Menu
ce vremuri domnule

Un balet mai mic

E duminica si abia s-a facut dimineata dupa jaluzele. Dar, de weekendul asta, am consumat noaptea de sambata dormind, dupa o seara a naibii antagonizanta. In ritm de cafea si radio online, iti povestesc.

De vreo luna, tot orasul vuia de cel mai tare event de balet: Stars of the 21st Century, la Sala Palatului. Mai mult vrand decat nevrand, am fost si eu acolo, dar in interes de business. M-am imbracat frumos, cu tocuri si spatele un pic gol, cum se cade [dar l-am acoperit rapid, ca m-a luat tremuratul in locatie], m-am imbarcat cu doua hostesse ajutatoare intr-un taxi, am cules-o din parcare pe No. 4 si hai, la treaba!

Cand vorbisem la telefon cu No. 4 mai devreme, i-am zis: „Vezi, te imbraci frumos!”. A inteles. Era infasurata intr-o blana neagra. Da, era o blana frumoasa :D.

Am aranjat locatia, a intrat puhoiul, fetele si-au facut treaba, No. 4 s-a trezit si ea cu ceva de facut, asa ca a trantit blana si si-a suflecat manecile scurte ale rochiei. Dupa ce ne-am ocupat si de cei mai intarziati din lume [cum sa vii, frate, la super spectacol cu super preturi cu 20 de minute intarziere??], ne-am strecurat si noi in sala.

Nu-ti fac o cronica a spectacolului, o s-o gasesti peste tot, si, oricum, katerink mea i-ar fura prea mult din gratie. 😉 Dar nu ma pot abtine sa-ti zic despre un cuplu de balerini rusi care s-au contorsionat rapid si fantastic pe Radiohead, ea intr-un corset mov demential, fara tutu, doar colanti, el intr-un costum descheiat, fara camasa, doar cu paketele pe abdomen, intr-un sincron de Romeo si Julieta care mi-a amintit ca mai exista relatii si carute la care poti sa tragi in aceeasi directie cu partenerul.

Bine, a avut si frumusetea asta de spectacol gaurile ei. Cum ar fi balbele lui Ursulescu, care-a facut pe MC-ul intre dansuri si care si-a pierdut cuvintele prin culise, probabil, ca la microfon nu le mai gasea pe toate. 😀

Dupa ce am terminat actiunea de business, am expediat hostessele si am inchis pravalia, ne-am luat blana, tocurile si spatele gol si, impaketate in CC, ne-am dat seama de foame. Bufetul ad-hoc de la Sala Palatului ne oferise cu gratie si generozitate niste Bake Rolls la 6 lei punga, asezonate cu o Cola la jumate si 5 lei. Zici ca am luat masa in Dorobanti. Putin si scump. 😉

Asa ca, proaspat incalzite de scaunele de piele, cu o stare de bine cultural dupa sesiunea de balet, unde puteam noi merge sa dezlantuim foamea de fete imbracate elegant – totusi, aveam o blana cu noi, nu-i asa? 😀 Ne-am propus sa ne hotaram pana trecem pe la mine la birou cu o treaba scurta.

Si atunci, ca in filmele cu suspans si hoti cu ciorapi fini, No. 4 statea in fata portii cu motorul pornit, eu bajbaiam dupa cheie pe intuneric, alarma a bipait cand am deschis, finally, usa, eu, ca atotcunoscatoare intr-ale sistemelor de securitate, am aruncat inauntru ce venisem sa las si m-am carat, in loc sa intru, sa dezarmez, sa armez la loc si sa ies.

Nici n-am ajuns bine la poarta ca am dat scularea in tot cartierul, a pornit cea mai asurzitoare sirena din lume [cred ca a jucat un rol in niste filme de razboi, imi amintesc ceva], au iesit cainii si vecinii, am ezitat la poarta, cu gandul ca se opreste singura – NOOOOOT!! – asa ca m-am intors si-am rezolvat problema. Am sarit pe scaunul incalzit, in urma mea a venit BGS-ul sau cine se ocupa, mi-am linistit sefii ca a trecut Paris Hilton pe la serviciu sambata seara si ne-am reluat drumul nostru spre restaurantul care merita sa ne primeasca.

Iar pe la Romana ne-am hotarat: destinul nostru se numea Cocosatu’. Da, vestitul stabiliment de langa Aeroportul Baneasa, patria micilor si a pasagerilor de low-cost, care avea sa se delecteze in aceasta seara de sambata cu o blana si un spate gol. Nu ne-am mai uitat de doua ori cum arata de pe-afara, ne-am aruncat direct in „salon fumatori”, printre mese cu sefi de satra si doamne supradimensionate scoase de soti sambata seara la un gratar finutz. Am cerut si noi mici cu mustar si cartofi prajiti „a la Cocosatu'” si ne-au servit in farfurii ciobite stilul de dat la parastas. Mitul acestui restaurant ce poarta numele unui handicap fizic s-a prabusit de tot cand am listat defectele mancarii: micii erau nefacuti, cartofii erau facuti – dar de dimineata, mustarul venea asezonat cu o lingura de plastic pe care, probabil, o si spalau spre refolosire.

Dupa ce ne-am facut fitza cu micii lui Cocosatu’, am zis sa ne intoarcem la ale noastre, adica pe Dorobanti, drept pentru care am cerut nota. Intre doua drumuri pe la mese, garconul ne-a strigat: „41!!” – „41 ce?” – „atata e nota!” – „pai, adu lista!”. Am primit si asta, dar, probabil ca s-au adaugat costurile hartiei, pentru ca pe nota scria acum 42. Impreuna cu aceasta, ni s-a livrat si un pliant cu domnul Ion Oita, manager general al Cocosatului. Pitoresc si deosebit. Domnul Oita avea poza cum sta la birou.

Am platit cu tips adecvat, ca la tzara, ne-am strans lucrurile si privirile tuturor din restaurant, inca o data, si ne-am urcat pe pod la Baneasa pentru Dorobanti. Frate, macar acolo e ceaiul scump, dar iti aduce nota!! Nu?

Asa a fost la Gala de Balet. 🙂

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

4 Comments

  • no.2
    23 februarie 2009 at 4:58 pm

    bine ca nu m-a afectat curiozitatea sa maninc mici prin alte parti in afara de rondul meu 😀 pe care ai mancat si tu si ti-au placut 😛 poate te mai invit la vara.

    Reply
  • idriceanu
    23 februarie 2009 at 5:02 pm

    si chiar daca nu ma inviti, vin singura. adica nu „singura” :), adica vin de capul meu 😀

    Reply
  • no.2
    23 februarie 2009 at 5:04 pm

    e bine 🙂 chiar daca nu te invit, te primesc 😀

    Reply
  • idriceanu
    23 februarie 2009 at 5:05 pm

    ca intotdeauna 😉

    Reply

Leave a Reply