Casting pentru spectatori de teatru

casting teatru

Vai, dar de câte ori nu m-am gândit că cel puţin jumătate din indivizii care ocupă locuri într-o sală de teatru nu merită să fie acolo! Că şi-ar putea la fel de bine duce şuşotelile, foiala plictisită (din cauza ignoranţei, desigur), telefoanele mobile deranjante şi glumele proaste la cinematograf, unde s-ar integra infinit mai bine (din păcate pentru sălile noastre de proiecţie de film). De câte ori nu m-a ros invidia pe toţi „ăia” care-au avut norocul să prindă bilet la un spectacol pe care n-au şansa să-l înţeleagă, dar insistă să-l vadă numai pentru că aşa se poartă – cazuri în care m-am consolat cu vorba de duh ce vorbeşte despre indivizii care au, în general, noroc. De câte ori nu i-am înjurat pe fumătorii de la Godot în zilele când fumurile erau permise înăuntru, doar pentru că acolo am reuşit să găsesc bilete la un spectacol îndelung vânat!

Eeee, toate patimile mele de spectator nedreptăţit sunt acum răzbunate cu o idee minunată adusă în sala de teatru prin spectacolul Vanilla Skype, un proiect atipic ce depăşeşte graniţele artei dramatice: acesta este primul spectacol din România în care pasionaţii de teatru au posibilitatea de a participa la un casting pentru a-şi câştiga scaunul în sală, adică pentru a fi, cu adevărat, oamenii potriviţi la locul potrivit.

 

Vanilla SkypeSpectacolul boss-ilor
de teatru

Piesa a fost scrisă de omul de televiziune Cătălin Ştefănescu şi are o distribuţie de excepţie: Marcel Iureş, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Alexandru Ion, Mircea Postelnicu şi Vladimir Purdel. În perioada 2-10 septembrie, Vanilla Skype se va plimba prin ţară în cadrul unui turneu organizat de BRD – Groupe Société Générale, cu opriri de câte două reprezentaţii în oraşele:

  • Ploieşti: 2 septembrie, 17:00 şi 20:30, Teatrul Toma Caragiu;
  • Craiova: 4 septembrie, 17:00 şi 20:30, Teatrul Naţional Marin Sorescu;
  • Piatra Neamţ: 7 septembrie, 17:00 şi 20:30, Teatrul Tineretului;
  • Bacău: 8 septembrie, 17:00 şi 20:30, Teatrul George Bacovia;
  • Iaşi: 10 septembrie, 17:00 şi 20:30, Teatrul Naţional Vasile Alecsandri.

 

 

Pentru fiecare dintre aceste reprezentaţii, cei care doresc să participe la spectacol se pot înscrie la un casting (o selecţie) susţinut pe Skype (contul Vanilla Skype Teatru) de însuşi Marcel Iureş. Participanţii vor trebui să răspundă la un set de întrebări elementare menite să stabilească dacă îşi merită locul în sală sau nu. Tare curioasă mai sunt să văd dacă aş merita, după criteriile lor, dar, din păcate, nu cred că au şi loc de joacă ataşat pentru maimuţele astea mici alea noastre pe care n-avem cu cine le lăsa, ceea ce a dus, printre altele, şi la delăsarea noastră culturală. Promitem să revenim, totuşi.

Iată un teaser al spectacolului pentru cine e interesat:

 

Vanilla Skype este un eveniment teatral inedit nu doar prin prisma selecției spectatorilor, ci și datorită particularității piesei puse în scenă. Textul a fost scris de Cătălin Ștefănescu special pentru actorii din distribuție, ceea ce aduce în prim plan un aspect de multe ori neglijat în teatrul românesc actual – strânsa colaborare dintre dramaturg și actori. „Așteptăm cu mare emoție cele 10 reprezentații. Le propunem spectatorilor noștri o formulă de spectacol care se bazează pe spunerea unor povești, într-un spațiu mic, unde întâlnirea între actori și public se face într-o atmosferă mai intimă decât cea a sălii clasice. Și e o experiență diferită de fiecare dată, dar întotdeauna vie și generatoare de dorința de a o repeta, un moment magic pe care îl trăim împreună cu spectatorii noștri”, spune Cătălin Ștefănescu, autorul textului și regizorul spectacolului.

Vanilla Skype vine şi-n oraşul tău? Ai sânge artistic în tine? Dacă nu-ţi tremură lenjeria la gândul unei discuţii cu însuşi Iureş, înscrie-te la casting în perioada 29 august-2 septembrie sau 5-7 septembrie pe contul Vanilla Skype Teatru, între orele 12:00 şi 19:00 şi ai şansa să ocupi unul dintre cele super 10 locuri rezervate pentru învingători pe rândurile din faţă ale sălii. Mai multe detalii şi postări drăguţe despre acest proiect aici.

So, break a leg to break their hearts!

 

Sursa foto articol

 

Share