc să fie extrase pentru că sunt crescute corect, sunt încă vitale şi, prin urmare, foarte importante în procesul masticator. Mai ales că prin preajmă există şi două goluri ce aşteaptă implanturi, deci stau prost şi la capitolul logistică în zonă, astfel încât păstrarea măselelor de minte a fost o prioritate.

Şiii, după această introducere prea lungă pentru parametrii unui text jurnalistic de efect – dar, sper, cu mare importanţă pentru oricine s-ar afla în situaţia mea – vreau să detaliez despre o minune a tehnicii moderne în stomatologie care mi-a readus funcţionalitatea şi pe partea stângă a danturii: incrustaţia. Este vorba de refacerea dintelui cu o piesă protetică, o alternativă mult mai eficientă la plombă în unele cazuri, comparaţie pe care o voi detalia în continuare.

medic stomatolog Carmen Olteniceanu

Dr. Carmen Olteniceanu, medic dentist Estetică dentară

Cu aşa ceva a ales doamna doctor Carmen Olteniceanu de la Ceris Dent să-mi reconstruiască măseaua de minte din stânga-jos şi, chiar dacă incrustaţia e de 2-3 ori mai scumpă decât o simplă plombă (însă mai ieftină decât o coroniţă), îi garantează dintelui vitalitatea pentru mai mult timp şi o reintegrare mult mai lesnicioasă în funcţia masticatorie. Unde mai pui că arată fix ca dintele natural, adică adună puncte multe şi pe partea estetică, poţi râde în gura mare cât vrei.

De ce ai ales să-mi faci o incrustaţie pentru acest molar?

În momentul în care ne lipseşte o supraţă foarte extinsă dintr-un dinte – în special, la molar şi premolar, dar, cu precădere, la molar, pentru că molarul are suprafaţă ocluzală (adică suprafaţa care se întâlneşte cu dintele antagonist şi ajută la mărunţirea alimentelor) – este foarte dificil să refacem acea suprafaţă printr-o plombă, din aproape în aproape. Apoi, există risc de fractură pentru pereţii molarului. Şi, atunci, preparăm acea cavitate, desfiinţăm toţi pereţii subţiri şi o pregătim pentru a lua amprentă şi a face o incrustaţie în laborator.

 

Incrustaţia este o piesă protetică, asemănătoare unei piese de puzzle, care reface strict ceea ce lipseşte, reface relieful ocluzal întru totul, pentru că tehnicianul modelează incrustaţia pe un model în care apare şi antagonistul, şi, atunci, iese totul perfect pentru muşcătură şi funcţionalitate. Este foarte important ca masticaţia să fie eficientă. Plombele, de multe ori, nu au acel relief şi nu vrem să ne transformăm în rumegători, să alunece dinţii unii pe alţii, ci ar trebui să aibă relieful lor natural pentru a mărunţi bine alimentele.

 

De ce n-ai îmbrăcat dintele cu o coroniţă?

Asta ar fi însemnat să şlefuim dintele de jur împrejur câte doi milimetri şi-atunci facem un sacrificiu foarte mare de substanţă dentară, dură, sănătoasă. Nu vrem să facem asta, e bine să fim conservatori şi să păstrăm cât mai mult din ceea ce este al dintelui. Şi, atunci, am ales să înlocuim strict partea care lipseşte, cu o incrustaţie. Îmbrăcăm un dinte când se pretează la asta, când avem distrucţii foarte mari şi nu mai există pereţi foarte rezistenţi. În cazul tău, este vorba şi de o înălţime mică a molarului. Fiind un molar de minte, foarte mult în spate, el nu are o înălţime corespunzătoare, aşa cum o au ceilalţi molari. Dacă mă mai apuc să şlefuiesc şi doi milimetri de jur împrejur, rămâne un bont minuscul; dacă eu pun o coroniţă pe el, există oricând risc de decimentare, pentru că am o suprafaţă mică de adeziune. N-ar fi ţinut coroniţa.

 

„Incrustaţia reface relieful ocluzal.
Adesea, plombele nu au acest relief şi nu vrem
să ne transformăm în rumegători,
să alunece dinţii unii pe alţii.”

 

De ce ai ales să-mi salvezi acest molar de minte?

Pentru că are antagonist – dintele de deasupra, iar asta înseamnă că el participă la funcţia masticatorie, participă la stopurile ocluzale – iar asta este foarte important, să existe stabilitate. Dacă el are o poziţie bună, îl salvăm, mai ales când are antagonist. De multe ori, se recurge la extracţia molarului de minte atunci când nu există antagonist, el stă cam degeaba acolo şi mai retenţionează şi nişte alimente, pentru că migrează (atunci când nu are antagonist sau lipseşte molarul alăturat, n.r.).

Un alt motiv pentru care am ales să fac această incrustaţie este faptul că molarul e vital, are nerv, şi-atunci incrustaţia m-a ajutat să-i menţin vitalitatea. Dacă făceam coroană, erau şanse mari să-l devitalizăm şi să-i scoatem nervul. Şi-atunci ne complicam cu un tratament de canal destul de dificil de realizat la un molar de minte.

 

incrustatie Micerium

Molari cariaţi, curăţaţi şi refăcuţi cu incrustaţii din Micerium. Sursa foto

Din ce material e fabricată incrustaţia?

Am ales un material care se numeşte Micerium, este un compozit de ultimă generaţie, foarte bun în relaţia cu antagonistul pentru că se abrazează în acelaşi ritm cu smalţul unui dinte natural. Această proprietate minunată se numeşte Micerium function şi face ca incrustaţia să fie foarte „prietenoasă” atât cu dintele care-o primeşte, cât şi cu dinţii vecini.

Se mai pot face incrustaţii şi din ceramică presată – sunt foarte frumoase, dar sunt mult mai dure; însă acest compozit, Micerium, întâmpină şi cerinţele de natură estetică, şi pe cele funcţionale. De asemenea, încercăm să fim conservatori cu dantura naturală şi în preparaţia incrustaţiei – pentru o incrustaţie din ceramică, de exemplu, trebuie să şlefuim mai mult din dinte. Micerium este un pic mai flexibil şi ne permite o preparaţie mai conservatoare a cavităţii.

 

Cine ţine mai mult: plomba sau incrustaţia?

Incrustaţia este mai durabilă atunci când alegem să o facem pe o suprafaţă destul de mare. Dacă am pune acolo o plombă, ar exista un risc ridicat de fracturare a pereţilor cavităţii. Când punem o plombă, ne folosim mult de pereţii dintelui. Când punem o incrustaţie, tot ce este subţire şi nesusţinut se îndepărtează, iar incrustaţia completează tot volumul lipsă al dintelui.

 

În ce priveşte apariţia cariilor secundare, cum stă incrustaţia faţă de plombă?

Caria secundară poate apărea şi la una, şi la alta. Un prim factor ar fi igiena necorespunzătoare, dar să nu uităm că, în cavitatea bucală, sunt foarte multe bacterii responsabile cu apariţia cariilor. Dacă există mici zone retentive la interfaţa dintre plombă sau incrustaţie şi dinte, acolo poate apărea o carie, în timp. De asta finisăm foarte bine toate marginile, să nu mai existe zone retentive. Incrustaţia face corp comun cu dintele, este cimentată etanş, nu mai poate apărea o carie la contactul dintre dinte şi incrustaţie. Dar poate apărea o carie în altă parte a dintelui, asta e ceva ce nu putem controla, decât printr-o igienă orală foarte bună.

 

Ce se întâmplă dacă apar dureri sub incrustaţie? Până la urmă, dintele a fost odată afectat destul de serios…

Se poate efectua un acces prin incrustaţie şi se face tratamentul de canal. Ideal ar fi ca durerile să nu apară. În momentul în care se prepară cavitatea unui dinte, vezi cam care este adâncimea. Dacă este foarte adâncă şi apare durere – ori în timpul preparării cavităţii, ori în perioada cât dintele curăţat este protejat de pansament, până soseşte piesa protetică de la tehnician – îţi iei o marjă de câteva zile în care să observi cum evoluează durerea şi nu cimentezi incrustaţia imediat.

 

„Din toată experienţa mea de atâţia ani,
n-a fost nevoie niciodată să facem tratament de canal
prin incrustaţie. 
Incrustaţia face
corp comun cu dintele.”

 

Dacă e o cavitate profundă şi e cazul de tratament de canal, te gândeşti deja la o coroană pe acel dinte. Dar asta se vede încă de la prima şedinţă, atunci când se curăţă cavitatea. Din toată experienţa mea de atâţia ani, n-a fost nevoie niciodată să facem tratament de canal prin incrustaţie. Se face pe un perimetru foarte mic, un tratament de canal sub microscop. Ideal este să nu ajungem acolo, dar se poate face. Tratamentul sub microscop are precizie foarte ridicată şi avem garanţia că se va face un tratament corect.

Altfel, este foarte posibil să apară dureri. Acel dinte este preparat, curăţat destul de mult în profunzime, astfel încât orice stimul termic, chimic, mecanic se transmite către nerv şi apare disconfortul, jena dureroasă. E normal să existe o sensibilitate, între anumite limite. Dar nu e obligatorie. Odată cimentată inscrustaţia, va proteja dintele.

 

N-ar fi recomandată incrustaţia şi pe un dinte cu tratament de canal?

Primele articole în domeniu recomandau această procedură pentru dinţii vitali. Mai nou, se pune incrustaţie şi pe dinte devital, cu anumite menţiuni:

  • Să existe nişte pereţi foarte groşi;
  • Să nu fie fisuraţi;
  • Să fie făcută o incrustaţie de tip onlay, care acoperă foarte mult din suprafaţa dintelui, este ca un capac, iar forţa masticatorie se transmite perpendicular pe această suprafaţă. La incrustaţiile de tip inlay, în adâncime, forţa se transmite în lateral, spre pereţi, iar dacă dintele acela are un tratament de canal, există risc de fractură a pereţilor.

Depinde de caz şi de gradul de distrucţie dacă alegem incrustaţia pe un dinte cu tratament de canal făcut deja. Noi vrem să fim conservatori, dar trebuie să punem în balanţă şi riscul de fractură, pentru că un dinte fără nerv e predispus la fractură.

 

Ce restricţii am la folosirea acestui dinte cu incrustaţie?

Niciuna, teoretic; poate fi folosit ca un dinte normal. Practic, din momentul în care ai ieşit pe uşa cabinetului, ai voie să bei şi să mănânci cu aceleaşi restricţii pe care le ai şi pentru dinţii naturali: nu consuma alimente foarte dure – covrigi tari, alune cu coajă, fistic cu coajă… chiar şi dinţii naturali se pot sparge la consumul acestora. Având în vedere că, în cărţile de stomatologie scrie că nu avem voie să muşcăm din măr cu dinţii noştri naturali… îţi dai seama. Tăiem mărul felii, încercăm să ne protejăm dinţi cât de cât.

Bine, pe de altă parte, asta nu înseamnă să mâncăm pasat ori numai alimente foarte moi, pentru că nici aşa nu e bine. Aceste alimente se lipesc de dinţi şi se transformă în placă bacteriană, tartru, produc carii etc. Alimentele mai dure ajută la „spălarea” dinţilor prin stimularea salivaţiei, iar saliva protejează dantura.

 

Îi mulţumesc doamnei doctor Carmen Olteniceanu pentru toate explicaţiile şi pentru că îmi suportă mulţimea de întrebări de fiecare dată când ne vedem, iar dacă mi-a scăpat ceva pe subiect sau aveţi alte tipuri de neclarităţi în zona stomato, strângeţi din dinţi şi lăsaţi-mi un comentariu dedesubt, că eu mă duc să întreb mai departe şi revin.

Sursa foto articol

Share