Ia-ţi revanşa la portretul de şcolar!

portret-de-scolar

După poza din buletin, poza „de buletin” de la clasa I este cea mai frecventă sursă de miştouri (pline de afecţiune, desigur) când începi să cunoşti pe cineva. Pentru că, dincolo de felul în care arătam la vârsta aia, ne amuză teribil decorul livresco-austero-kitschos şi postura împăiată a personajului; dar ne şi umplu de nostalgie amintirile ce ţin de vremurile acelea, aşa că poza de clasa I are unul dintre cele mai ridicate rating-uri în teancul foto de familie, zi că nu-i aşa! Dac-ai pierdut-o e grav şi te simţi dezrădăcinat, nici cu certificatul de naştere nu-i aşa de mare panica. Apropo, mai ştii unde ţi-e certificatul de naştere?

E, ai acum ocazia să te revanşezi pentru fotografia aia nereuşită – bine, eu cred că am ieşit fantastic, n-am niciun regret, constat de câte ori o văd că le aveam cu pozatul, ceva de speriat, un talent deosebit – şi să-ţi duci copilul (neapărat) şcolar (clasele I-XII) la o şedinţă foto profesionistă, gratuită, oferită de www.fotounion.ro şi al său fotograf Cristian Şuţu.

clasa-intai

Proiectul „Portret de şcolar” este găzduit de Sun Plaza în perioada 12-21 septembrie, intervalul orar 14:00-19:00, studioul foto fiind amenajat în Biblioteca Sun Plaza de la parter. O să găseşti acolo ghiozdane, globuri geografice, hărţi, bentiţe cu pampoane – pentru fotografii mai clasice, dar şi tablete şi laptopuri – pentru o imortalizare mai modernă a acestei perioade din viaţa copilului tău. La sfârşit, vei primi fotografia în format electronic, dar va fi şi încărcată pe pagina de Facebook a centrului comercial Sun Plaza.

Sun Plaza îi invită să participe la acest proiect şi pe elevii din programul „A doua şansă”, derulat de Organizaţia Salvaţi Copiii în parteneriat cu şcoli gimnaziale din Bucureşti şi alte 10 oraşe. Programul vine în sprijinul persoanelor care nu au fost niciodată înscrise în sistemul de învăţământ şi celor care au abandonat şcoala şi au depăşit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei. Prin urmare, aproximativ 40 de elevi din acest program vor avea parte de o şedinţă foto profesionistă la Sun Plaza şi vor primi un set de rechizite şi un prânz în centrul comercial.

Mai multe informații despre maratonul de ședințe foto profesioniste “Portret de școlar” găseşti pe site-ul Sun Plaza şi pe pagina lor de facebook.

Hai, succes şi imortalizare plăcută!

Share