Sarcină uşoară a doua oară?

femeie gravida copil mai mare

La aproape două luni după a doua naştere cred că-i momentul să vorbesc despre cum mi-a fost în a doua sarcină.


Multora dintre cunoştinţele mele li s-a luat de făcut copii după primul şi vorbesc despre proaspete mame, cu bebeluşi sau toddleri, nu şcolari care să le fi înnebunit deja de cap. Deci nu pot presupune decât că le-a displăcut ori sarcina, ori naşterea, ori puericultura din primul an de viaţă şi nu înţeleg de ce
(nu iau în calcul cuplurile care au ajuns la concluzia că nu-şi permit un al doilea copil şi o să revin cu un post și pe problema asta). Acesta nu este un text-propagandă pentru perpetuarea speciei, ci o descriere despre cum a fost a doua oară pentru mine. Azi, despre sarcină.

După ce-am născut prima dată, evident că m-a întrebat lumea dacă vin c-un sequel. Părerea mea adevărată despre asta a fost marcată aici, apropo, și e cu multe vorbe „de bine”. Dar răspunsul pe care l-am oferit cel mai des a fost că, mai degrabă, aş adopta decât să mai fac. Şi asta pentru că mă plictiseşte teribil conceptul de nouă luni de sarcină. Eram conştientă că procedurile de adopţie pot dura mai mult şi pot fi mai enervante de atât, dar măcar nu treceam prin experiența neplăcută de a trage pe linie moartă alte şi alte haine săptămână de săptămână. Dar, iată, s-a întâmplat să mă lovească iar procreerea, aşa că let’s make the best of it.

 

Scaun la cap şi masă musculară la trup

Înainte de toate, doresc a mulţumi Divinităţii, geneticii şi tuturor celorlalte forţe implicate pentru c-am avut o sarcină fără probleme şi pot acum povesti lejer despre aspectele ei superficiale. Bine, asta nu le face mai puţin importante pentru o femeie cochetă încă din scutece, care-şi bate capul despre cum o s-o afecteze o sarcină. Şi încă una.

Prin urmare, iată câteva gânduri pe care le-am notat pe subiect:

  • Comportamentul din a doua sarcină depinde mult de starea din prima. Având în vedere că am trecut prin prima ca un cartof wedgie prin dip-ul sour cream, nu mi-a trecut nicio secundă prin cap gândul că voi avea probleme la a doua. Ştiam cam cum vor decurge transformările, când o să-nceapă să mi se vadă burta, când ar trebui să mi se umfle picioarele, ce investigaţii medicale de bază să fac şi în ce momente ale sarcinii, ce senzaţii mă aşteaptă şi cum să administrez, din punct de vedere vestimentar, evoluţia sarcinii şi cum să obţin un somn mai bun pe timpul nopţii.Partea bună: am fost mult mai relaxată şi mai învăţată decât prima dată; partea mai tristă: n-am mai simţit atât de puternic senzaţiile oferite de surprizele primelor dăţi – prima ecografie, prima mişcare a fătului, primele zile când burta devine vizibilă etc. Nu zic, ţi se înmoaie inima de fiecare dată, dar parcă mai puţin decât prima dată.
  • M-au panicat statisticile care spun că la a doua sarcină te expandezi mai repede şi mai considerabil la prima. Adică te îngraşi mai mult şi o arăţi mai devreme. Asta-mi mai lipsea, după ce veneam cu vreo două kile în plus rămase de la prima sarcină – care speram, desigur, că se traduc în umeri mai largi şi fund mai bombat. Aşa că m-am pus pe sport mai mult şi mai des decât prima dată. Am tras de mine mai tare din punct de vedere fizic a doua oară, mereu hăituită de acest gând, c-o să mă fac cât Mama Rusia, de unde reuşisem să rămân cât China în prima sarcină. Rezultatul:
  • Lumea zicea că am burta mai mică şi că m-am transformat mai puţin la faţă.  Şi sunt sigură că are legătură cu exerciţiile fizice şi cu respiratul intens din timpul lor. Dac-aş fi purtat feţi de sexe diferite, sunt sigură că lumea ar fi pus dimensiunile diferite ale burţilor mele pe seama asta, dar aşa, sunt absolut sigură că sportul a fost baza. Sau era doar o iluzie, eu fiind, de fapt, mai mare cu totul faţă de prima dată. Nu, mă alint: hainele purtate în ambele sarcini mi-au arătat clar evoluţia faţă de prima dată, iar datorită şosetelor de compresie pe care am început să le port prin luna a şaptea, nici n-am mai avut atâta bătaie de cap cu picioarele umflate.
    Un factor foarte important pentru evoluţia frumoasă a formelor de sarcină a fost şi masajul: de două ori pe săptămână până în luna a treia şi, apoi, o dată pe săptămână, până în săptămâna 38, când am plecat la Constanţa pentru naştere. Nu ştiu dacă aveam parte de un procedură specială pentru gravide aşa cum se recomandă la cartea de masaj, dar cert e că, odată ce n-am mai putut sta lungită pe burtă, totul mi se întâmpla stând pe o parte. Şi n-a fost vorba de vreo mângâiere lame pentru relaxarea gravidei obosite, ci de o frământare sănătoasă, după cum ştie maseuza mea că-mi place.

a doua sarcina fata de primaSursa foto

  • M-am simţit mai puţin obosită. Bine, asta cred că ţine de un mare aspect particular al celei de-a doua sarcini ale mele: primele şase luni le-am petrecut acasă, în concediu de creştere pentru copilul numărul unu, ceea ce a însemnat stres profesional zero. Başca stresurile conexe cu găsit ţinuta pentru fiecare zi, alergătura de dimineaţă până la birou, grijile despre ce mănânc la prânz pe-acolo şi-aşa mai departe.
  • M-am îmbrăcat mai bine – cel puţin, aşa pare a reieşi din poze şi din feeling-ul pe care l-am avut toată perioada – vezi aici. Oricum, de data asta provocarea vestimentară a fost mai mare, dat fiind că acum am prins aproape toată toamna cu burtă, pe când prima dată m-am oprit la mijlocul verii. De fapt, cred că mi-a păsat mai puţin de ce spun ceilalţi despre burtă şi-am reuşit s-o fac să arate mai bine. Sau, pur şi simplu, am fost eu mai împăcată cu acele curburi speciale ale corpului meu. Oricum, am avut considerabil mai puţine momente de groază „eu cu ce mă îmbrac azi???”
  • M-am stresat mult mai puţin cu pregătirile pentru ăla micu’. Auleu, prima dată am luat camera copilului de la zero. De fapt, voiam doar să dăm o mână de var, după care mi-am dat seama că mă incomodează caloriferul în noua schemă de mobilă, aşa că l-am mutat (chiar am luat unul nou, dacă tot). Ceea ce-a cam deteriorat parchetul, aşa c-am zis să-l schimbăm şi pe ăla. Ocazie cu care am descoperit că dedesubt era un strat mumificat de mochetă, ceea ce ne cam speriat şi-a pus meşterii serios la lucru.
    Oricum, în luna a opta căram plinte pe tocuri prin parcare la Băneasa, că mi-am făcut drum  pe la Bricostore după un eveniment de presă la mall. A fost haos. De data asta, am dat cu aspiratorul şi am şters praful în camera respectivă. N-am apucat nici măcar să reparăm peretele exterior, care se cam cojeşte într-un colţ. Lasă, că nu vine ăla micu’ în inspecţie tehnică. Mai trist e că am avut parte de mult mai puţine sesiuni de shopping pentru noul copil, mai puține endorfine eliberate prin magazine.
  • Am fost mult mai încrezătoare faţă de naştere, chiar eram ferm convinsă că voi naşte mai devreme şi mai uşor și-mi frecam mâinile în contul acestui gând. Bine, medicul meu relaxat, care se punea mereu la mintea mea, m-a avertizat în numeroase rânduri să-mi bag minţile în cap şi statisticile în %&#¤%, că nu e o regulă, că copilul vine când e pregătit. După cum s-a şi văzut, de altfel.

În rest, ca şi prima dată: am consumat tot ce am dorit – nu-i vorba despre „a mânca pentru doi”, ci că n-am ocolit aşa-numitele alimente interzise în sarcină: preparate din carne crudă (mai ales prosciutto), fructe de mare (vacanţă în Grecia îţi spune ceva?), icre, brânzeturi moi, paté de ficat etc. – am purtat tocuri şi am şofat până la naştere, am făcut sex, m-am dat cu toate  cremele pământului, am fost în vacanţă peste mări şi ţări, am stat la plajă din plin.

Diferenţa majoră, însă, a fost prezenţa primului copil pe lângă burta a doua. L-am ridicat în braţe şi l-am purtat în sistem până n-am mai putut; a trebuit să-i explic ce se întâmplă cu corpul meu şi ce se va întâmpla cu familia noastră, a trebuit să compensez cumva refuzurile tot mai dese de a-l ridica de la sol şi a trebuit să-l asigur, încă o dată şi încă o dată, că mami îl iubeşte în continuare şi că-l va iubi şi post-bebe.

Cred că asta, de fapt, e partea cea mai dificilă a celei de-a doua sarcini: să administrezi relaţia cu primul copil şi să accepţi modul în care ea se schimbă de-a lungul noii sarcini, să ai puterea să treci peste „înstrăinarea” temporară faţă de el şi răbdarea să aştepţi liniştirea apelor.

Cu puţin noroc, se întâmplă odată cu ruperea apelor. Sau mai aştepţi încă vreo trei săptămâni, ca mine…

Sursa foto articol

 

Share