Menu
CONCURS / PARENTING

Concurs: Învaţă să fii părinte! – ÎNCHEIAT

cuplu citeste carti concurs Philobia

N-am fost deloc o tânără ahtiată după copii. Nici după ai altora, nici după ideea de a-i avea pe-ai mei. Drept dovadă, prezint aici un text scris doar cu un an jumate înainte să rămân însărcinată cu primul, text în care îmi sărea rău muştarul la întrebările pe subiect.

Well, se pare că sunt un om al extremelor, un adevărat personaj romantic (în sensul literar al termenului) sau o individă bipolară – după cum s-ar zice azi – care poate sări dintr-o parte în alta fără ca niciuna dintre ele să-şi piardă relevanţa pentru ceea ce sunt. Aia am fost şi mi-o asum şi-o înţeleg descoperită la alţii, alta sunt acum şi nici măcar nu consider să existe vreo ruptură între cele două aspecte, doar o evoluţie normală a unei fiinţe umane care-a spus mereu la lume ce-a avut pe limbă sau suflet.

 

Informarea aduce relaxarea

Totuşi, în această evoluţie a dezvoltării mele, în acest ac de păr de pe drumul transformării atitudinii faţă de subiectul „copii & parenting” un lucru m-a ajutat fără egal: informarea. Îmi fac o cruce mare că sunt jurnalist şi, prin urmare, obligată să caut mereu, să citesc diverse, să discern între informaţiile care ajung la mine şi să folosesc ceea ce-am aflat ca temelie pentru noi şi noi săpături.

La fel a fost şi cu copiii: nu i-am primit cu niciun manual de instrucţiuni – doar cu o mulţime de sfaturi contradictorii ca informaţie sau debusolante ca feeling, dar am ales să ignor aceste „surse” afectate de diverse aspecte ale vieţii (adesea, nu cele mai fericite) şi să-mi întreprind propriile quest-uri pe drumul parenting-ului şi puericulturii.

Multă lume îmi laudă copiii, îmi spune că sunt o mamă „cool” şi „relaxată”, dar, să fim serioşi, povestea e mult mai complexă decât atât. Însă, dacă vă place acest vârf de aisberg ce se iţeşte pe blog, pe Facebook sau prin întâlnirile sporadice cu mine, cu sau fără copii la purtător, şi dacă vreţi o reţetă aşa, în mare, pentru „meseria” de mamă şi relaţia cu cei mici, iată: informarea e baza – adică literatura de specialitate, studiile în domeniu, nu (doar) ce circulă pe Internet – unde nu supravieţuieşti cu mintea netulburată dacă nu deţii o mare capacitate de a cerne informaţia.

 

Înscrie-te în cursa pentru cei mai buni părinţi!

Aşa că te voi ajuta să fii un părinte mai „cool” şi „relaxat” – dacă nu unul „mai bun” – folosind reţeta pe care eu o tot aplic de patru ani încoace, cam singurul lucru statornic în acest demers năvalnic care este creşterea copiilor: îţi ofer cărţi.

Împreună cu Editura Philobia, te ajut să te informezi mai bine despre creşterea copiilor – în general şi în diverse culturi, pentru că titlurile includ nişte experienţe geniale de parenting de pe glob, surse foarte bune de învăţăminte pentru propria experienţă de părinte.

 

banner concurs carti parenting philobia

 

Avem de dat două premii constând, fiecare, într-un pachet de trei titluri:

  • Mama şi copilul în diverse culturi, de Mei-Ling Hopgood, care adună aventuri educative din lumea întreagă. Din această carte vei afla, de exemplu, cum ajung să se ducă atât de târziu la culcare copiii din Argentina şi să nu creeze „probleme” familiei sau cum învaţă copiii chinezi să facă la oliţă atât de devreme.
  • Fraţi şi surori sau iubire şi rivalitate, explicaţiile unui pedopsihiatru, de prof. Marcel Rufo (în colaborare cu Christine Schilte) care se descrie drept „copil unic cu şapte fraţi şi surori”. Această carte scoate la lumină şi tratează adevăruri dureroase precum preferinţa părinţilor pentru unul sau altul dintre copiii lor, deşi, la nivel declarativ, toţi sunt la fel de deştepţi, frumoşi, minunaţi…. şi, evident, iubiţi.
  • Etapele construcţiei copilului şi rolul părinţilor, de Claude Halmos care dedică acest volum „miilor de copii şi adolescenţi care au fost închişi în ocnele din Franţa, în penitenciarele pentru minori, în şcoli de corecţie. Şi trataţi atât de inuman, încât mulţi dintre ei au murit. Pentru că societatea de atunci, ignorând psihicul şi formarea acestora, nu ştia că ei nu erau monştri, ci doar nişte copii lipsiţi de educaţie. Pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple niciodată.”

 Ca să poţi participa la concurs, ai de făcut următorii paşi:

  1. Dă Like paginii de Facebook a Editurii Philobia aici.
  2. Dă Like paginii de Facebook a blogului Idrilog aici.
  3. Răspunde, printr-un comentariu la această postare, la întrebarea: „Care este cea mai dificilă problemă cu care te confrunţi în creşterea copilului?”

Concursul se desfăşoară în perioada 15-28 februarie, iar câştigătorii celor două premii vor fi anunţaţi pe pagina de Facebook a Idrilog în data de 6 martie 2017.

Hai, succes la concurs pentru spor la citit şi crescut! Nu e niciodată prea târziu să începi să te informezi, oricât de mare ar fi deja copilul tău.

Sursa foto

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

14 Comments

  • Dani Dragomir
    15 februarie 2017 at 1:18 pm

    Cea mai dificila problema este sa il calmez cateodata cand e nervos , sa il fac sa inteleaga ca nu e bine sa tipe si sa se agite.

    Reply
    • Idriceanu
      15 februarie 2017 at 1:28 pm

      Multumesc pentru comment. Ce varsta are copilul?

      Reply
  • Ioana Rusu (Constantin)
    15 februarie 2017 at 4:30 pm

    Cum ii inveti sa fie empatici? Momentan bebelusa mea are doar 8 luni.

    Reply
    • Idriceanu
      15 februarie 2017 at 6:03 pm

      Foarte bună dilemă 🙂 Primul şi cel mai important instrument prin care îți înveți copiii să facă ceva este exemplul propriu, în situații reale de viață. Nu doar predare şi,în niciun caz, nu pe stilul: „fă ce zice popa, nu ce face popa”. Mult succes!

      Reply
  • Săraru Claudia
    15 februarie 2017 at 6:03 pm

    Îmi este foarte greu să comunic cu fiica mea,este foarte dificilă, nu ascultă nimic din ce îi spun,face numai ce vrea ea,crede că totul este al ei,vrea să îi cumpăram tot ce își dorește ea iar daca nu îi facem pe plac iese scandal,țipă, urlă ,vorbește urât. Eu lucrez in învățământ, am încercat toate metodele însă nu au avut nici un rezultat.

    Reply
    • Idriceanu
      15 februarie 2017 at 9:10 pm

      Da, trebuie să fie tare greu… ce vârstă are?

      Reply
  • Ioana Deac
    20 februarie 2017 at 11:10 am

    Piticul meu inca e micut, stiu ca provocarile cele mai mari stau sa vina…dar pana acum una din ele a fost sa accept plansul lui atunci cand se lovea sau era suparat de ceva, sa-i validez emotia si sa stau cu el acolo fara sa fug.

    Reply
    • Idriceanu
      20 februarie 2017 at 11:19 am

      Oooo, daaaa, pentru că ți se rupe și ție inima în timp ce trebuie să rămâi rațională și să-i explici ce şi cum s-a întâmplat…

      Mulţumesc pentru mărturisire 🙂

      Reply
  • Carmen
    20 februarie 2017 at 11:13 am

    Timpul. Nu mai am timp să fac tot ce făceam înainte. Sau îmi este mie greu să mă organizez. De aici pornesc nişte frustrări ale mele 🙁 În rest, am parte de un iepuraş energic şi vesel.

    Reply
    • Idriceanu
      20 februarie 2017 at 11:20 am

      Daaaa, e o mare supărare şi pentru mine asta. Toată lumea îmi zice: „soluţia e organizarea, ştii tu, te pricepi tu”, dar şi organizarea asta îţi ia o grămadă de… timp!

      Mulţumesc pentru comentariu 🙂

      Reply
  • Silvia Stanescu
    20 februarie 2017 at 7:16 pm

    Cel mai greu ne este sa o spalam pe dinti ( are doi ani si jumatate). Ne am inarmat cu rabdare, pasta fara fluor si periuta de dinti adecvata varstei insa, ptr un periaj corect, este necesara interventia noastra. Ea se rezuma la a manca pasta de dinti. Intampinam rezistenta si la spalatul pe cap sau taiatul unghiilor dar perseveram. 🙂

    Reply
    • Idriceanu
      21 februarie 2017 at 12:24 am

      Daaa, cunoaştem show.urile ce însoțesc aceste momente :)))

      Mulțumesc pentru comentariu 🙂

      Reply
  • Nedelea Mihaela
    27 februarie 2017 at 8:32 pm

    Eu cred ca o problema dificila cu care am avut de a face pana in prezent este renuntarea la scutece pt. Alex (2 ani). Oricat as incerca mi se pare ca nu fac suficient. Nu reusesc sa-l dezvat, desi am in jurul meu persoane care si-au dezvatat copii de scutece la 1.5 ani. Si am incercat nenumarate variante, il pun la oala dinainte de a implini 1 an. A fost mai simpla intarcarea…….

    Reply
    • Idriceanu
      27 februarie 2017 at 9:02 pm

      Doamne,dar de ce te torturezi cu gânduri din astea şi comparații? Fiecare copil este diferit. Aceasta este o problemă foarte delicată, cu implicații asupra modului în care copilul îşi va accepta şi manifesta sexualitatea mai târziu.

      Uite, am scris aici despre cum a renunțat la scutec băiețelul cel mare, la aproape 3 ani 🙂

      http://idriceanu.com/check-in-pe-olita-check-out-la-scutec/

      Reply

Leave a Reply