După accidentare, cad tot în picioare…?

femeie accident sala

Ăsta este un exemplu de iresponsabilitate. Nu faceți ca mine, dar citiţi să vă amuzați bine.

Mi-am început weekend-ul trecut dând cu piciorul într-o uşă. M-a enervat atât de tare bărbatu-meu (mă rog, şi eu pe el, dar ăsta-i blogul meu, deci treaba lui), încât simţeam că nu mai am argumente de urlat, aşa că mi-a trecut fulgerător prin minţile întunecate: „fac combat, ştiu karate…” şi, uite-aşa, am făcut o gaură-n perete la noi în dormitor.

Aparent ne-am calmat, am mâncat, el a luat copiii şi-a plecat, eu m-am apucat de făcut curat. Cam ăsta era planul cât stăteau ei la bunici: termin cu casa, mă duc la sală (unde-aveam rezervare la clasa de kickboxing – cum naiba?), mai lucrez ceva, am şi eu o sâmbătă relaxantă, gen. Da, ştiu, sună trist conceptul ăsta de „relaxant”, cel puţin faţă de ce-mi închipuiam acum câţiva ani, dar cam asta-mi doresc în această etapă a vieţii mele aglomerate.

 

O sâmbătă dureros de relaxantă

După trei ore în care-am combinat aspiratorul, mopul, bureţi şi lavete, multe geno, fandări, aplecări, urcări şi coborâri de pe scaune, nu mai puteam pune piciorul în pământ. „Dumnezeu nu bea ţuică”, după cum spune o vorbă din cartier. Bine măcar că nu era nici umflat, nici vânăt – asta însemna că nu se rupsese nimic – dar mă durea în talpă, mă dureau glezna şi căputa, ceva odios la fiecare încercare de mişcare. Trăgeam piciorul după mine prin casă şi-am şuierat un „Doamne, bine mai e să fii sănătos!” printre dinţii încleştaţi şi aparat.

Primul pas – la figurat, desigur – a fost să-mi contactez maseuza, cu care mă sfătuiesc în situaţii din astea dureroase. Şi care zice: „pune gheaţă şi stai cu piciorul ridicat. Ar fi utilă şi o faşă elastică…”. Faşă elastică oi avea prin casă, dar nu ştiu unde e, în schimb găsesc imediat şosetele de compresie – pe care le-am ridicat în slăvi aici pentru felul în care mi-au salvat silueta gambelor în ultimele luni ale celei de-a doua sarcini – şi mă îndes repede în ele (în amândouă, desigur, să nu cumva să rămân cu diferenţă la picioare, poate sună cineva la uşă, nu se ştie…) după ce mă ung cu ceva gel antiinflamator.

Şi, iac-aşa, sâmbăta mea relaxantă s-a transformat într-una trândavă, întinsă pe canapea, cu o pungă de legume pentru ciorbă de văcuţă găsită prin congelator mulată pe glezna mea dreaptă. Am fost convinsă până-n ultima clipă – adică cu o oră înainte de începerea antrenamentului, că aşa-i cu anularea rezervărilor pe site la World Class – că ajung la kickboxing. Didn’t happen, ofc, am anulat tot.

De ciudă, nici altceva productiv n-am făcut, măcar, să citesc dintr-o carte, să scriu nişte rânduri. M-am uitat la televizor într-un on & off cu reprize de somn, aşa că seara, când s-au întors ăştia, eram şi şontâcă, şi cheaună.

 

Ce ţi-e scris la picioare ţi-i pus

A doua zi dimineaţă aveam rezervare la aquagym şi nu găseam niciun motiv pentru care să nu mă duc. Ba din contră, având în vedere că m-a uşurat de multe dureri în criza cruntă de sciatică din toamnă, aşa că sigur avea să-mi facă bine şi de data asta. M-am mai uns înainte de culcare, n-am mai pus şosetele, Buflea mi-a acordat o noapte de somn neîntors, aşa că la trezire parcă-mi renăscuse piciorul. Aqua, clar, fără probleme! Şi chiar fără probleme a fost, ba chiar am ieşit considerabil mai ţiplă din bazin. Viaţa era frumoasă, chiar dacă vremea o ardea aşa şi-aşa în duminica aia.

De a doua zi n-am mai avut nimic. Luni m-am dus la un eveniment pe super tocuri şi-apoi am urcat tot pe ele până acasă, la etajul opt plus mezanin, că era liftul stricat. Marţi m-am epuizat la BodyPump – mă rog, antrenamentul e static, doar la geno cu bara încărcată pe umeri ar fi putut apărea probleme. Încercarea adevărată a fost miercuri, la BodyCombat, care e maxim pe ţopăială. Am strâns bine Boost-urile la şireturi şi n-am avut nicio problemă. Ba chiar am băgat şi un CX WORX de bucurie. Joi am fost să-mi strângă aparatul dentar – treabă care nu mi-a deranjat deloc glezna, vineri iar Pump, iar nicio jenă.

femeie stretching sala

Sursa foto

Şi plec de la sală, frăţică, vineri, după Pump, la cumpărături. Şi calc strâmb la raionul de scutece – nu, nu e o figură de stil, n-am „călcat strâmb” cu vreo pizza cu de toate după atâta antrenament, chiar am călcat aiurea, de parcă mi s-au încârligat oasele şi tendoanele cumva – şi mă ia din nou durerea aia nenorocită de talpă-gleznă-căpută fix acolo, între rafturi, şi mă las pe vine de parcă mă rugam la baxurile de Pampers. În acel moment, capul meu s-a umplut de FMM în ajunul zilei de sâmbătă în care aş fi fost, din nou, singură, din nou cu promisiunea unui program relaxant, din nou cu rezervare la sală etc., vezi mai sus. Nu se poate aşa ceva!!

În starea aceasta de disperare şi ciudă, m-am oprit şi la Dristor pentru două porţii de cartofi prăjiţi şi-un orez cu lapte, ca să calc strâmb până la capăt. Cartofii i-am halit cu un chefir amestecat cu pudră proteică, măcar atât. Nu-mi ajută la gleznă, dar mă pune pe picioare muscular. M-am uns iar cu antiinflamator, iar m-am împachetat în şosete. Înainte de culcare am lipit şi-un plasture antireumatic cu ardei iute găsit prin casă – yammy de tot pentru probleme din astea, m-a susţinut şi în criza de sciatică sus-amintită şi costă numai doi lei – mi-am făcut rezervare şi la aqua înainte de Combat, să-mi dreg (iar!!!) piciorul şi mi-am dat stingerea.

 

Piciorul nu merge de multe ori la apă

Degeaba încercam eu să mă încânt azi dimineaţă că sunt ok – n-aveam deloc randament full la mers pe dreapta. Dar când analizam perspectiva unei alte sâmbete de stat în pat, singură acasă, când aş putea face atâtea, dar, mai ales, sală, că asta-mi doream, parcă uite-aşa, uite-aşa piciorul se vindeca în mintea mea. Aşa c-am plecat hotărâtă că „văd eu, măcar s-ajung acolo”.

La aqua n-am lucrat la fel de bine ca sâmbăta trecută, aşa că e posibil să se fi sensibilizat zona mai tare. Dar tot am ieşit din bazin cu starea îmbunătăţită. În nici juma’ de oră aveam Combat şi eu trebuia să fac duş, să mă schimb, să-mi refac faţada, cât de cât, să-mi usuc părul, să consum o banană şi să-mi iau o apă de la recepţie. Aşa că repede, repede, repede, cu şlapii de plastic pe gresia udă, am alunecat şi să nu cad m-am contrat fix pe piciorul afectat. Ghici ce s-a întâmplat? Corect, m-am înmuiat. Dar ceasul ticăia neîncetat, aşa că jena am ignorat şi treburile-am continuat.

Am intrat în studioul de aerobic cam într-un picior. Pe celălalt îl puteam pune în pământ, dar nu-mi puteam lăsa prea mult greutatea pe el. Scosesem tichet pentru ora asta de cum venisem la sală, nu era nicio problemă dacă abandonam acum; sistemul informatic World Class considera c-am fost prezentă, nu-mi luam penalizare, nu asta era problema. Treaba era că-mi doream să fac asta, simţeam nevoia de mai multe antrenamente după absenţele pe care le-am strâns de Florii şi de Paşti. Era o inconştienţă totală ce urma să fac, aşa că am executat nişte cruci cu limba.

Nu ştiu dac-a fost de la mişcări sau de la endorfinele pe care antrenamentul ăsta minunat le zgândăreşte-n mine, dar mi s-a-ncălzit piciorul şi n-am mai simţit nimic. Bine, n-am dat cu toată forţa pe care o rezerv, de obicei, acestei clase, am avut nişte reţineri, totuşi. Dar am ieşit triumfătoare din studioul de aerobic şi, deocamdată, fără păreri de rău. Dar mai vedem zilele astea, că am de gând să trag o radiografie în zonă.

Că acu’ iar stau cu piciorul sus pe canapea, înfăşurat într-o gleznieră, cu antiinflamator pe dedesubt. Parcă s-a umflat un pic, dar cred că-i din cauză c-am mâncat mai sărat la prânz… bine că nu mă mai doare când îmi mişc degetele, totuşi. Eee, şi marţi am Pump, n-o să mă solicite aşa de tare. Cât despre Combatul care vine miercuri… băi, da’ băiatul ăla din Karate Kid cum a făcut el treabă într-un picior, terminat de durere, a?

Sursa foto articol

Share