Sunt în cea mai obosită variantă a mea. Oare voi râde de asta cândva?

femie mama epuizata

Sâmbăta trecută am dormit nouă ore neîntrerupte. Nouă. M-am băgat la somn odată cu ultimul copil, la zece fără. Duminică dimineață eram buimacă de cap, bine că aveam rezervare la aqua, de m-am mai limpezit.

Sunt în urmă rău cu somnul și cred că mi-ar trebui cel puțin două săptămâni în care să curgă neîntrerupte astfel de nopți tihnite, ca să-mi revin, pe principiul „orice obicei nou are nevoie de două săptămâni să se prindă”. Dar nu se poate, pentru că:

  • Mai mereu sar de miezul nopții ba cu Social Media, ba cu vreun rest de treabă la calculator, ba cu vase, ba cu rufe, ba cu prosteli de la televizor…
  • Mai mereu mă trezesc înainte de șase jumate ba de nevoie – duș, spălat păr, curățenie baie, făcut rezervare la clasa de aqua sâmbăta dimineața pentru duminică etc. – ba din obișnuință, ceea ce e mult mai crunt, pentru că se întâmplă, în general, când n-am nicio nevoie.
  • Mai mereu ne trezește Buflea peste noapte ca să-i dăm de mâncare. Cine se duce la el, plusează și cu-n schimbat de scutec, că ăsta micu’ e mare şi mănâncă mult și ziua, și seara, și noaptea şi trebuie mereu ţinută situaţia sub control. De obicei, eu îl aud prima. De cele mai multe ori, sper ca, în câteva secunde, să-l audă și bărbatu-meu și să execute el. În jumate din cazuri, nu prea. În cealaltă jumătate, mormăi în pernă: „Băi, vezi că urlă Victor!”

Ştiu, nu e prima dată când mă plâng pe-aici că sunt obosită. De exemplu, aici ziceam că nu mai fac copii fix din cauza asta. Iar aici mă dau rotundă cu abilităţile mele în materie de power napping. Which is great, dar nu mă ajută să recuperez din somnul pierdut noaptea, iar în ultimul timp nici nu prea mă mai ajută să-mi încarc bateriile full pentru partea a doua a zilei…

 

Fac de toate şi nimic. Aş vrea să mai dorm un pic…

Nu ţin morţiş să dorm, pe bune. De fapt, cea mai mare parte din viaţă am considerat că somnul e o pierdere de timp, că pot face atât de multe în loc. Adică acea parte din viaţă în care dormeam de la zece seara la şase dimineaţa fără deranj, ce să vezi! Şi să ştii că nu-i 100% ironie în remarca asta, ci şi un mare adevăr: acela că funcţionez la apogeul randamentului meu în prima parte a zilei, d-asta şi somnul atât de devreme. Până seara, mai mişc chestii deştepte doar aşa, pe chestiuni uşoare, gen socializare, foto editare sau făcut mâncare. Exclus croşetat pe blog vorbe rare.

Deci nu ţin morţiş să dorm, dar ţin morţiş să fiu odihnită. Dacă tot îi dedic lui Buflea prima parte a zilei, când mi-aş putea muta traficul pe blog din loc, dar nu se poate deocamdată, măcar să-mi mai pâlpâie flacăra vreo 3-4 ore şi după-amiaza, să mai apuc şi eu să pun cap la cap câte ceva.

Dar, de cele mai multe ori, îmi rămâne combustibil doar pentru nişte mailuri, telefoane, Photoshop sau editare video, treburi din astea fără prea multe profunzimi. În mare parte din zilele lucrătoare ale săptămânii, sunt super dezamăgită de lucrul meu. Pentru că lucrul meu e scrisul, iar eu nu mai apuc să-l fac cât şi cum trebuie.

mama obosita copil plange

Sursa foto

Din afară, lumea zice: „Faci atâtea! Eşti şi cu copiii, şi la evenimente, şi postezi, şi scrii, şi casă, şi sală şi dentist şi etc. etc….”. Pe dinăuntru, eu mă simt (în ordinea cronologică a desfăşurării emoţiilor):

  • Stresată că nu fac tot ce-mi stă-n putere pentru blog, pentru notorietatea mea, pentru o prezenţă mai bună în online-ul şi offline-ul profesional, că nu scriu mai mult, că nu citesc mai mult, că nu mă instruiesc mai mult, că nu dezvolt mai multe idei care-mi plutesc uneori prin cap ca bulele-n sifon, între grija „Oare de ce tuşeşte Tudor?” şi „Eu ce mai gătesc azi?”, că nu trimit mai multe propuneri de proiecte, că nu socializez mai mult cu oameni care m-ar putea susţine, că nu fac poze mai bune, că nu investesc mai mult în site şi-n Facebook, că nu…, că nu… Oricum, PR-ii au început să-mi zică „tu nu mai ieşi”, aşa că unii au şi renunţat să mă mai invite.
  • Frustrată că fac totul singură în câmp profesional: eu scriu, eu formatez, eu postez pe blog, Facebook, Instagram, eu trag poze, eu le editez, eu editez video, eu vorbesc cu clienţii, eu mă duc la evenimente cu sau fără copii, eu gândesc concepte de aşa-zisă promovare pentru fiecare cadouaş pe care îl primesc. Într-adevăr, de vreo trei luni colaborez cu cineva pe programare, dar e chestie pro-bono şi omul n-are cine ştie cine timp, aşa că… Mi-a schimbat blogul la faţă şi cam atât, acum sunt aproximativ singură iar şi pe partea asta.
    Deci cum să fiu eu limpede la minte – aşa obosită cum sunt – când eu centrez, eu dau cu capul, în timp ce: a) clienţii spun: „N-ai cifre suficient de bune!”; b) alte bloggeriţe se laudă: „Eu am fost la cursul cutare. Eu mi-am luat certificarea cutare. Eu sunt în campania cutare. Eu am dat drumul la un proiect super, cu oameni frumoşi etc.” – înţelegi tu, din astea… c) publicul mă ceartă că nu scriu mai des. Păi, maica mea, crezi că n-aş vrea?!?! Aş vrea.
    Şi-aş mai vrea un om pe programare, unul pe SEO, unul pe grafică, unul pe foto, unul pe video, un impresar să-mi aducă clienţi şi să se ocupe de toată hârţogăraia implicată, plus nişte agitatori pe reţelele sociale care să-mi share-uiască textele. De unde bani pentru toţi ăştia, frăţică? N-auzi că n-am cifre suficient de bune ca să mi-i permit?? Nici nu locuiesc cu vreun sponsor, aşa că…
  • Vinovată că fac toate astea cât sunt în concediu de creştere copil, adică rup bucăţi mari din timpul pentru Buflea ca să mă dezvolt eu profesional. E un fel de „mănânc şi plâng”. Dar tot mănânc.

În tot acest timp, în care eu alerg de-mi sare blondul din păr de la un task la altul, cu aceeaşi mină ca şobolanul plin de amfetamină pe roata lui, există multe mame în apropierea mea – eu le văd pe grupuri, deci există – care întreabă disperate: „Eu ce serial să mai văd? Că am terminat tot ce-i pe Netflix!”

Probabil te gândeşti că, oricum, ce mă alint atât, din online se vede că am doi copii minunaţi, că-s tânără, frumoasă şi am ochi albaştri, nu? Dar ştii de câte ori îmi zice lumea în offline: „Ai ochii roşii!”? Iar eu le răspund într-un colţ resemnat al minţii mele: „Las’ că-mi scoate albastrul în evidenţă!”

Sursa foto articol

Share