Am râs pe bucăţi la Agenția de Plăți

acte indemnizatie agentia de plati a statului

Toată lumea a căzut de acord că interacţiunea cu instituţiile statului te face să te simţi în altă epocă. Dar nu credeam că e vorba despre una atât de amuzantă…


Eu m-am dus la ţintă, că mai fusesem acolo, cu doi ani în urmă, fix pentru aceeaşi procedură: să-mi anunţ reîntoarcerea în câmpul muncii din concediul de creştere copil şi să obţin luna de indemnizaţie aferentă tatălui.
Deci ştiam unde trebuie să merg, ce să spun, ce acte să duc.

Speram doar că nu trebuie să vorbesc cu aceeaşi persoană ca data trecută, o doamnă un pic ciufută, care m-a ajutat imediat, dar cu un discurs de parcă aştepta ceva… elegant. Iar eu nu i-am dat, că nu sunt genul; pur şi simplu, am considerat că şi-a făcut doar treaba. … şi că n-o să mai dau ochi în ochi cu ea vreodată – cu toate că şi atunci eram însărcinată şi trebuia să mă gândesc c-o s-ajung din nou la ea în birou…

Cu o seară-nainte am stat o oră chircită pe covor în dormitor, căutând prin dosarele cu acte plicul cu decizia de acordare a indemnizaţiei, o piesă extrem de importantă în puzzle-ul procedurii pe care eu o ceream îndeplinită – de parcă Agenţia de Plăţi a Statului, cea care însăşi emisese foaia şi expediase plicul, n-ar fi avut încă un exemplar la dosar. Mă rog, l-am găsit în cele din urmă, dar era cu suma veche, dinainte să se dea legea nouă… ce să mai, am zis că nu-mi mai bat capul şi mă duc.

 

Nu mai vin la stat, nu-mi place cum e mobilat

Aşa că trec vârtej razant pe lângă buzunarul de la piept al portarului din Câmpineanu 21, că eu ştiu, dom’le, unde să mă duc, ce tot vrei să mă ţii în loc ca să-ţi justifici mata salariul?!

– Unde mergeţi??

(Mamă, ăsta n-a-nţeles că eu mă grăbesc?? Că sunt cu bărbatu-meu după mine, care trebuie să dea semnătură şi care mă tot stresează că are treabă şi eu îl încurc tocmai azi??)

– La Agenţia de Plăţi.

– Pentru?

(La cât mi-am dat ochii peste cap în conversaţia asta, mă mir că n-au rămas acolo.)

– Indemnizaţie copil.

– Ce sector?

(Băi, nene, frăţică, nu mai pot cu paznicii şi femeile de serviciu, ei conduc lumea!)

Trei.

– Camera 3-4, etaj doi.

(Ah, merci, că asta nu mai reţinusem de acum doi ani.)

– Mulţumesc – schimbul de replici şi reacţiile din capul meu au durat cât cele cinci trepte din hol şi eram deja cu un picior în lift.

Data trecută când am avut treabă aici, aproximativ tot pe la nouă dimineaţa, mişuna de oameni cu acte, cu copii, cu sarsanale, cu probleme, cu loc la coadă. Era o căldură greţoasă în sala de aşteptare, că aerul condiţionat era „la doamne în birou”, iar geamul pe hol nu se deschidea, că „trage curentul”.

agentia de plati a statului campineanu indemnizatie copil


Data asta, am avut o senzaţie de „cucu-bau!” când am ieşit din lift la doi. Că să citez din „Home Alone” pe care i-o recit acum din minte lui Tudor: „Acasă nu era NIMENI!”. Ne-am trezit precum Kevin McCallister la Agenţia de Plăţi. Slavă Domnului c-am găsit repede camera 3-4. Numai că… cum???

(vezi foto)

Adică, în mod evident, conform descrierii din foaia de mijloc, eram la uşa care trebuie. Dar n-aveam voie să trec de ea. Indignarea mea sonoră manifestată faţă de bărbat a stârnit interesul celui care s-a dovedit a fi BRONEC-ul de etaj:

– Ce căutaţi?

– Camera 3-4… pentru indemnizaţie…

– Da, acolo… dar n-a venit doamna. Luaţi loc pe canapea.

 


Adică asta:

agentia de plati a statului campineanu canapea

(Mai eram şi-n fustă, am zis mai bine lasă…)

– OK, mulţumesc!

În anticamera unde ne aflam mai existau trei uşi. Bineînţeles, am fost la fel de curioasă precum Alice în sala de festivităţi, aşa că m-am plimbat pe la fiecare. Iată ce scria pe ele:
(a se citi cu atenţie de la stânga la dreapta)

agentia de plati a statului campineanu indemnizatie crestere copil

Deja mă simţeam ca iepurele nebun după al cincilea ceai cu Pălărierul. Aaaaa, dar ghiciţi ce se află în spatele uşii cu numărul trei, cea cu „Accesul interzis”. Vă provoc!

 

E ok, se poate, dar nu aici

Mă rog, am aşteptat-o pe „doamna” pe un scaun de birou dibuit sub o masă, bărbatu-meu s-a riscat cu canapeaua.

– Ştiţi, dimineaţa doamnele mai merg pe sus cu rapoarte, se mai întâmplă una, alta…

– Aha…

Adică eu stăteam chill, dar să vadă şi bărbatu-meu că nu-l ţin în loc eu, ci statul român!

În câteva minute a venit şi doamna şi am primit permisiunea de a intra în camera 3-4 unde „NU se lucrează cu publicul”. M-am simţit ca în backstage la Sven Vath, eram transpirată de emoţie. OK, exagerez, eu transpir cum respir. Dar a fost un feeling, totuşi.

Doamna, mai amabilă în voce decât în prezenţă, m-a invitat să expun problema. După care mi-a explicat că ea n-are cu ce să mă ajute, că Agenţia de Plăţi a Statului – sediul unde se lucrează cu publicul s-a mutat în Magheru 7, în Blocul ONT, că acolo trebuie să merg şi să dreg, că acolo sunt formularele şi se fac dosarele.

Ea n-are nimic aici, ea doar primeşte de-acolo. Şi se vedea că, într-adevăr, primeşte, săraca! Imaginează-ţi all the files in your computer puse teanc fizic într-o cameră de doi pe trei. Am crezut-o, am compătimit-o. I-am mulţumit şi-am fugit.

Aşa că, dragi mămici care trebuie să reveniţi la servici(u), dacă aveţi treabă cu această instituţie a statului, să ştiţi că s-a mutat de un an de zile lângă fostul magazin EVA de pe Magheru. Locul arată mult mai decent decât fostul sediu din Câmpineanu şi are şi-un paznic care te serveşte cu formularul potrivit imediat ce-n incintă ai păşit, numai să-i explici pentru ce-ai venit. Mă rog, cu mine nu i-a ieşit, că de explicat se pare că nu mi-a reuşit. Deşi tot se lăuda: „am şi eu intelectualitatea mea” în timp ce salată de vinete mânca. Pe bune, fără mişto, nu exagerez pentru rimă, omu’ e cu-adevărat „crimă”!

Pfffuai, şi nici măcar nu mi-a trebuit nenorocita aia de decizie, o oră am stat s-o caut, mama ei, când puteam să-mi mănânc proteinele după antrenament! Vezi ce-nseamnă să nu te informezi consistent?

Sursa foto articol

Share