Am venit cu poveşti de la Valea cu Peşti

alexia tudor padure valea cu pesti

Tudor stă în fund pe treptele din mijlocul restaurantului cu spatele-ncovoiat, fălcile rumene-n palme şi cu nişte ochi mai mari, mai trişti şi mai apoşi decât personajele din desenele animate japoneze.

Zici că Ştefan cel Mare ăsta venise de la Daniil Sihastrul unde n-a primit feedback-ul binecunoscut notat de Bolintineanu, ci că discuţia s-a oprit la „capul plecat sabia nu-l taie” şi gata. Tudor era praf după ce două fetiţe mult mai mari l-au alungat din joaca lor pentru că „e prea mic”. Bine, de fapt, asta a fost doar picătura care-a umplut paharul, pentru că ăsta prea micu’ avusese o zi prea plină.

Fusesem invitată la un concurs de gătit la Valea cu Peşti, pe Transfăgărăşan, o acţiune cu presă, bloggeri şi vedete pe care oamenii o fac de vreo patru ani încoace pentru promovarea turismului în zonă. Nu mă dau peste cap şi nici peste nasul altora cu skill-urile mele în bucătărie – adică o ard basic şi tradiţional, în mare parte, cât să mă ţin pe mine sănătoasă, pe bărbat sătul, să cresc şi să diversific corect copiii – însă organizatorii m-au asigurat că e o acţiune lejeră şi amuzantă, başca s-au oferit să ne ţină şi întreţină pe toţi patru acolo, să nu se supere nimeni. Plus că e good publicity pentru mine, că mai apar pe ici-colo la televizor, mă mai cunoaște lumea.

 

Eu şi cu băiatul mare am plecat în deplasare

După negocieri şi analize în familie, am hotărât să plecăm doar eu cu Tudor, iar din toată perspectiva asta nu mă îngrozeau nici mucii lui, nici gândul c-are să stea după mine non-stop, chiar şi când voi avea treabă, nici că voi conduce de una singură pân-acolo şi-napoi – mai ales, pe zona de serpentine. Am zis c-o fac şi gata! Acum, când mă uit în urmă la toate cele care-au fost, îmi dau seama că nu ştiam la ce mă-nham.

Norocul meu cel mare în călătoria asta a fost familia Niculi, adică Daniela – posesoarea mâinilor magice din care ies bunătăţile de pe Food for your soul, soţul – cunoscut drept „domnul B” în literatura de specialitate a sitului şi fiica lor de şapte ani, Alexia – cu care Tudor s-a mai jucat şi de care s-a mai îndrăgostit şi cu alte ocazii. Dacă oamenii aceştia nu şi-ar fi petrecut weekend-ul cu noi, cred că praful s-ar fi ales şi de omul, şi de blogger-ul din mine.

L-am luat pe Tudor de la grădiniţă vineri, după masa de prânz; la ieşirea din București ne-am intersectat cu Niculicii şi m-am ţinut de coada lor cei două sute de kilometri până la destinaţie. Nici trei ore n-am făcut pân-acolo – din care Tudor a dormit una singură – dar când am coborât de la volan eram ruptă de sete, cu foamea cât de cât pe hold, datorită unui shake cu verde şi sănătos by Niculicea – să-i dea Dumnezeu sănătate! – amorţită şi cu ochii crăpaţi de concentrare. Dar ajunseserăm cu bine şi puţine gânduri se comparau la momentul respectiv cu sentimentul de mândrie c-am izbândit.

sosire valea cu pesti

Unul dintre gândurile astea era cel înspre piscina hotelului, aşa c-am acţionat în consecinţă. Numai că m-am lovit de aceeaşi problemă ca şi la Hilton Sibiu – vezi aici povestea acelui weekend la spa eu scundă, apa înaltă. Adică, la cea mai mică adâncime a piscinei, 1,60 m, apa îmi ajunge până la bărbie; despre partea în care apa are 1,75 m nici nu mai vorbim, se poate pronunța Înălţimea Sa Niculicea, care se descurcă peste tot.

piscina valea cu pesti

jacuzzi valea cu pesti

Başca, trebuia să-l mai ţin şi pe Tudor în braţe în piscina care nu-i dotată decât cu un colac de salvare din plastic, ceva de dimensiunile unei roţi de tractor. Unul dintre organizatori mi-a spus că accesorii pentru înot s-au tot adus, dar şi tot furat. Nu înţeleg cum vine asta, că eu plec în călătorie cu valizele plesnind de-a gata, unde naiba aş mai băga şi-o baghetă de înot la întoarcere??

 

Prea multe probleme la prea puţini ani

Mă rog, ne-am hlizit vreo oră jumate prin piscină şi jacuzzi – destul de încăpător şi puternic, de apreciat – pân-a răzbit foamea de-a binelea la toate grupele de vârstă, dar cu tentă dramatică la cei mici, desigur. I-am calmat, cât de cât, cu nişte ronţăieli de prin bagaje, dar cu duşul, cu schimbatul, cu aşteptatul cinei, când ne-am aşezat la masă la restaurant, picii erau un ghem de mornăieli, iar mamele lor – sau, cel puţin, eu – de nervi. Iar când Tudor a primit interzis la protocolul de sticle colorate cu suc din bufet, s-a dezlănţuit iadul.

Aşa că, revin: Tudor stă ca cea mai cugetătoare, dar şi mai plângătoare trestie a lui Pascal pe jos, prin restaurantul de la Valea cu Peşti, după o zi plină în care-a călătorit, n-a prea dormit, s-a bălăcit şi, din nou, îndrăgostit; de foame s-a enervat, de frustrare a urlat şi, peste pupăză colac, fetele l-au alungat.

tudor georgiana idriceanu balcon valea cu pesti

Cum să nu trec eu peste toţi nervii mei, peste jena în care m-am cufundat când geamurile restaurantului au vibrat de urletele „Vreeeeeeeaaaaaaauuuu suuuuc din sticlăăăă, nu din pahaaaaaaar!!!!” – când, în cele din urmă, după explicaţii, negocieri şi discursuri revoltate: „Nu eşti şeful meu!! Vreau să fac numai ce vreau eu!! Şi tu trebuie să mă asculţi pe mine, trebuie să ne ascultăm unii pe alţii!!” – după lovituri în mine cu toată puterea mânuţelor lui obosite de această zi plină, am cedat la un Prigat Nectar care i-a fost pus de chelner în pahar, cum să nu mi se topească toată greutatea din suflet când l-am văzut aşa resemnat şi micşorat în faţa uneia dintre cele mai importante respingeri cu care va avea de-a face toată viaţa? Cum??

Ce rahat mai conta un suc cu zahăr şi coloranţi în toată drama asta??

 

O zi plină de premiere la toate grupele de vârstă

Sâmbătă am luat-o de la capăt cu nervi noi, relaxaţi. Priveliştea de pe balcon era minunată, ziua părea să promită ceva soare, iar noi aveam înainte un program destul de încărcat, atât cu ce doreau organizatorii să facem, dar şi cu ce ne doream noi pentru noi: de la opt la zece era micul dejun; de la 11 ori mergeam cu vaporaşul pe Vidraru, ori, în caz de vreme neprielnică, făceam o bilă, o popică, un tenis de masă în sala de jocuri – ceea ce s-a şi-ntâmplat, de altfel, în timp ce dincolo de geamuri se derula un carusel de ploaie-lapoviţă-soare cu dinţi-ninsoare care a jonglat ceva cu moralul nostru dornic de plimbări în natură.

biliard valea cu pesti

tudor biliard valea cu pesti

ping pong valea cu pesti

La unu era prânzul, la două ne-apucam noi de gătit, treabă care-ar fi trebuit să ţină, cu tot cu jurizare, premiere şi ce mai aveau organizatorii de spus, vreo două ore şi-un pic; după care program de voie până la cină. În afară de toate astea, noi ne doream plimbări prin pădure şi, din nou, prin zona spa.

Prin pădure am mai reuşit să ajungem, peisajele sunt absolut superbe în perioada asta în care ce-a mai rămas din culorile toamnei se luptă să supravieţuiască sub asaltul exploziei cromatice de primăvară:

lacul vidraru valea cu pesti

padure valea cu pesti

panorama balcon valea cu pesti

În toată lista asta de activităţi nu sunt cuprinse detaliile de genul:

  • îmbracă-dezbracă pentru temperaturi de iarnă copilul disperat: „Nu vreau să fac toate lucrurile astea! Nu toţi copiii se îmbracă singuri, de ce tot îmi zici atât să mă îmbrac??” Prilej cu care vreau să mulţumesc din nou familiei Niculicea pentru răbdarea de a ne aştepta mereu să fim „gata”.
  • negociază fiecare pas atunci când oboseşte: „Nu mai vreau să urc atâtea trepte!! Am obosit, nu mai vreau să merg pe jooos! Durează foarte mult!!” Din nou, dacă nu era Alexia care să-l mai tragă de mânuţă de colo-colo cât să uite de treburile astea aş fi cedat psihic din prima seară.
  • convinge-l că nu-i atât de grav să mănânce legume şi să bea apă când în jur lumea o arde cu lapte cu cereale cu zahăr şi cacao, mezeluri, cârnăciori, deserturi şi bea licori colorate. Reacţia iniţială a fost: „Vreau să mergem acasăăăă aaaacuuuuuum!!”, urmată de negocieri soldate cu ceai de fructe, un pic de omletă şi sandviş cu „salam de oameni mari” (ceva sortiment uscat) cu castraveţi şi nişte fulgi de porumb cu lapte în care am acceptat „nişte cereale din astea maro, mami”.

Dar în capul listei de acatiste pe care ar trebui să le dau întru sănătatea şi prosperitatea familiei Niculi stă domnul B., care s-a înhămat să aibă grijă de aceşti doi copii cât noi ne-am exercitat funcţia de blogger la concursul de gătit. Tudor a acceptat să rămână la ei în cameră şi să încerce să doarmă, s-a şi urcat între perne, iar ultimul lucru pe care l-am auzit înainte să ies pe uşă a fost: „Eu nu pot să dorm ŞI cu alt tătic în pat!” – băiatul voia clar exclusivitate pe Alexia.

Când m-am întors la ei, după mai mult de două ore, nu mai voia să plece. Evident, nu dormise, dar lucrase la asta vreo 45 de minute, după care a abandonat patul şi s-au apucat cu toţii de-a v-aţi ascunselea. Era obosit, dar nu atât de morocănos pe cât m-aş fi aşteptat, iar cea de-a doua cină a noastră la Valea cu Peşti a fost infinit mai liniştită decât prima – iată video pentru exemplificare.

Iar după o tură de alergare prin hotel cu Alexia şi cealaltă fetiţă – venită şi ea cu mama-jurnalist la concursul de gătit – după ce-a fost, din nou, abandonat, după ce i l-am adus pe Mickey Mouse din cameră pentru consolare, acest copil atât de răbdător, până la urmă, pentru cei trei ani jumate ai săi, a adormit în restaurant, pe două scaune, că maică-sa nu-şi mai epuiza vorbele cu cei doi Niculici.

A fost o premieră care-mi dă speranţe la nunţi, botezuri şi Revelioane mult mai liniştite de-acum înainte. N-am mai făcut poză, că eram şi eu deja obosită de atâta Social Media. A făcut Niculicea, în schimb.

Tudor restaurant Valea cu Pesti

 

La concursul de gătit am câştigat experienţă… în parenting

Concursul de gătit n-a fost un succes pentru mine. Nici nu m-aşteptam, din două motive: unu – ni se spusese deja că vom găti peşte şi fructe de mare, aspect cu care bărbatu-meu are treabă în familie; doi – o luasem pe Niculicea cu mine, iar ea chiar se pricepe, îmi lua faţa la orice. Mă rog, am zis: cât pot să mă fac de râs? Pân’ la urmă, îl aveam pe bărbatu-meu la un telefon distanţă, dacă ardea.

La tragerea la sorţi ne-a căzut asta:

ingrediente concurs gatit Valea cu Pesti

Pe terasa hotelului a fost amenajată un fel de cămară de unde ne-am colectat ingredientele şi ne-am echipat cu scule. În mare, eu aveam de gătit somon cu broccoli; în detaliu, m-am cam blocat la partea cu sosul de portocală şi coacerea peştelui, treabă cu care m-a ajutat din plin Aihie Ose, cel care deţine Mose Business, furnizorul de peşte şi fructe de mare de la Valea cu Peşti.

concurs de gatit valea cu pesti mose business

Am avut o oră la dispoziţie pentru asta, pe nişte bancuri de lucru amenajate în restaurantul hotelului, dar cu acces la bucătărie în caz că era nevoie de ochiuri mai puternice decât plitele folosite în concurs sau chiar de cuptor – cum a fost cazul meu, că nu se pătrunsese somonul suficient la tigaie.

concurs gatit Valea cu Pesti

În afară de Niculicea, mă cunoşteam doar cu Cristina Cioran – cu care m-am intersectat la numeroase evenimente de-a lungul timpului, uneori în acelaşi gen de răscoală a lui Tudor (adică aici, de exemplu), astfel încât nu i s-a părut nimic ieşit din comun. Doamne, sper să nu fi crezut că asta-i normalitatea din familia noastră, că, pe bune, chiar nu e. Adică Tudor are şi el derapajele lui inerente vârstei şi, în cazul de faţă, schimbării radicale a mediului, dar, în general, e băiat bun, garantez. Mă rog, ne revanşăm data viitoare, Kiki. Altfel, au mai fost câţiva artişti pe care poate îi recunoaşteţi voi din poze şi câţiva jurnalişti de cotidian şi televiziune.

valea cu pesti cristina cioran

jurizare concurs Valea cu Pesti

participanti concurs de gatit Valea cu Pesti

feluri mancare concurs valea cu pestiAll in all, în ciuda nervilor mei personali de mamă, weekendul ăsta m-a încântat nespus. De la curajul pe care l-am avut să conduc singură pân-acolo (după ce-am văzut despre ce e vorba, de fapt, mi-am dat seama c-a fost chiar curaj pentru mine, care nu mai făcusem decât, cel mult, Constanţa singură pe autostradă) şi până la gheaţa spartă într-ale gătitului de peşte.

De la clipele minunate petrecute în gaşcă cu familia Niculi şi până la preparatele absolut grozave gătite de Daniela în concurs – nuş’ ce gambas pil-pil cu sos de usturoi şi ghimbir, în care s-a tăvălit pâine prăjită în destrăbălare de către mai toţi concurenţii, plus scoici cu orez basmati – sper să pună reţetele pe blog, să le am acolo de mă voi încumeta vreodată (cu orezul mă descurc, cu restul mă cam încurc) – chiar au fost nişte zile din care am ieşit îmbogăţită pe toate părţile.

Altfel, e greu, frate, să pleci singur cu copil aproximativ mic atunci când ai treabă. Social Media, Social Media, dar „maaaamiiii, vrei să ne jucăăăăm?”…

Mulţumesc Danielei Niculi şi Letiţiei Bădescu pentru fotografii.

Share