Menu
CONCURS

Concurs: Care-i povestea serilor voastre? – ÎNCHEIAT

copiii si povestile

Să ne-nţelegem: îmi place să le citesc copiilor. De fapt, mi-a plăcut mereu să mă dau în spectacol citind, că ascultătorii se amuză teribil. Ţin minte perfect cum recitam poezii de Emil Brumaru pe voce de Adrian Păunescu în camera de cămin din Panduri, unde locuiam cu alte patru pupeze stabile şi două în trecere, în anul trei de facultate. Alea erau terminate de râs, de mă molipseau şi pe mine, iar la ultimele versuri nu mai ajungeam.

Am făcut dicţie la şcoală cu o profă fascinantă şi-oi fi rămas de-acolo cu plăcerea asta a redării de texte cu voce tare, clară şi corectă, başca dramatismul meu înnăscut pe care-l pun la treabă prin intermediul personajelor din text. E-adevărat, le spun cam pe scuipate în ultimul timp, din cauza aparatului dentar, însă pentru Tudor pare suficient. Pentru că tot ce-şi doreşte este să audă poveşti înainte de culcare. Şi, oricum, mă atenţionează, de cele mai multe ori, când exagerez cu teatralitatea: „Maaamiii, nu mai citi aşaaaaa!”.

Tough crowd, ce să zic…

 

Sforăie tare cu cartea la picioare

Oameni buni, dar copiii te pot epuiza cu poveştile, corect? Este foarte adevărat – pe verificate, cu studii, vezi aici mai multe – că puştii învaţă mai bine cuvinte, concepte, situaţii atunci când li se citeşte iar şi iar şi iar şi iar şi iar şi iar şi iar…………………………………… şi iar aceeaşi poveste. Adică ei ştiu ce le trebuie ca să se dezvolte – la fel ca şi cu mâncarea, e o chestie instinctivă – noi le cam punem beţe-n roate cu lehamitea faţă de acelaşi „a fost odată ca niciodată” seară de seară. Iar când au supt din povestea preferată tot ce le trebuie şi cer altceva, te bucuri de parc-ai reuşit să-ţi iei, în sfârşit, pantofi noi.

Prima obsesie de poveste a lui Tudor a fost Cenuşăreasa. Bine, nu domnişoara în sine, ci caleaşca cu mulţi cai din recuzita nopţilor de bal. În fiecare seară acelaşi ritual: citeam povestea, apoi trebuia să-i lasăm la picioare cartea deschisă la spread-ul pe care se lăfăie, viu colorată, scena cu influenţe hipice. Veneam după ce-adormea copilul să iau cartea de-acolo, că-i ditamai enciclopedia cartonată şi mi-era că se trezeşte cu vânătăi pe căpută.

O altă obsesie (sar peste Cartea Junglei care mi s-a părut mereu infinit de lungă, adormeam, de obicei, până când intra King Louie în scenă) a fost Singur acasă, povestea ilustrată a filmului care ne marchează an de an Ajunurile de Crăciun, de la naşterea Pro TV încoace. Una dintre principalele urmări ale acestei perioade este folia de plastic cu „cioburi” de globuri care-a stat luni de zile întinsă în balcon, în caz că ne intră vreun hoţ pe geam şi să fim pregătiţi, desigur. Slavă Domnului că nu se mai fac globuri de sticlă!

 

Ţinută pentru seri de poveste

Iar acum vine momentul în care intri tu în scenă, cu poveştile voastre despre povestea de seară. Lasă-mi un comentariu cu o mărturisire pe această temă şi poţi câştiga un set de pijamale pentru tine (mama) şi pentru cel mic (băiat sau fetiţă) oferite de Sofiaman

concurs sofiaman pijamale

Sofiaman este o marcă 100% românească, iar produsele sale se găsesc atât online, cât şi în magazine din toată ţara – de 20 de ani. Colecţia de pijamale pentru fetiţe este dominată de pasteluri şi imprimeuri paisley, iar cea pentru băieţi include modele cu mesaje super cool şi carouri în culori vii – le poţi vedea pe toate aici. Cât despre modelele de pijamale pentru tine, doamnă, acestea emană un aer romantic şi poartă elemente grafice din colecţiile pentru copii.

Aşadar, aştept comentariile tale la acest post până la data de 31 martie, când voi anunţa, pe pagina de Facebook a blogului, câştigătoarea setului de pijamale mamă-copil. Nu uita să dai Like paginii de Facebook a blogului, ca să prinzi momentul. Şi să fii la curent cu multe alte lucruri utile din parenting & lifestyle, desigur.

Succes la citit şi povestit!

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

27 Comments

  • alexandra
    27 martie 2017 at 1:43 pm

    Anastasia adoarme in alinturi si mangaieli pt ca e prea obosita sa asculte povesti..citim, insa ziua, enorm si obsesiv aceleasi poezii, cu intonatie si gesturi :)) si cantece…iar dimineata incepe inevitabil cu „Ratustele mele pe apa s-au dus” cantata in forta. Na, e mai pe muzical decat pe povesti 🙂

    Reply
    • Idriceanu
      27 martie 2017 at 2:29 pm

      Ce drăguţ! Mulţumesc pentru mărturisire 🙂

      Reply
  • Carmen
    27 martie 2017 at 2:51 pm

    Noi povestim desenele cu Masha, eu fac pauză cand ajung la momentele mai puțin complicate pentru cele aproape 22 luni(fix pe 31 martie) si ea mă completează. Avem un filmuleț cu unul dintre episoade. Citim si povestiri românesti, ale lui Creangă, citite in zig zag, e mult text si e si carte de colorat. După trei episoade de Masha, cântam un pic si gata somnul.😀Daca e suficient de alergată pe afara, povestim un singur episod😂

    Reply
    • Idriceanu
      27 martie 2017 at 4:01 pm

      Foarte interesant, mulțumesc pentru mărturisire!

      Reply
  • Ioana Deac
    27 martie 2017 at 3:07 pm

    Cred ca eu ador mai mult ca Vlad ritualul de citit povesti seara, uneori ii citesc si inainte de somnul de pranz. I-am citit povesti de cand s-a nascut si ii plac foarte mult cartile. Are o poveste preferara cu niste pui de rândunică si mama lor pe care o citesc uneori si de 5-6 ori, cand aude ultima frază din poveste, imi cere sa o iau de la capat, nu ma deranjează doar ca mi se usucă gatul uneori mai ales ca apoi vrea sa cant…n-am vorbit si cantat in viata mea atat de mult.

    Reply
    • Idriceanu
      27 martie 2017 at 4:02 pm

      La fel şi eu cu vorbitul şi cântatul, deşi ai văzut cu ce mă mai ocupam în facultate :)))
      Mulțumesc pentru mărturisire 🙂

      Reply
  • Fericean Livia
    27 martie 2017 at 3:09 pm

    In fiecare seara, avem aceeasi lista: Three little pigs, Jack and the beanstalk, Hansel & Gretel etc.. Si de cele mai multe ori adorm in timp ce citesc si aud vocea Emmei „mamiiii, nu dormi, citesteee!”. Reiau, atipesc, inventez putin. „Mamiii, nu asa, nu e asa” :)))
    Emma, 3, aproape 4

    Reply
    • Idriceanu
      27 martie 2017 at 4:03 pm

      Aaaa, daaaaa, îmi pare atât de cunoscuuut :)))
      Mulțumesc pentru mărturisire!

      Reply
  • Andreea
    28 martie 2017 at 10:56 am

    Am creat o rutina de seara pe care o iubim si o respectam toti. Ora de culcare este 20.30 pentru cei mici. La 7 se trezesc natural, fara nicio trezire peste noapte. Pe la 20, incepem sa strangem jucarii, copiii se spala pe dinti, isi iau pijamalele, eu le pun uneori muzica de leagan ori harpa. Pana acum trei ani, il aveam doar pe Vladi, asa ca am sa povestesc avandu-l pe el personaj principal. Ii mangaiam fruntea cu degetele cautand punctele de presopunctura care relaxeaza si aduc somnul. Se linistea cu un suspin, isi incolacea manutele in parul meu si atunci povesteam cu el. Ce ti-a placut azi cel mai mult? Tacea. Vrei sa iti povestesc ce mi-a placut mie cel mai mult? il intrebam. Dadea din cap ca da, asa ca ii povesteam cu vocea soptita. Ii spuneam si ce m-a ranit si de ce cred ca am trait acea intamplare. Era numai ochi si urechi. Chiar? mai ma intreba uneori curios. Apoi imi povestea el, la fel soptit. Nu o data am fost surprinsa de alegerile lui, de modul in care povestea, de modul in care vedeam ca se contureaza lumea lui interioara…Alteori, pastra intrebarile grele pentru aceste momente de seara. Eu ce am sa fac cand tu o sa mori? Mami, si tu o sa te faci o babuta? Mami, daca am un vis urat, mi se face frica sa mai dorm, ce sa fac? Mami, eu nu vreau sa plec in tabara fara voi! De ce vrei tu sa ma duc?
    Vorbeam soptit pana cand somnul ii ingreuna pleoapele. Cand era semiadormit, incepeam ceea ce sotul meu numea „descantecul de seara”-ii mangai usor chipul, in timp ce ii soptesc: tu esti bucuria mea si dragostea mea! Iarta-ma daca gresesc, daca uneori tip la tine, iarta-ma daca ma pierd cu firea uneori!
    Continuarea pe blog :https://andreeadragomir.blogspot.ro/2017/03/mana-de-fier-in-manusa-de-catifea-eu-ca_42.html

    Reply
    • Idriceanu
      28 martie 2017 at 12:41 pm

      Doamne, voi parcă trăiți într-o utopie pe câmpiile Zen-ului! Cât de interesante şi educative şi liniştitoare sunt serile voastre!
      Mulțumesc pentru mărturisire!

      Reply
      • Andreea
        29 martie 2017 at 3:05 pm

        La noi te referi? 🙂
        Prefer utopie decat mama nazi, cum imi zice un prieten. Vladi si Miruna isi petrec ziua la scoala si la gradi, ajung acasa in jur de 17.15. Dus, mananca, putina joaca si asta e, sunt franti. Si sa vreau sa ii tin mai mult, nu se poate, adorm pe jos pe covor 🙂 Diminetile sunt mai alerte, asa ca folosim serile pentru conectare ( nu mai suport cuvantul asta :-))

        Reply
        • Idriceanu
          29 martie 2017 at 3:10 pm

          :)))))) pentru voi, această conectare pare atât de lesnicioasă… 🙂 Felicitări pentru cum ţi-ai dezvoltat copiii!

          Reply
  • Lucia
    28 martie 2017 at 2:50 pm

    Noi citim mult si de multe ori … atat de mult inca Vlad stie deja povestile pe derost si de fiecare data cand eu dau zor sa termin mai repede si sar cuvinte sau reformulez fraze sa le fac mai scurte, sau mai sar paragrafe mici care nu influenteaza actiunea, ma atentioneaza spunandu-mi exact ce am sarit, cuvant cu cuvant.
    in plus, e adorabil ca ma iarta de cateva ori. Dar daca se repeta sau daca sar mai multe randuri (nu doar sa reformulez fraza mai scurt), atunci imi spune ca acolo scrie „….” (si da citat exact),nu cum am citit eu, si apoi imi aminteste si ca pe pagina anterioara scria altceva si tot asa…
    :)))

    Reply
    • Idriceanu
      28 martie 2017 at 2:59 pm

      A, da, „povestea” eternă a cititului de poveşti copiilor. Nu înţeleg cum de reţin pasaje atât de extinse, dar, când vine vorba să zică poezia la serbare, sunt pe altă lume :)))

      Mulţumesc pentru mărturisire!

      Reply
  • Nedelea Mihaela
    28 martie 2017 at 9:57 pm

    E imposibil sa nu invat cate ceva de fiecare dat cand iti citesc articolele de pe blog, si bineinteles si comentariile lasate la acestea. Imi pare rau ca nu am descoperit blogul mai demult …..
    Noi suntem abia la inceput cu constientizarea povestilor Alex a implinit de curand 2 ani si isi alege povestile mai mult dupa copertile cartilor, dupa imaginile pe care acestea le prezinta. Mie parintii nu mi-au citit prea multe povesti, asa au fost vremurile pe atunci, si mai ales in mediul rural. Dar imi amintesc preabine de istorisirile bunicilor, asemanatoare povestilor, numai ca din viata reala.
    Revenind . . . . . . eu ii citesc lui Alex de pe vremea cand era in burtica. I-am citit povesti, aveam impresia ca chiar le asculta, ca ma intelegea si chiar da cate un semn prin miscarile pe care le facea intrauterin. I-am mai citit rugaciuni, si chiar cursuri de la specializarea de masterat pe care o urmam in acea perioada. Acum ii citesc povestile clasice, literatura populara, Ion Creanga, dar si Fratii Grimm. Are tot felul de carticele cartonate cu povesti si le deschide, le studiaza, spune cuvinte numai de el intelese, se uita in ele exact asa cum o fac copii mai mari. Sper ca dragostea pentru carti, pentru citit sa-i ramana mereu.
    Mult succes tuturor participantilor (inclusiv noua, bineinteles)!!!

    Reply
    • Idriceanu
      29 martie 2017 at 9:17 am

      Ce frumos! Mi-ai adus aminte de istorisirile amuzante ale bunicii mele, cea care m-a crescut şi de unde, probabil, mi-am luat seva asta de a povesti cu haz. Mă bucur să citesc astfel de mărturisiri în care părinţii se străduiesc să depăşească felul în care au fost crescuţi şi să facă mai mult pentru copiii lor. Felicitări!
      Şi îţi mulţumesc pentru apreciere, chiar asta încerc să fac: să nu las omul să iasă din blogul meu fără a învăţa un lucru cât de mic. Mulţumesc şi pentru mărturisire!

      Reply
  • eumiealmeu
    31 martie 2017 at 7:45 am

    Cel mai dificil îmi era când nu aveam cărți – de inventat, inventam poveștile, dar a doua seară îmi cerea povestea din seara trecută, iar eu nu mai țineam minte nimic, nimic. Atunci făceam pe neîncrezătoarea… *A, de fapt, tu nu ai ascultat și acum vrei să o auzi…* Iar el nega: ÎȚI cer pentru că îmi place mult, mult, mult… *Atunci spune-o tu* – ziceam eu. Și se apuca să povestească, iar dacă nu-și mai amintea un detaliu îmi dădea dreptate: uite, aici nu o mai știu… Iar eu, care nu o mai știam deloc, dădeam o pistă falsă… ce-mi trecea atunci prin minte … și el se burzuluia la mine: Mami, vrei să mă încerci…. Sigur nu asta ai spus, pentru că nu se poate ajunge nicăieri de la chestia asta…

    Reply
    • Idriceanu
      31 martie 2017 at 9:12 am

      Ce strategie :)))) Cu cei mici nu prea poți să te pui. Dar de ce nu aveați cărți?
      Mulțumesc pentru mărturisire!

      Reply
      • eumiealmeu
        1 aprilie 2017 at 12:52 pm

        1. pentru că pe vremea când era el mic nu existau cărți așa cum sunt acum
        2. eu cumpăram tot ce apărea pe gustul meu, dar se duceau repede :-), îi citeam o carte într-o zi, era un bun ascultător și, cum stăteam cu el, ne luam cartea și mergeam pe țărmul mării și-i citeam rapid…
        3. cel mai bun lucru din acest *neavut* de cărți este că eu am început să inventez povești, apoi am publicat 3 cărți, acum am 300 de povești înregistrate și material pentru 10 cărți…
        Din ceea ce părea o neîmplinire a ieșit cel mai bun lucru! 🙂 🙂

        Reply
        • Idriceanu
          1 aprilie 2017 at 2:32 pm

          Uaaaau!! Chiar că! Felicitări pentru acest parcurs!!

          Reply
  • Lilia
    31 martie 2017 at 7:49 am

    Cand cea mare era mica ( uau, cand a fost asta), ii citeam in fiecare seara, dar faceam cu randul cu tati. De ce sa nu recunosc, asteptam cand era seara lui tati, pentru a sta 10 minute in liniste, in alta camera.
    Dupa ce a inceput sa citeasca singura, in loc de citit ma bagam in pat langa ea si vreo jumatate de ora, trancaneam ca fetele vrute si nevrute.
    Acum, ne dam pupici, ne uram noapte buna. Eu o invelesc si incepem cu: te iubesc mai mult.. ba eu te iubesc mai mult

    Reply
    • Idriceanu
      31 martie 2017 at 9:11 am

      Înseamnă că ai fată mărişoară deja, ți-am răscolit amintirile. Mulțumesc pentru mărturisire!

      Reply
  • Carmen
    31 martie 2017 at 12:38 pm

    La noi poveştile nu au efectul dorit. De obicei, îi citesc în timpul zilei. În place să se uite pe cărți, să le răsfoiască, rupă etc. Am citit seara „Iepuraşul care voia să adoarmă” de mi-a ieşit pe nas. Eu mai aveam puțin şi picam de somn şi de plictiseală iar cea mică țopăia prin pat. Poate cu timpul, o vor adormi poveştile.

    Reply
    • Idriceanu
      31 martie 2017 at 2:07 pm

      Eeee, dar nu e vorba de adormiiit! Scopurile principale sunt dezvoltarea vocabularului şi imaginației. O să vezi, bebelina ta e mică acum. Dar nu renunța!
      Mulțumesc pentru mărturisire!

      Reply
  • Elena Musat
    31 martie 2017 at 1:17 pm

    Hello!
    Eu i-am citit baiatului meu dintotdeauna carti de povesti si i-au placut atat de mult incat si acum, la 6 ani, daca ajung acasa si ma pun pe citit el lasa totul deoparte se aseaza langa mine si este atent. Chiar si cand ii citesc surorii lui el tot trage cu urechea, este atent si ii place enorm. Iar lectura de dinainte de somn este nelipsita. Daca se intampla ceva magic si mami sau tati nu poate citi, sau daca este prea tarziu (mai sunt si seri cind se baga in pat dupa ora obisnuita) atunci obligatoriu ii pun o poveste audio la telefon. Si sustin ca tot cititul asta are un aport extraodinar asupra copilului!
    :*:*pupici de noapte buna:*:*

    Reply
    • Idriceanu
      31 martie 2017 at 1:54 pm

      Auzi, poveste audio :))) Ce idee! Mulțumesc pentru mărturisire 🙂

      Reply
  • Ioana Marinescu
    31 martie 2017 at 6:34 pm

    Noi avem un arsenal urias de carti, din care cele cu povestile Disney ocupa o mare parte. Pe acelea le luam in general la citit si rascitit, dar acum vad ca au intrat in scena Povestile nemuritoare. I-am citit aseara si a fost fascinata. Mi-a amintit cum mergeam eu cu Povestile nemuritoare si la baie si la masa, de o exasperam pe strabunica, care trebuia sa imi puna mancare printre paginile cartilor si sa aiba grija sa nu le pateze prea tare. Revenind, la noi ritualul de seara este laptic si poveste, nu sarim peste el niciodata. Povestea o citim noi – eu sau tati, in timp ce Ana bea laptele. In ultima vreme, ca tot stie si ea sa citeasca, incepe ea cu primele pagini, apoi continuam noi.

    Reply

Leave a Reply