Paşti & 1 Mai: combo trip, şi low, şi hip (I)

Car_Caroline_Schroeder_342234-590x393

După câteva întâi maiuri dezamăgitoare la malul mării – că nu mai suntem la vârsta în care poa’ să ningă, poa’ să plouă, eu beau pe plajă pân’ la nouă (a doua zi) – am hotărât să ne reorientăm anul ăsta spre alte forme de relief şi să investim un pic în asta, dacă Ziua Muncii tot a venit cu Paştile la pachet. Numai că prognoza nu zicea de bine prin nicio zonă turistică – treabă nasoală ce nu s-a probat, până la urmă, motiv pentru care ar trebui să ieşim în stradă pentru demisia lui Busu şi dezinstalarea tradiţiei „Cum e de Florii aşa va fi de Paşti”; astfel încât, a trebuit să ne calculăm sărbătorile şi-n funcţie de vremea cică defavorabilă, pe lângă variabila importantă „doi copii care trebuie ţinuţi ocupaţi şi neapărat să-şi consume energia”, ca să n-o luăm cu capul înainte de a o lua cu stomacul la masa de Paşti.

Am căutat o unitate de cazare mişto, confortabilă, cu piscină interioară şi loc de joacă, într-o zonă ofertantă din punct de vedere turistic, că nouă ne place să ne plimbăm şi pe ploaie – dacă e mai măruntă şi decentă. A, şi Valea Prahovei a fost exclusă din start, că ni s-a întors de ea.

Nu vrei să ştii ce discuţii se iscă între mine şi bărbat când vine vorba de vacanţe. El e pe stilul mai tradiţionalo-proţap, eu mai piscino-glam, iar copiii au şi ei nevoie de ale lor. E greu să ne mulţumeşti, dar văd că tot mai multe unităţi de cazare româneşti se încadrează, cât de cât. Totuşi, asupra Paştilor la Hotel Cavaler am căzut de acord destul de repede, că ne-a plăcut oferta: trei nopţi de cazare cu mic-dejun, mese festive, activităţi pentru copii, turul Cetăţii Sighişoara ghidaţi de toboşar, petrecere câmpenească la o pensiune de pe coclaurile ce împrejmuiesc oraşul, acces la centrul spa (piscină, saună umedă, saună uscată, sală de relaxare). Şi elegant, şi cu berbecuţ la proţap, şi cu treburi pentru ăştia micii. Totul la numai 219 euro de umbrelă, iar copiii gratuit, că n-au făcut vârsta stomacală pentru plătit.

 

Totul se întâmplă cu un motiv la cinci dimineaţa

Bineînţeles că nu puteam lua totul aşa, de-a gata, avem şi noi nişte amendamente:

  • În loc de trei nopţi, am vrut patru, de joi până luni, nu de vineri, ca să nu ne încurcăm ştergătoarele cu toată lumea care se buluceşte pe deneu, în drum spre Paştile lor.
  • În loc de cazare în dublă, am cerut apartament, că suntem familie mare, cu obiceiuri de somn diferite.

Şi aşa am ajuns, de la 438 la 637 de euro pentru un weekend la Sighişoara, aş îndrăzni să spun cât aproape săptămâna de cazare cu mesele pe cont propriu de astă vară în Thassos. Dar, mă rog: e Paştile şi e Hotel Cavaler – în curs de acreditare DoubleTree by Hilton – aşa că… să zicem. Plus că ne-au dat 15% reducere pentru plata integrală până la sfârşitul lui martie…

Şi-a venit măreaţa zi de joi, pe care-o aşteptam cu încântare (toţi) şi cu oroare (eu) la gândul tuturor celor de adunat şi împachetat, că nu-i deloc treabă lesnicioasă. Cu o seară înainte reuşisem să umplu doar geamantanul pentru noi, adulţii, că ajunsesem târziu acasă şi deja mi-era accesul interzis în camera copiilor, de unde trebuia să extrag conţinutul pentru celelalte două geamăntănaşe; iar peste zi, cu Buflea legat de mine, n-am putut să mişc un deodeorant – poate-aşa mai înţeleg şi PR-ii de ce mi-e greu s-ajung la evenimentele lor, iar când o fac e chiar un efort din partea mea, mai ales că nu ţintesc la titlul de „Şleampăta lunii”, adică mă preocup şi de treaba cu imaginea cât de cât.

Evident, pentru că totul se întâmplă cu un motiv, ăsta mic-mic s-a trezit în joia aia la cinci şi-un sfert şi gata. Aşa că m-am apucat de treabă, dacă tot aveam cale liberă la şifonier. Până la şapte, când s-au trezit restul, nu numai că le-am făcut kinderilor bagajele, dar am mai operat şi nişte disciplină pe rafturile lor de haine, am dat şi-o raită în lucrurile vechi ale lui Tudor, ca să-l mai echipez pe ăsta micu’, vrednic la murdărit şi pe gură, şi pe partea cealaltă – de-ale diversificării bucurii. Eficientă fost-am maxim. Geanta cu logistica pentru de-ale gurii am făcut-o cu ochii-nchişi, Tudor şi-a adunat sacoşa cu jucării pentru excursie, am mâncat, ne-am îmbrăcat şi ne-am cărat odată că Buflea trebuia să intre iar în sleep mode şi devenise agitat.

 

Pauză de masă fără scaun la cap

Treabă bună până la Braşov – cu stres pe două porţiuni: până la ieşirea din Bucureşti, că pentru restul lumii era zi lucrătoare, nu vacanţă, ca pentru noi, aşa că era full pe străzi, zici că sunt toţi comis-voiajori; şi pe porţiunea greţos de interminabilă de serpentine de după Predeal. Când am ajuns în parcarea de lângă Piaţa Sfatului – unde oprim mereu să mâncăm în drumurile noastre spre centrul ţării – ne vociferau maţele de foame, Tudor mornăia şi de somn, eu făceam pe mine, Victor era cocoşat de amorţeală, adică nemulţumit şi el în felul lui. Ca de obicei, bărbatu-meu n-avea nicio problemă, gata să se ocupe de ale noastre.

pizza vito

Sursa foto: Facebook Pizzeria Vito

Era un soare cu pletele tare-n vânt, dar tot ne-a îmbiat la terasă şi, din cauza nevoilor de mai sus, ne-am oprit pe prima cu masă disponibilă fără pic de umbră. A fost, de departe, una dintre cele mai proaste alegeri culinare din istoria mea de client de trattorie. La Pizzeria Vito din Piaţa Sfatului (a nu se face legătura cu Trattoria Don Vito de pe Amzei, din Bucureşti, un rai al bucătăriei italieneşti) am mâncat cea mai banală ciorbă de văcuţă – da, ştiu, e stupid ce-am cerut, dar simţeam nevoia, însă hold your breath pentru că… – pizza diavola cu cele mai ieftine mezeluri de galantar şi cele mai rudimentare penne pollo e funghi.

În rest: personal amabil, scaun de copil – am cerut chiar două şi două am primit, arată foarte bine înăuntru – dar noi am stat afară – şi preţuri ca de piaţa Sfatului – în cazul ăsta, cât nu face. Focaccia, în schimb, a fost bună, domnul mi-a recomandat-o pentru ciorbă pentru că „e mai bună decât pâinea şi cam la acelaşi preţ” (adică dublu, dar, na, ce mi-e patru lei faţă de doi…); însă, pentru că nu poţi da focaccia la porumbei, am comandat şi-o porţie de pâine, până la urmă, ca să ştim o treabă. Şi ca să mănânce Tudor cu paste, noua lui plăcere culinară.

A mâncat şi Buflea de la borcan până când l-a trântit pe piatra cubică, nervos că nu primeşte ceva de ronţăit cu mâna lui şi cei doi dinţi, aşa cum se-ntâmplă acasă. M-am învăţat minte: data viitoare plec cu punga de morcovi şi castraveţi după mine.

Toată afacerea a durat puţin peste două ore, cu tot cu drumul de la parcare şi-napoi şi-o scurtă vizită în Biserica Neagră, aşa că atunci când ne-am suit în maşină era trecut bine de trei. GPS-ul zicea că mai facem vreo oră jumate până la Sighişoara, prin urmare puteam spera ca până-n şase să fim instalaţi şi liniştiţi în apartamentul nostru scump în toate sensurile.

Dar afli data viitoare dacă socoteala din Târgul Braşovului s-a potrivit cu cea din noua noastră casă, că acuşi se trezeşte mezinul şi-ncepe iar festinul offline pe-aici.

 

Sursa foto

Share