Vârsta mea concretă e foarte incertă

carte identitate stop varsta

Nici nu mai ştiu: îmbătrânesc ca vinul sau ca Benjamin Button? Normal că amândouă sunt de bine, însă sigur nu mai există şi alte păreri despre mine?

Am lăsat mașina la spălătorie zilele trecute şi l-am rugat pe bărbatu-meu să se ducă să o ia, că eu aveam de ridicat copiii de la grădiniţă. Băieţaşul căruia i-o dădusem grijă – cred că era ceva şef pe-acolo, că-mi controlase împuţiciunea pe patru roţi inside-out, „să vă spun cât face, că unii o aduc foarte murdară şi stăm mult la ea” – îi zice când s-a lămurit despre care maşină e vorba: „A, da, a lăsat-o o doamnă mai în vârstă!” şi i-a dat cheia.

Să ne înţelegem: eram în adidaşi şi cu bicepşii la vedere, am vorbit cu el cu „frate” şi „mă, nene” şi când zic „băieţaşul” nu mă refer la vreun puştan de 20 de ani, ci că părea mai de cartier, aşa. Oh, well, bine că a desemnat un angajat vrednic ce mi-a curăţat maşina temeinic. Dacă asta s-a-ntâmplat pentru că vârsta mea l-a impresionat, mie-mi convine.

……………………………………………………………………………………………………………………..

Am fost azi la un eveniment de presă, m-am mai văzut şi eu, în realitate, cu lumea din branşă. „Vai, dar ce bine arăţi!”, „Ce bine-ţi stă aşa!”, „Uau, ce transformare!… în bine, vreau să spun! Eşti mai rafinată, mai…” etc. Purtam tocuri şi fustă până sub genunchi şi am vorbit elevat, despre chestii profi, blog, proiecte, din astea.

În acelaşi context, o colegă de breaslă mi-a spus că mă admiră nespus – deşi e mult mai tânără, mai zveltă, mai bine îmbrăcată şi bag mâna-n foc că e şi (mult) mai bine plătită decât mine (aşa-i când lucrezi la tine însăţi şi firma e la început, toată lumea e mai bine plătită decât tine – mă refer la mine, desigur). Dar ea mă admiră pentru că „faci atâtea, eşti şi o mamă cool, te ţii şi de sală, arăţi super etc.”, adică eman aşa, o energie tinerească, agitată.

 

Eu am fost mare de mică, de cifrele din buletin nu mi-e frică!

Mi se zice „săru-mâna!” de la 14 ani, n-am nicio problemă cu conceptul de înaintare în vârstă, că am fost matură la chip şi – mai ales!! – la voce de când mă ştiu, adică de când am început să dezvolt judecăţi de valoare despre mine. Am mai scris eu şi-n alte dăţi despre modul fluctuant în care mi-am simţit frumuseţea sau atitudinea de-a lungul trecerii anilor – vezi aici – şi concluzia a fost că viaţa (cel puţin a mea) marchează, prin etape de evoluţie, şi conştiinţa de sine vizavi de acest subiect.

femeie varsta incerta ochelari

Numitorul comun al celor două ipostaze amintite mai sus au fost ochelarii. Ochelarii despre care se zice că sunt ori de tocilară, ori de sexi-profesoară; de babă devansată sau de femeie rafinată. Un accesoriu care stinge pasiunea sau aprinde imaginaţia.

Teoretic, port ochelari de 25 de ani. Practic, de 15 port lentile de contact. Renunţam la ele doar în zilele grele de după nopţile scurte, când ochii nu le acceptau, nici cu rugăminţi multe. De câteva luni, însă, mi-am reînnoit ochelarii, aşa c-am început să-mi permit să ies mai des cu ei din casă şi să nu par pe avarii. Şi-am descoperit că dau chiar bine la aspect – am primit multe complimente, mai concret.

Dar de când cu faza de la spălătorie, am început să mă gândesc mai des la această istorie. Şi-am ajuns la concluzia că vârsta – ca şi frumuseţea – e în ochii privitorului. Nu în lentila ochelarului. Fiecare vede ce vrea în funcţie de cultura sa, de educaţie, valori şi de tot felul de repere pe care le-a adunat de-a lungul vieţii şi care-i modelează judecăţile în tăcere.

PS Dar despre aceşti ochelari, în particular, mai multe vă spun în curând; au nişte lentile minunate, mi-au schimbat viaţa cum nici nu-mi trecea prin gând!

Share