Întârzii cadoul copilului meu, nu vreau s-ajungă cum sunt eu!

copil zi de nastere gradinita

Nu cred c-am avut aniversare a mea fără circ. Al meu. Așa c-am zis că n-o să-mi învăţ copiii cu o astfel de viaţă.

 

– Nu-i dăm ăla?

– Nu acum.

– Dar când??

– Mai încolo!

– De ce??

– Aşa!! Şi am încheiat discuţia!

Cam aşa ne contram din priviri miercuri dimineaţă eu şi bărbatul, peste capul lui Tudor care încă-şi „înghiţea găluşca” după somn pe canapeaua din sufragerie. Ăsta micu’ face patru ani şi ăsta mare moare de nerăbdare să-i prezinte cadoul promis din weekend: un arc adevărat! Pentru copii, desigur. L-am găsit la Decathlon la un preţ de jucărie, dar mi se pare imens pentru războinicul ăsta care abia poartă 110 la haine. Dar l-am luat, na; asta i s-a promis, asta se va livra.

După care intrasem în Jumbo, pentru accesorii de petrecere – coifuri, farfurii tematice, d-astea – şi-am dat peste-un arc de jucărie adevărat. Normal, l-am luat şi p-ăla, îl prezint ca din partea lui buni Titi. E pe măsura copilului, are săgeţi cu ventuză la capăt, e total inofensiv, îl poate căra la grădiniţă şi-n parc – pe când celălalt, mare, e prea mare pentru deplasare. Şi, după cum niciodată săbiile nu sunt prea multe în panoplia unui Ştefan cel Mare, probabil că nici arcurile nu vor fi de prisos.

Tudor has left the building pentru rutina de dimineaţă la baie. Mă încolţeşte bărbatul:

– Auzi, dar de ce nu vrei să-i dăm ăla acum?

– Pentru că, dacă-i dai arcul ăla mare acum, pe ăla mic nici n-o să-l mai bage-n seamă când o să-l primească, la petrecere. Lasă, să-i dăm cadourile la petrecere, iar pe ăla mare i-l dăm când ne întoarcem acasă ori după somn. Şi-apoi, nu vreau să-i dau cadourile cu noaptea-n cap, nu vreau să-l condiţionez de ziua lui. Nu vreau s-ajungă ca mine! N-ai văzut cum fac de fiecare dată??!

Se pare că acesta a fost argumentul decisiv. Pentru că majoritatea aniversărilor mele – de naştere, de nume, de martie, căsătorie sau Valentine’s – încep prost.

 

Aniversare fără aşteptări, cu bucurie, lipsită de frustrări

Nu ştiu de unde vine comportamentul ăsta deviant, dar eu, de când mă ştiu adult, cel puţin, mă crizez fantastic dacă, odată cu lamulţianiul, nu primesc şi un pacheţel, o punguţă, ceva cât de mic de la oamenii din casă. Că e vorba de soţ sau de bărbaţii cu care am împărţit domicilii, că m-am nimerit pe la părinţi de ziua mea, băi, să fie un răhăţel acolo odată cu urările, altfel o iau razna. Mă agit, mă acidulez, lăcrimez, e un circ, am zis. Iar florile nu se pun drept cadouri din astea la prima oră, decât de, hai, 8 Martie.

Şi gândeşte-te că bărbaţii sunt bărbaţi, în general dau fail la treaba asta cu planificatul, cu achiziţionatul din timp, cu surprizele… Ei ar merge la mall cu cardul într-o mână şi cu tine în cealaltă ca să-ţi alegi singură, nu? Cel mai simplu. Pentru ei. Dar cel mai lipsit de emoţie pentru mine. Mă rog, asta-i deja altă discuţie.

Anyway, anul ăsta a fost prima aniversare a zilei mele de naştere în care nu m-am crizat pe subiect. Pentru că n-am aşteptat nimic, nu mi-am dorit nimic material. Dacă nu m-a-ntrebat bărbatu-meu de vreo trei ori ce cadou vreau, să se pregătească, săracu’! „Nimic, pe bune. Mi-am luat eu singură destule. Vreau doar să mergem la mare cu toţii, cu soră-mea, cu Monica, şi să ne simţim bine!”. Şi gata.

mama copii petrecere zi de nastere gradinita

Asta vreau să-i permit eu lui Tudor: să crească fără aşteptări din astea stupide, care să-l condiţioneze pe viaţă. Să se bucure altfel de începuturile zilelor lui de naştere, să savureze urările, atmosfera, tot ce-l înconjoară by default la acel moment, fără să simtă nevoia cadourilor ca să se simtă cu adevărat bine.

 

It’s my birthday and…. nu fac poză dacă nu vreau!

După ce la un an şi, respectiv, la doi, i-am făcut ditamai bairamul cu rudele, naşii şi prietenii noştri cu copii, iar la trei ani am fost doar noi patru, la munte, de data asta i-am serbat ziua la grădiniţă (e privată, intră în vacanţă abia pe 15 august, timp de două săptămâni), alături de puţinii copiii care-au mai venit peste vară, plus doi prieteni apropiaţi. Plus frate-său, desigur, care îi este şi el coleg cu acte de-o lună de zile – ştiu, am tot amânat să povestesc despre adaptarea lui Buflea la grădi, dar promit că nu uit, doar că nu-i momentul, lumea e în concediu, îi pasă mai mult de subiecte gen „Cum să slăbeşti în 5 paşi pentru plajă”, sincer.

I-am comandat un tort în ton cu pasiunile curente – un castel pe care stă înfipt bine în sabie un cavaler cu ochii căscaţi (sincer, mi-a părut un pic speriat personajul) şi calul la picioare – şi-un animator-pirat, că Ştefan cel Mare n-am găsit în oferta firmelor ăstora care oferă entertainment pentru petrecerile de copii. Ia, nu se apucă nimeni de asta? Cred că personajele istorice româneşti ar rupe piaţa; başca, ar mai educa şi publicul de grupa mică, nu?

copil tort aniversare sufla lumanare

Copilul ăsta sărbătorit mi s-a părut copleşit de toate lucrurile organizate pentru el. Mai că nu-i venea să plângă când a suflat în lumânare şi toţi i-au cântat în gura mare; ca de obicei, s-a enervat când l-am rugat să stea la pozare; bucuros s-a jucat după cum piratul le-a cântat şi chiar şi-un tatuaj a acceptat.

copii joaca animator petrecere

copil petrecere animator tatuaj

copil petrecere zi de nastere tatuaj

Dar nu m-a părăsit nicio clipă senzaţia că acest concept, „ziua mea”, e prea greu de digerat încă pentru el. Poate simte că i se cere un comportament special, o disponibilitate emoţională mai mare decât de obicei şi nu e pregătit pentru asta. Şi nu ştiu dacă va fi vreodată, că prea seamănă cu mine în direcţia asta.

copil aniversare zi de nastere tort animator

tudor copil petrecere zi de nastere animator gradinita

Seara l-am întrebat:

– Ţi-a plăcut la ziua ta?

– Daaa!

– A fost ceva care nu ţi-a plăcut?

– Totul mi-a plăcut! Şi tortul, şi piratul!

– Dar ţi-a plăcut să te joci cu el?

– Daaa, mi-a plăcut! Numai că nu mi-a plăcut să fac poză cu el!

– Şi cadourile ţi-au plăcut?

– Daa, toate cadourile mi-au plăcut! Mie îmi plac cadourile!

Şi-atunci de ce să condiţionez eu copilul şi mai tare, să-i bag cadourile şi mai în faţă în viaţă? Să ajungă ca mine?

……………………………………………………………………………………………………………..

Tudor vine la spălat pe dinţi.

– Îţi pun taburetul la chiuvetă?

– Da, pune-mi-l. Acum nu mai stau pe piciorul tău, că sunt greu, am patru ani!

Clar copilul ăsta nu va ajunge ca mine, ci mă va depăşi cu mult.

PS Poze cu arcul mare n-am, că Tudor doarme cu el lângă pat când eu scriu acest text. Însă mai pun nişte poze de la petrecerea de la grădiniţă; dacă stau bine să mă uit, pot decreta că, în câţiva ani, Victor o să fie mai „sus pe bar” decât frate-său.

tudor si victor copii mananca tort petrecere gradinita

victor cara cutie suc petrecere aniversare

victor se joaca la petrecerea fratelui sau

mama copil petrecere zi de nastere

Share