#picioaredepodium cu Philips Lumea: Mă simt excelent… la patru zile după primul antrenament

primul antrenament picioare de podium Philips Lumea World Class

E prima zi când mă dau jos din pat sprintenă. Când nu mă mai dor şi ochii din cap de febră musculară. Aşa de grav mi-a dat-o la temelie primul antrenament din campania  „Picioare de podium” by Philips Lumea x World Class.


Zău, dac-am mai putut dormi liniştită de când am primit propunerea de la Philips să intru în campania asta. N-am ştiut prea multe la început, decât c-o să mă antrenez la World Class – adică ce oricum fac de nişte ani – şi-o să testez un aparat „din ăla” pentru epilare cu IPL, Lumea. Bine, o să primesc şi bani pentru asta, probabil că de acest aspect s-a prins toată lumea.

Deci, prima dată n-am putut dormi de entuziasm că Philips m-a ales să fac parte din această campanie, yeeeey!! După care am început să citesc mai multe despre Anca Surdu – cea care urma să ne facă programele de antrenament şi peste care nu dădusem niciodată în incursiunile mele la World Class – şi-au urmat (multe) alte nopţi tulburate de gândul că fata este, printre alte titluri, dublă campioană MONDIALĂ şi dublă campioană EUROPEANĂ la gimnastică aerobică, frate! Deci o să ne facă ţăndări.

După care am văzut filmuleţul de teasing al campaniei şi s-a terminat de tot cu liniştea mea. Iată:

Nu mai zic cât de terminată eram când am aflat cine mai face parte din campania asta!
După ce-am citit lista, fix aşa mi-am zis: „o să fiu cea mai proastă din curtea şcolii!”. Adică urma să mă antrenez alături de: Dana Rogoz, Sânziana Negru, Diana Bart (care, oricum, abia a născut şi are toate scuzele din lume în caz că…), Laura Muşuroaea, Alina Ceuşan (da, da, the one and only), Raluca Hagiu (redactor-şef Unica), Raluca Leafu şi Alexandra Bolba de la A-List Magazine şi Lavinia Gogu de la Elle.

georgiana idriceanu alina ceusan dana rogoz campanie Philips Lumea world class

Urma să fiu cea mai bătrână din joc. Şi singura cu doi copii. Cu toate antrenamentele mele cu tot, ce şanse aveam să ies onorabil pe lângă celelalte fete? Eu vorbesc pe bune acum, nu-i de show.

 

M-am dus ca o floare, fără frică de ratare

Mă rog, ne-am luat cu ha-ha-ha-ul şi hi-hi-hi-ul pe Social Media toată săptămâna cu Philips Lumea şi cu ce-o să ne mai antrenăm sub indicaţiile Ancăi Surdu, cea-care-nu-ştie-de-glumă, dar nu cred că şi-a închipuit nimeni cum va fi, de fapt. Nici măcar eu, care am avut săptămâni şi cu şapte antrenamente; eu, care fac, de un an jumate, un program ce include zeci şi zeci de repetări de genuflexiuni şi fandări, adică BodyPump.

Vineri, 13 octombrie, m-am dus la W by World Class (cel de la Charles de Gaulle, unde urma să avem primul antrenament) ca o floricică, machiată, coafată – de altfel, cum mă duc la sală de obicei, să nu se sperie angajaţii de la recepţie, nu?; mi-am luat în primire echipamentul de campanie, am sorbit dintr-o cafeluţă, am mai făcut o pozuţă, dar, iată, că veni vremea să ne apucăm şi de treabă.

primul antrenament picioare de podium Philips World Class

picioare de podium workout philips w by world class

Pentru c-a fost antrenamentul de start al celor opt săptămâni de campanie, pentru că instituţia de bază a Instagramului românesc Alina Ceuşan a venit după ea cu echipă foto-video, pentru că în sală a fost, în general, multă lume care, de fapt, avea altă treabă acolo decât să lucreze la saltea – adică locul a fost prea plin pentru capacitatea de antrenament – m-am reţinut un pic în mişcări. Adică, sincer, la burpees mi-era frică să nu lovesc vreun trepied de cameră sau pe Hagiu, care ar fi trebuit să facă acelaşi lucru în spatele meu.

anca surdu philips lumea world class1

anca surdu philips lumea world class 2

 

Am ieşit ca după circuit: cam avariată, dar energizată

Anca pregătise pentru noi patru circuite, cu câte opt exerciţii fiecare. Iar exerciţiile au fost dispuse într-o alternanţă de-a dreptul chinuitoare: unul în picioare, unul la saltea; în plus, combinaţiile au fost progresive – de exemplu, dacă prima dată făceai un burpee simplu, data viitoare făceai unul cu săritură, apoi unul cu săritură cu genunchii la piept, apoi un burpee cu ridicat în geno plus săritură cu rotaţie spate-faţă din această poziţie şi tot aşa.

antrenament I picioare de podium philips lumea world class

sarituri antrenament philips lumea world class

Bineînţeles, Anca ne-a oferit şi opţiuni, adică variante mai simple ale exerciţiilor nimicitoare, şi nu te judeca nimeni dacă alegeai să le foloseşti, să te mai odihneşti. Dar mă judecam eu pe mine: adică, după atâtea antrenamente, chiar nu puteam să mă menţin la nivelul de sus? Cu o execuţie mai tremurată până prindeam mişcarea şi ritmul, dar cu satisfacţia că, per total, am jucat the hard way.

Ce m-a omorât cel mai tare în acest prim antrenament a fost lucrul care mă omoară, în general, în viaţă: noutatea, lipsa de predictibilitate, faptul că nu cunosc antrenamentul dinainte, să nu ştiu ce am de făcut în continuare, ca să-mi pot doza efortul, să mă gândesc „mai am puţin”, să mă adun pe parcurs; de fapt, lipsa de control e cea care mă termină. Anca ne spunea mereu că facem acest exerciţiu timp de 50 de secunde, dar, pentru mine, asta funcţiona numai atunci când recunoşteam exerciţiul, iar memoria musculară intra în funcţiune şi făceam totul pe un mod semi-automat.

georgiana idriceanu philips lumea world class picioare de podium

georgiana idriceanu philips lumea world class picioare de podium anca surdu

georgiana idriceanu laura musuroaea philips lumea world class

anca surdu georgiana idriceanu philips lumea world class antrenament

stretching antrenament I Philips Lumea World Class

În general, însă, Anca mi-a dat la temelie cu combinaţiile ei de mişcări, fie în picioare, fie la saltea. Totuşi, am zis: sunt cea mai bătrână din acest antrenament şi singura cu doi copii, dar mi-am propus să fac tot şi am făcut. Ce mai contează c-am transpirat ca o vită şi eram desfigurat de obosită? Am ieşit, totuşi, pe două picioare din sală, şi-am mai şi avut chef de caterincă în vestiar, astfel încât a rezultat asta:

Iar la Pump-ul de seară, când m-am întâlnit cu instructorul meu şi i-am povestit cum am izbândit (aproximativ), el zice: „Păi, vezi? Dacă te antrenezi cu mine!”. Hai, c-am râs bine! Totuşi, după cum ziceam la început: e prima zi când aş putea, fără frica de accidentare, să intru iar într-o sală de sport. Pentru că nu-mi mai tremură nimic, nu mă mai doare nimic atât de tare încât să nu pot duce un antrenament.

Vineri ne aşteaptă al doilea antrenament din campanie: BOSU – sunt absolut îngrozită. N-am lucrat în viaţa mea pe jumătatea aia de minge, doar am încercat-o cu piciorul de câteva ori în drumurile mele pe la sală. De data asta, nu mă preocup că nu voi face faţă – că nu voi, asta e clar – ci că aş putea să mă accidentez din cauza execuţiei incorecte.

Aşa că, fraţilor, ţineţi-mi pumnii strâns, nu să nu mă fac de râs, ci de plâns de vreo durere care nu se cere!

georgiana idriceanu antrenament philips lumea world class picioare de podium

Am continuat acasă cu înfrumuseţarea luminoasă

Între timp, ca să desăvârşesc opera Ancăi Surdu, m-am apucat de – nu, staţi chill, mi-am anulat rezervările la sală de peste weekend, am fost prea praf ca să trăiesc pe două picioare, în general – deci m-am apucat de tratamentul cu Lumea, mai precis un model din gama nouă, Prestige. Iată o descriere a lui pe scurt într-un video făcut cu ocazia unboxing-ului:

Cum ziceam eu în video, că am făcut pauză de două săptămâni de la epilat, numai ca să fiu full-option pentru testat? Ei bine, surprizăăăă: pentru ca Lumea să funcţioneze optim – şi să nu te pişte când îl foloseşti – n-ar trebui să ai niciun fir de păr pe piele, deci trebuie să fii proaspăt epilată. Poți să te faci cu ceară, cu epilatorul sau, ca mine, timp de 22 de ani (cu mici intermitenţe), cu lama; numai că, în primele două variante, trebuie să aştepţi 2-3 zile după epilare până aplici tratamentul cu Lumea, ca să dea rădăcina firului de păr, cât de cât, să aibă asupra cui acţiona fasciculul de lumină; dacă foloseşti cea din urmă opţiune, ca mine, se recomandă tratamentul IPL cât mai curând după ras, ca să n-apuce firul de păr să iasă la suprafaţa pielii. În niciun caz să nu te faci cu cremă înainte, pentru că poate provoca sensibilitate la nivelul pielii, ceea ce exclude tratamentul cu Lumea.

Prin urmare, azi-dimineaţă, după zile de agonie blănoasă, m-am epilat, ca de obicei, în duş, pentru ca să pot începe sub cele mai bune auspicii tratamentul cu Philips Lumea Prestige. De care m-am apucat imediat după epilarea cu lama, fără să mai dau cu vreo cremă de corp, pentru că manualul aparatului recomandă ca pielea să fie curată şi uscată, fără urme de uleiuri.

testare aparat IPL Philips Lumea Prestige

Deocamdată, m-am limitat la picioare şi-am procedat în felul următor:

1. Am stabilit nivelul intensităţii luminoase potrivite tipului meu de piele – adică am pornit aparatul, am apăsat pe butonul-senzor SmartSkin (adică acela cu o lupă desenată pe el), am pus aparatul pe piele, iar acesta a început s-o scaneze şi, după câteva secunde, mi-a arătat care este nivelul intensităţii luminoase la care ar trebui să îl folosesc pentru picioare;

2. Am folosit modul „pas şi pulsaţie” pentru epilatadică am „pozat”, rând pe rând, zone ale pielii, ţinând aparatul perpendicular pe suprafaţa piciorului – mi s-a părut mie mai precis acest mod decât cel de glisare; cel puţin acum, la început, mi s-a părut că pot controla mai bine acoperirea suprafeţei.

3. Am luat-o gambă cu gambă (aproximativ cinci minute pentru fiecare) şi coapsă cu coapsă (aproximativ patru minute pentru fiecare) şi am fotografiat cât de bine am putut toată suprafaţa, ocolind aluniţele şi zonele cu vase de sânge sparte (din păcate, am rămas cu aşa ceva după sarcini, dar, slavă Domnului, nu sunt multe şi nici prea vizibile). Deci 18 minute cu totul pentru picioare, timp ce mi se pare super rezonabil în condiţiile în care ştiu că două săptămâni nu mai am treabă cu ele – pentru că acesta este intervalul recomandat între şedinţele de tratament, chiar dacă pielea nu va rămâne fină până la capăt; iar pe termen lung n-ar trebui să mai am treabă decât foarte rar, pentru întreţinere.

Şi gata. Mâine mă apuc de inghinal, sper să nu fie nevoie să scot whisky-ul de la naftalină pentru susţinere. Mă rog, mă alint, având în vedere că senzaţia de disconfort produsă de aparat este asemănătoare pişcăturii cu o pensetă fierbinte şi apare doar atunci când pe suprafaţa de piele fotografiată se găseşte vreun fir de păr.

Între timp, mă bucur că mi-am revenit, că mi-au sosit nişte colanţi pe care i-am tot vânat online, că mă pot întoarce în sală şi că fac parte, încă, din această campanie specială! Staţi cu mine, o să am nişte surprize şi pentru cele dintre voi care vă antrenaţi bine!

Share