Cum am capitulat cu aparat

femeie aparat dentar durere

Am dat într-o dimineaţă cu pumnu-n masă atât de tare, încât m-a durut mâna mai tare decât durerea care m-a făcut să dau cu pumnu-n masă. Noroc că celui mic i s-a părut amuzant şi-a râs, iar celui mare i s-a explicat imediat, de către cealaltă parte a parenting-ului, aflată de cealaltă parte a mesei, cum că „Mami e supărată pentru că şi-a muşcat iar buza de la aparat”. Şi, în general, mami se oftică tare când ceva îi perturbă procesul de hrănire. Nu vreţi să ştiţi cum fac la restaurantele unde nu găsesc nimic fără gluten…

M-am oprit din scuturat mâna, am bocit, m-am liniştit şi m-am apucat din nou uşor de rumegat. Aveam deja aparat de vreo două săptămâni şi, teoretic, asta e perioada după care te cam înveţi cu el. Teoretia s-a aplicat şi la mine, numai că practica a presupus şi extracţia despre care povesteam aici, astfel încât perioada de acomodare cu dispozitivul din gură s-a prelungit cu o perioadă de acomodare la mâncat pe partea cealaltă cu dispozitivul în gură.

 

Nici nu ştiţi cât m-am rugat să am nevoie numai de-un singur aparat!

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le-am primit după ce-am dat de veste în lume despre noua mea situaţie dentară a fost: „Dar chiar aveai nevoie? Că tu ai dinţii drepţi!”. Nu vreau să fac mişto-uri în genul aveam nişte bani de cheltuit şi nu ştiam pe ce, că lumea are dreptate, într-un fel: dinţii strâmbi sunt pe arcada inferioară şi nu se văd la un zâmbet normal. Cine „se uită-n gura mea” poate zări înghesuiala când stăm de vorbă, atunci îi mai dezvelesc pe cei de jos. Altfel, şoc pe toată linia următorilor mei (mă rog, se pare că nici unii membri ai familiei sau prieteni adevăraţi nu mă cunosc prea bine) care nu înţelegeau ce nevoie aş avea de aparat dentar.

N-are rost să mai comentăm gradul de vanitate şi narcisism cu care-mi duc fiecare zi a vieţii, dar invit pe oricine să-şi imagineze, în contextul acesta de maximă aplecare către estetic, prin ce-am trecut eu cât am aşteptat verdictul final de la ortodontul Ceris Dent: dacă e cazul de aparat pe ambele arcade sau doar sus. Pentru mine ar fi fost moartea zâmbetului, a selfie-urilor, a pozelor portret la evenimente, a video-urilor în care trebuie să mă exprim în orice fel dacă-ar fi trebuit decoraţi şi dinţii de sus cu brackets.

Iată două foto din dosarul cerut de către ortodont pentru evaluarea danturii şi efectuarea măsurătorilor. Am făcut multe poze la viaţa mea, dar n-am rânjit niciodată mai tare. O fi fost de la plasticul care-mi ţinea gura deschisă. Sau de la domnul care-mi făcea poze şi zicea că n-a mai văzut ochi ca ai mei. Lăsaţi, domnu’, dar de dantură ce ziceţi?

foto dosar aparat dentar

OK, următoarea întrebare de la public a fost: „Păi, dacă tot sunt în partea de jos şi nu se văd că-s strâmbi, de ce-ţi mai pui aparat?”. Pentru că deja i-au afectat pe cei de sus, pentru că îmi afectau muşcătura, igiena şi evoluţia danturii. Pentru că am un gol pe arcada de jos care aşteaptă un implant şi-ar fi fost păcat să nu folosim acest spaţiu şi pentru îndreptarea dinţilor. Pentru că, în timp, situaţia danturii mele s-ar fi înrăutăţit. Plus că, în aproximativ un an, voi putea să vorbesc în gura şi mai mare, fără vreun pitic pe creier care să facă mişto de dinţii mei de jos.

 

Despre aparat: uşor la montat, (mai) greu la suportat

Montatul ca montatul, s-a terminat mult mai repede decât slujba de cununie şi cu un disconfort considerabil mai mic, că doar aici stăteam întinsă şi mă uitam la E! Entertainment printre braţele doamnei doctor care croşeta în gura mea. Am ales un aparat dentar cu brackets din safir, discret, cât de cât. Arcul este de culoare albă iniţial, dar vopseaua se cojeşte după vreo săptâmână şi rămâne ca o sârmuliţă normală la aspect.

Mi-am făcut şi poză în maşină după, iaca.

femeie aparat dentar safir

Bine, eu mi-am făcut poze şi la o oră după naşterile naturale şi nu putem compara gradele de disconfort, deci nu ştiu cât se pune.

După euforia primelor postări pe Facebook despre cum mi-am pus eu aparat şi cât de tare voi slăbi din cauza asta, iu-huuuuu, ce gagică voi fi, a urmat enervanta realitate în care mi-am muşcat interiorul buzelor, al obrajilor, limba zi după zi, masă după masă, cam o dată la trei îmbucături. Stăteam cu Gengigelul după mine mai ceva decât fii-meu ăla mic, căruia îi dau dinţii şi are nevoie de el pentru calmarea durerii. Eu mă ungeam pe rănile luptei cu aparatul dentar şi, de la masă la masă, mâncam tot mai puţin. Durerile provocate de rănile din gură erau mai mari decât cele de os, provocate de presiunea aparatului proaspăt montat asupra dinţilor.

În primele câteva zile, mi-am închinat mesele blenderului. Adică, tocmai scăpasem de pasat mâncarea pentru ăsta micu’, ager rumegător de bucăţi, şi acum trebuia s-o fac pentru mine. Adorabil! Ţin minte şi acum că primul prânz mestecat cu aparatul dentar, nu cu cel de pasat, a fost ficăţel la cuptor cu orez şi varză de Bruxelles. Cel mai delicios prânz din ultimii 15 ani, de când n-am mai ţinut cure de slăbire drastice ca să apreciez apoi mâncarea adevărată.

femeie aparat dentar mananca pasat

Dar, pentru mine, cea mai grea a fost adaptarea la noua imagine. Care nouă imagine, bre, că nu se vede nimic!! Eee, în capul meu se vedea. Mi se părea că arăta ca o maimuţă care atrage atenţia tuturor şi-am fost la un pas (şi-o agendă prea plină) să-mi mai injectez ceva în buza de sus, ca să compenseze proeminenţa celei de jos, împinsă înainte de aparat. Între timp, dinţii s-au mai aranjat, s-au mai retras, am din nou muşcătura corectă, până la capăt. Bine, asta era situaţia până aseară, când am avut activarea (sau „strângerea” aparatului, cum se zice popular) după prima lună.

De azi am luat-o de la capăt cu muşcatul, cu sâsâitul şi scuipatul în cele mai nepotrivite momente (de parc-ar fi vreodată dezirabil să faci aşa ceva)… Nu la amploarea din primele zile de după montarea aparatului, când mi-era şi teamă să stau de vorbă cu oameni prea face 2 face, dar au reapărut în peisaj. Măcar doamna doctor de la Ceris Dent lucrează atât de fin şi de uşor şi-am scăpat de stresul gândului că trebuie să „mă strângă” în fiecare lună…

Dar mai multe despre asta în curând.

 

Sursa foto articol

 

Share