Nu-mi spune să mă relaxez, că mai tare mă enervez!!

stop telling me to keep calm

Ce e moda asta, frate, cu „keep calm and… mă rog, whatever”? A, că sunt prea mulţi oameni agitaţi pe lume? Şi? Poate unii aşa funcţionează optim; aşa, ca mine. Chiar nu-i bine?
 

Pusesem şi eu gura pe un dumicat, în sfârşit, după ce m-am spălat, m-am machiat, mi-am băut Supramaxul şi apa cu lămâie, am adunat în maşina de spălat vase resturile serii precedente, l-am asistat pe Tudor la rutina de dimineaţă din baie, am făcut rucsacurile copiilor pentru grădiniţă, am răscolit paturile pentru aerisit, când îmi sună telefonul cu număr necunoscut.

Răspund, o fi urgent, zic:

– Hai, la mulţi ani, că ieri nu mi-ai răspuns la telefon!

– Mulţumesc, zic, între iritată şi îndatorată, printr-o felie de roşie pe jumătate mestecată.

– Aşa. C-am sunat în mijlocul zilei, zic poate-mi răspunzi. Când sunam cu noaptea-n cap, iar nu era bine, că vă trezeam din somn, m-am lecuit.

– Auleu, tanti Tita, dar ce-i cu numărul ăsta??

– Ee, am două numere, sunt şmecheră. De ce n-ai răspuns ieri la telefon??

– Eram pe autostradă, nu se auzea nimic, n-am răspuns nimănui…

– Da? Bine! Eu am vrut să sun de dimineaţă, dar taică-tău zice „Nu suna, că dă de mâncare la copii, sună mai încolo!”. Mai încolo, „nu suna, că se scobeşte după ureche”, după aia „nu suna, că şi-a băgat degetul mijlociu în mijloc” şi tot aşa… Eeee, am sunat mai încolo şi nu mi-ai răspuns. Şi, aseară, mă băgasem în pat şi, pe la zece şi ceva, am auzit telefonul şi zic: „Asta-i Georgiana, sună înapoi. Ia, că nu mă duc să răspund, uite-aşa!” Şi nu erai tu, şi am pierdut un telefon important!

– Păi, vezi, dacă eşti ciudoasă? Cum să gândeşti aşa??

– Cum ai zis??

– Ciudoasă!

– Aaaa, că eu am înţeles „pizdoasă” şi mă gândeam…

– Păi, ai fost pizdoasă la viaţa ta.

– Am fost! Normal c-am fost! Văd că e un curent acuma, să te înconjori de oameni pozitivi, care fac glume, din ăştia…

– Haidi, breee, lasă-mă cu oamenii pozitivi atât… Asta cu glumele da, îmi place cu glumele, dar mă omoară ăştia cu oamenii pozitivi…

După care am discutat cu mătuşă-mea despre cât de paradită e în comparaţie cu astalaltă, de la Bucureşti, care, altfel, e mai bătrână, mai operată şi de viaţă mai încercată; despre operaţii, bastoane, scos dinţi; despre copiii mei şi problemele ei cu taică-meu, cu care „nu se mai înţelege”, de parc-ar fi vorbit vreodată altfel decât în ironii şi sarcasme între ei – deci, eu cum să fiu altfel?? Timp în care am mâncat şi am pregătit hainele de grădiniţă pentru copii. N-o deranjat că vorbesc cu gura plină, cât timp conversaţia nu trenează.

Asta e, frate, aşa suntem noi, alde Idriceanu: iuţi la vorbă şi mânie, rapizi în acţiune şi mândrie, adesea nepoliticoşi, un pic greţoşi, egoişti, dar sufletişti. Eşti în nevoie pe bune? Te-ajutăm. Vrei să faci mişto de noi cu spume? Te-ngropăm. Şi, în general, nu ne alintăm, acţionăm, nu tărăgănăm. Muncim şi-apoi ne distrăm.

 

Există ZEN eficient? Că fac multe în prezent!

Ieri a fost ziua mea şi o mare parte dintre urări – în afară de alea cu trimitere la „sănătate”, desigur – s-au legat de aspectul ăsta, al relaxării. „Fii pozitivă!”, „relaxează-te!”, „calmează-te!”, „fii zen!”, m-au înnebunit. Nu vedeţi că astea toate-s cu semnul exclamării, parcă-ţi sunt impuse sub ameninţarea armei sau a unui ruj fuchsia la un bal regal? Nu se poate, dom’le, aşa ceva, relaxare cu forţa. Forţa e cu mine şi se-agită bine!

Umbla o vorbă stupidă când eram mică: „Râzi ca proasta!” – mi-a zis-o şi maică-mea de câteva ori, când pierdeam din vedere firul acţiunii-n viaţă într-o hăhăială prelungită şi fără sens deja. Atunci mi se părea crud că nu mă lasă-n relaxarea mea de adolescentă, acum îi dau dreptate: râdem, glumim, dar nu părăsim eficienţa. Dar vorba, da, e stupidă, eu n-aş spune-o copiilor mei. În schimb, am văzut nişte oameni mari care-o merită uneori.

Nu ştiu, frate, mie mi se pare că ZEN-ul ăsta nu e compatibil cu eficienţa – adică nu-mi dau seama ce are, efectiv, Dalai Lama de făcut zilnic, dar eu cu ZEN-ul nu cred c-o scot la capăt, cel puţin în unele zile. Sau, poate, nu înţeleg conceptul.

femeie tornada adrenalina agitatie

Sursa foto

Eu sunt pe modul agitaţie, adrenalină. Să fac şi aia, şi aia, şi toate celelalte. Dar eu sunt liniştită în sufletul meu, concentrată pe ce derulez atunci. Altfel, n-aş putea fi eficientă. Da, uit să zâmbesc în timp ce; chiar stau încruntată, probabil în curând o să am nevoie de o injectare în zonă; chiar ridic şi tonul, ca să ţină lumea pasul cu mine. În multe vârtejuri din astea, mobila se răzbună pe mine şi mă umple de semne pe picioare, braţe, şolduri… Trag după mine lucruri, calc în jucării, mă-mpiedic de covoare, dau cu piciorul în papuci care-mi stau în cale. Mi-am perfecţionat nişte şuturi… bine că am termopane.

La fel eram şi când n-aveam copii, doar că atunci nu suferea nimeni în tornadă. Acum s-a populat teritoriul: „Este urât ce ai făcut, mami! Nu trebuie să mă strângi aşa de mână!” Păi, na, dacă te-am rugat de zece ori să vii să te speli pe faţă, iar tu te faci că nu m-auzi… „Scuză-mă, ai dreptate! Dar vino şi tu data viitoare când te chem de  prima dată, te rog!” Repet, însă: nu sunt nervoasă, doar firoscoasă.

Aveam o colegă la Unica, „mama” ZEN-ului, Luisa. Scria rubrica de sex şi chiar avea succes cu ea. N-am înţeles niciodată cum pot merge ZEN-ul şi SEX-ul mână-n mână. Mă rog, e un fel de-a spune. Luisa avea biroul în faţa alui meu şi era poziţionată în profil faţă de mine, deci îi vedeam aproximativ mereu chipul; şi zâmbea mai tot timpul. Mă scotea din minţi, îi dădeam cele mai răutăcioase replici, numai să se-ntristeze. Nu mai spun dimineaţa, când n-aveam nici glumele adunate, iar ea valsa în birou cu „fasolele la vedere” – aşa-i ziceam, aşa de nervoasă eram pe zâmbetul ăla, fără rost îl numeam eu.

Acum, de câte ori simt c-am sărit calul la viteză şi agitaţie, c-am ofilit prea multe calorii şi suflete-n jur cu încrâncenarea mea, mă opresc un pic şi-ncerc să zâmbesc aşa, fără rost, gândidu-mă la Luisa, ca să nu cred c-am luat-o cu capul. Şi mă consolez cu gândul că mai întârzii un pic ridul ăla dintre sprâncene.

Altfel, vă rog eu să-l găsiţi pe ăla de inventă meme-ul cu KEEP CALM AND diverse. Am să-i spun câteva. Cu zâmbetul pe buze, desigur.

Sursa foto articol

Share