Mame pentru viaţă. Dar viaţă pentru mame?

Sunt una dintre cele care a născut în 2015. Una norocoasă, se pare. Pentru că, din cele 185 006 femei care au dat naştere unui copil anul trecut în România, 38 861 (adică 21%) nu au fost văzute de niciun cadru medical pe parcursul întregii sarcini, nu au trecut prin niciun control prenatal!! Culmea e că cele mai multe dintre ele sunt din mediul urban (23 262). (Sursa: Institutul Naţional de Statistică) În acest timp, suntem pe primul loc în UE la mortalitatea maternă (şi infantilă, după cum scriam aici). Şi-atunci te întrebi: de ce naiba nu se duc femeile astea la control în sarcină??!!

World Vision România a lansat, în parteneriat cu MSD România (companie farmaceutică multinaţională cu sediul central în SUA), studiul privind barierele întâmpinate de femeile vulnerabile din mediul rural în accesarea serviciilor de asistenţă prenatală şi reproductivă din ţara noastră. Cercetarea este parte a proiectului „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” şi a fost realizată în judeţele Dolj, Vâlcea şi Vaslui, ce se confruntă cu rate de mortalitate maternă şi avorturi peste media naţională.

Statul nu respectă drepturile gravidei

Acestui studiu i-au fost dedicate 30 de luni şi 500 000 de dolari şi a inclus interviuri în 15 focus-grupuri cu peste 200 de persoane, în urma cărora a reieşit că principalele probleme în domeniul asistenţei prenatale sunt:

• Lipsa de informaţii a femeilor privind serviciile medicale gratuite la care au dreptul prin lege. De exemplu, medicii de familie sunt obligaţi printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii (12/2004) să distribuie şi să completeze Carnetul gravidei, o foicică ce ar putea informa şi salva, în caz de urgenţă, gravida cu probleme de sarcină şi afecţiuni concomitente. Oamenii ăştia spun în comunicatul de presă că „acordarea şi completarea Carnetului gravidei (…) este sporadică şi aleatoare”. Eu spun că n-am primit aşa ceva în niciuna din cele două sarcini, slavă Domnului c-au fost fără probleme şi că mi-am permis să merg la medic pe bani.
• Neaplicarea protocolului de monitorizare a sarcinii şi acordarea discreţionară a pachetului de servicii medicale pentru gravide. Nu pot spune decât că a trebuit să mă programez cu luni de zile înainte pentru ecografii morfologice GRATUITE la Filantropia, în ambele sarcini, şi mi s-a permis asta numai pentru că medicul care mi le-a urmărit lucrează acolo, mi-a dat acest „pont” şi m-a învăţat unde să sun şi ce să spun. Presupun că astfel de ecografii gratuite se găsesc prin toate maternităţile, dar văd că se dau numai pe „sub mână”.
• Lipsa serviciilor de obstetrică (medici, moaşe), precum şi de investigaţii şi analize de laborator. Comunicatul vorbeşte despre situaţia din mediul rural în judeţele menţionate mai sus (Dolj, Vâlcea, Vaslui), dar criza de cadre medicale la sate (începând cu medicul de familie) este o problemă pe întreg teritoriul României.
• Lipsa unui sprijin financiar pentru deplasarea gravidei către serviciile medicale oferite doar la oraşe.
• Administrarea defectuoasă a fondurilor din asigurările de sănătate. Asta e o realitate pe care o ştie oricine a fost să-şi facă fie şi nişte analize banale în ultimii ani, pentru că, cel mai probabil, i s-a pus placa: „Veniţi în primele zile ale lunii, apoi nu mai avem fonduri.” Cel puţin la clinica unde am eu medicul de familie mi s-a propus, mai nou, să-mi fac nişte investigaţii compensate de stat cu 30% reducere. Băi, nici Hagi Tudose nu s-ar fi pretat la o combinaţie din asta. Aşa că mi-am luat frumuşel trimiterea de analize de la medicul de familie şi-am exercitat-o la un laborator cu fonduri. Evident, tot în primele zile ale lunii, că nu-i chiar Germania, să fim serioşi.
• Lipsa monitorizării calităţii serviciilor medicale. Aici intră evaluarea atitudinii cadrelor medicale faţă de pacientele vulnerabile şi comunicarea neadecvată cu acestea. Jur că nu cunosc pe nimeni care să nu fi întâlnit în peregrinările prin instituţiile medicale măcar o asistentă bully, dacă nu un întreg staff şpăgar, meschin şi total lipsit de empatie faţă de pacient. Puţini respondenţi din cercetarea MSD au menţionat discutarea cu medicul a planului de monitorizare a sarcinii şi a planului de naştere, demers care include calendarul de consultaţii şi investigaţii pe parcursul celor nouă luni, la care femeia are dreptul prin asigurarea de sănătate. Din studiu mai reiese că imunizarea în sarcină şi prescrierea gratuită a suplimentelor pentru gravide nu este o practică unitară. Despre imunizarea în sarcină nu mă pot pronunţa, se face gravidelor cu Rh negativ şi nu mă încadrez; dar banii pe care i-am dat pe Femibion şi, ulterior, Ogestan (suplimente pentru gravide) îmi confirmă ce zice studiul ăsta. Aşa că, doamnelor gravide, cereţi medicului specialist reţetă pentru suplimente de sarcină compensate, că se poate.
• Costurile care derivă atât din nerespectarea gratuităţilor prin sistemul de asigurări pentru sănătate, cât şi a plăţilor „informale” (să le zicem… „şpăgi”?)
• (asta mi s-a părut culmea şi le-aş da celor vinovaţi câteva peste bot) Stigmatizarea şi discriminarea de care au parte gravidele necăsătorite din partea personalului medical de specialitate, comportamente agravate în cazul în care pacienta e şi minoră. O să zic ceva urât acum, dar prea valabil: şi f..ă de un „acela”, şi cu banii luaţi de stat, şi batjocorită de cadrele medicale, tot să-ţi doreşti să devii mamă la sat în România.
• Lipsa de încredere în confidenţialitatea serviciilor acordate la cabinetele medicale. Poţi să condamni pacientele pentru asta? Uită-te la portretul cadrelor medicale conturat în constatările de mai sus…
• Atitudinea pasivă a autorităţilor locale faţă de problemele cu care se confruntă gravidele vulnerabile în utilizarea serviciilor de asistenţă prenatală. La modul: ce treabă are primăria cu nişte adolescente borţoase? Oamenii importanţi din ţara asta n-au învăţat nici pân-acum că lucrurile se leagă, mai ales la nivel de comunităţi atât de restrânse, precum satele.

Asta se-ntâmplă „la ţară”, în România. La cea mai tristă şi defavorizată ţară, se pare. Dar femeile mor la naştere la nivel naţional şi mor în număr mare: 14,4 mame la 100 000 de născuţi vii (date definitive din 2015, conform Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, aka IOMC).

Las mai jos nişte slide-uri din prezentarea prof. dr. Nicolae Suciu, manager IOMC şi şeful Clinicii de Obstetrică-Ginecologie Polizu, ca să vă lămuriţi cum se moare pe capete pe patul de naşteri pe la noi.

Ce putem face? Să răspândim informaţiile cât mai mult ca să creştem vizibilitatea acestor probleme – o dată pentru vizorul autorităţilor, care s-or îndura, în cele din urmă, să regleze aceste derapaje, şi a doua oară chiar pentru gravidele de acest gen, aflate în situaţii de vulnerabilitate (şi pentru apropiaţii acestora), care şi-or lua inima-n dinţi (sau or fi încurajate de cei din urmă) să-şi susţină drepturile în instituţiile medicale care trăiesc (şi) pe spatele fondurilor de la CNAS.

În afară de faptul că e inuman ce se întâmplă, gândeşte-te un pic: ne mor cele mai multe mame la naştere din UE; ne mor cei mai mulţi copii în primul an de viaţă din UE; suntem pe locul patru în Europa la cetăţeni migraţi pe alte meleaguri, cu 3,4 milioane de inşi, numai oameni în floarea vârstei (30-45 de ani) (Sursa: Organizaţia Naţiunilor Unite). Cine mai rămâne în ţara asta ca s-o crească?

Sursa foto articol