Cum am supravieţuit cu copiii la pescuit

cu copiii la pescuit darvari

Bărbatu-meu e pescar înfocat, cu participări la concursurile de gen, şi fost proprietar de baltă. Şi-o fi cam pus undiţele-n pod de când i-a trebuit familie, dar pasiunea în cui niciodată. Şi aşa am ajuns, în a doua zi de Rusalii, la pescuit, pentru că Tudor i-a cerut-o de atâtea ori, de l-a înnebunit.


Victor stă, până la brâu, în mâzga ce-ncepe de la malul bălţii şi-şi rostogoleşte ochii de la taică-său la mine, noi tocmai angajaţi într-o discuţie;
nu-şi dă seama dacă e cazul să plângă, că nu-l doare nimic, sau să râdă cu dinţii ăia ai lui de vampirică – dar s-a-ntâmplat totul mult prea repede pentru ca faţa lui rotundă, turtită de cozorocul şepcii cu Mickey Mouse, să exprime altceva decât maximă surpriză.

Deşi zeci de „Victor, ai grijă să nu cazi în apă!” şi „Victor, dă-te mai în spate, să nu cazi!” s-au ridicat din stufărişul golfuleţului nostru – speriind peştii şi înnebunind toţi vecinii de pe Lacul Dârvari, veniţi cu misiuni mai puţin frivole decât a noastră – a fost suficientă o secundă să ne luăm atenţia de pe el ca să alunece silenţios în nămol. Slavă Domnului că apa nu era adâncă la mal şi nu s-a-ntâmplat ceva mai grav decât trecerea în nefiinţă a unei perechi de pantaloni scurţi.

copil a cazut in apa pescuit fara pantaloni

Deci, da, că tot mă întreba cineva pe Facebook la o postare de la locul faptei: pe baltă este, teroetic, periculos pentru copii atât de mici şi de neînfricaţi precum Victor – care se urca, la aproape doi ani, pe tobogane unde Tudor abia îndrăznise pe la patru. Şi s-o luăm aşa: ce se poate întâmpla?

  • în primul rând, cel mai simplu e să cadă-n apă. În funcţie de cât de adâncă, murdară şi rece e, fiecare se poate gândi la urmări;
  • apoi, pot să-l muşte, zgârie sau înţepe diversele lighioane din zonă şi am întâlnit ieri atât şobolani de apă (atraşi de captura noastră pusă la păstrare în buza lacului, până la plecare), cât şi şopârle, broaşte şi insecte de tot felul;
  • pot apărea accidente legate de modul în care e amenajat locul. Noi am campat lângă una dintre căsuţele de pe lac, prevăzută cu un mic cerdac şi un fel de patio alături, cu o masă lungă şi două bănci din lemn, umbrite de un acoperiş montat cam prea jos, în care-am dat de câteva ori cu capul vârtos. Şi nu te gândi că aceste construcţii au fost ridicate cu norme de siguranţă pentru copii în minte. Scândurile n-au fost şmirgheluite cine ştie ce, adică trebuie să fii atent la orice aşchie, masa şi băncile se cam clătinau – dar, evident, copiii mai abitir se hâţânau şi hlizeau când mâncau, cioturi ieşite din pământ şi resturile unui jar de grătar făcut de curând;
  • şi, nu în ultimul rând, marele pericol de pe cer: soarele plin, care poate să facă pagube lejer. Dacă nu stai după copil cu tubul de cremă şi indicaţia să-şi ţină şapca pe cap, e foarte posibil s-ajungă ars şi insolat.

Da, pericole pot fi multe, dacă inventariezi locul, însă n-are rost să te gândeşti la drobul de sare, ci să-ncerci să te simţi bine, cu ochii pe copii şi… după cum ţi-o fi norocul…

 

Am descoperit că nu-i aşa de rău la pescuit!

Când fu vorba despre mers la pescuit, evident c-am strâmbat din nas. Nu mă-nţelege greşit: mie-mi place în natură, am la activ nenumărate somnuri sub cerul liber în tabere, excursii şi drumeţii (nu că m-aş fi plimbat eu chiar atât de mult, ci că adorm incredibil de repede, fie noapte, fie zi); însă mie pescuitul îmi sună a plictiseală, treabă murdară şi arsură solară – adică ţin minte cât de copt venea bărbatu-meu acasă din aceste incursiuni, cât despre starea în care era ţinuta lui, nu mai spun…

Mă înmoi, totuşi, şi zic: poate găsim locul acela perfect, cu iarbă curată şi apă minunată, cu soare, dar şi umbră, unde să nu ne deranjeze nimeni; mă rog, copiii se simt bine oriunde, eu sunt aia care face mofturi. Şi, pe lângă nemulţumirile personale, de „divă” care doar vrea să stea în cele mai bune condiţii la soare, mai apar şi cele ce ţin de statutul de mamă – adică la orice posibil pericol pentru copii trebuie să iau seamă.

Însă excursia la pescuit pe Lacul Dârvari a fost o idee excelentă: locul e curat, patio-ul căsuţelor oferă umbra necesară (pentru că ele însele erau încuiate, probabil este încă prea frig noaptea pentru cazare acolo), precum şi mobilierul pentru luat masa fără stres şi furnici în friptură, mai ales; apa la mal nu e chiar sufocată de mătasea broaştei, aşa că cei mici îşi pot bălăci beţele pe post de undiţe, fără să ne întoarcă nouă, mamelor, stomacul pe dos; unde mai pui că – spre bucuria copiilor, mai ales Tudor, care doreau şi ei să se simtă parte a lanţului trofic, adică pescuim şi consumăm captura – s-au prins ceva peştişori (câteva roşioare, nişte ciortani, un biban, nişte caras), dar asta ţine mai mult de măiestria de pescar decât de balta în sine, clar!

copii picnic pescuit darvari

copii mananca cirese pescuit darvari

Dacă eram într-un raport mai favorabil adulţi/copii, astfel încât să nu fim cu supravegherea chiar unu la unu, poate organizam şi un grătar, însă, aşa, doar în patru, ne-am mulţumit cu cele aduse de-acasă pentru un picnic elementar: friptură de pui, roşii, castraveţi, ardei gras, ceapă verde, caş, pâine. Plus cireşe, din care-au mâncat pân-am abandonat să-i mai şterg la gură, pe mâini, pe piept, pe pantaloni…

 

O adevărată zi de vacanţă, n-am dat programului importanţă

Îţi dai seama, copiii au fost înnebuniţi: joacă în natură, experienţe noi, fără program strict de masă şi somn; bine, şi bucuroşi, dar şi zăpăciţi. Tudor n-a dormit deloc, a închinat undiţa… ăăăă, steagul abia în drum spre casă; cu Victor, pe la două, nu ne mai puteam înţelege, iar pe pătură s-adoarmă nu era vreo şansă, aşa că l-am luat la o tură cu maşina pe câmpuri, ca să se liniştească. Şi, uite-aşa, a dormit cam o oră jumate în maşină, la umbră, cu aerul condiţionat uşor pornit… mă durea sufletul de consum, bine măcar că maşina-i hibrid.

Iar unul dintre marile plusuri ale acestei experienţe este c-am aflat despre copiii mei lucruri noi – deşi ar putea părea evidenţe: Victor, clar, n-are nicio frică, ce-i trece prin cap face – de exemplu, uite, cum învârte-n viermi cu mâna-i mică!

Iar Tudor, zic sincer, are mare potenţial să se transforme într-un adevărat pescar. Nu că asta mi-aş dori pentru el în viaţă, ci pentru că asta se traduce într-o mare răbdare, capacitate de înţelegere a lucrurilor şi determinare. Normal că, la început, trăgea de undiţele alea aproape de le-a rupt.

copil prinde peste darvari minciog

Dar, odată ce-a înţeles cum e cu momelile, cu montatul, cu pânditul şi aşteptatul, a văzut cum vin peştii, cum trebuie scoşi şi manevraţi, care dintre ei merg păstraţi şi care trebuie înapoi aruncaţi, s-a transformat uşurel în gânditorul de la Hamangia concentrat pe scăunel. De pescar, desigur. Păcat că bărbatu-meu are unul singur.

Iar eu mi-am dat seama că nu-i atât de neplăcut să stau o zi pe baltă; chiar n-am nimic de făcut decât să mă bronzez… mai mult din mers, în timp ce, pe copii, despre una, alta-i avertizez, desigur…

Share