Viaţa de noapte a copiilor de lapte

copil nu doarme noaptea

Câteva luni după naştere – şi faptul c-am bifat două nu m-a cruţat de acest aspect nici a doua oară – m-a înnebunit lumea cu întrebările din gama: „Cum e? E cuminte? Doarme noaptea?”, care pe mine mă cam blochează din următoarele motive:

  • Păi, cum? Nu toţi oamenii dorm noaptea? Că nou-născuţii sunt şi ei oameni… Mă rog, mai sunt oamenii aceia care joacă jocuri pe calculator noaptea, dar nu cred că bebeluşii se încadrează.
  • Dacă nu dorm, ce fac? Adică există o altă viaţă, de noapte, a bebeluşilor? Adică ce fac, mai exact? Dau bairam cu lapte, aruncă cu baveţicile cum dădeam noi cu şerveţele-n club, în tinereţe, fac flotări?
  • Ce fac părinţii în timpul acesta? Trebuie să asiste şi ei la show sau se pot culca liniştiţi?
  • În cazul în care părinţii sunt obligaţi să asiste, nu sunt obosiţi de tot circul ăsta noapte de noapte? 
  • Dacă părinţii sunt obosiţi, e clar că se vede, nu? Adică ar fi de prisos să li se mai adreseze astfel de întrebări, corect? Iar eu zic că arăt bine. Cred că aici voiam să ajung, de fapt.

Serios, acum: din multele discuţii stârnite de teribilele întrebări de mai sus, am descoperit că:

Există bebeluşi care mulţumesc părinţii cu programul de somn şi există bebeluşi care îşi disperă părinţii cu lipsa unui program de somn.

În afară de acest truism, există mai multe variante subiective pe care părinţii le folosesc în discuţii după bunul lor chef:

Varianta A – copilul chiar doarme toată noaptea neîntors. Nouă ni s-a întâmplat cu Tudor, copilul numărul unu, de la două luni. Din caietul lui de la acea vârstă reiese că se culca în jur de 21:00 şi se trezea în jur de 07:30. Aşa se întâmplă de câteva nopţi şi cu copilul numărul doi, care are două luni şi jumătate. Nu e nimic de comentat aici, nicio paranteză, niciun „da, dar ştii că…”, nu e loc de întors. Copilul doarme toată noaptea fără alte discuţii.

Varianta B – părinţii spun că copilul doarme toată noaptea, dar, de fapt, se trezeşte cel puţin o dată să mănânce. Deci nu doarme toată noaptea, că ia cel puţin o pauză de la somn, să-şi reumple rezervorul. Sau, chiar dacă mănâncă în somn, cine-l hrăneşte tot nu doarme toată noaptea, că fie se dă jos din pat să-i prepare biberonul, fie îi bagă ţâţa în gură şi tot nu poate adormi de ţocăiala copilului. Plus râgâiala regulamentară de după. Aşa că nimeni din combinaţia asta nu doarme toată noaptea cap-coadă. Aşa că nu înţeleg răspunsurile de genul: „Doarme toată noaptea, numai că se trezeşte de n ori să mănânce.” Adică, frate, nu-i vorba de un dus la baie pentru un pipi mic, e vorba de cel puţin o jumătate de oră de foială, iar dacă mai are şi colici se întinde toată distracţia. Nu doarme toată noaptea, punct.

Varianta C îmi arată, de fapt, cât am nedreptăţit răspunsurile (şi părinţii) de la punctul B. Pentru că, într-adevăr, am aflat şi eu, există copii care nu numai că se trezesc de acele n ori pe noapte pentru mâncare, dar mai şi mişună, chiuie, se joacă, vor entertainment. Aceştia sunt, clar, părinţii care ar trebui să răspundă (şi, de cele mai multe ori, o fac, atât de hăituiţi): „nu, nu doarme toată noaptea” plus explicaţiile de rigoare, dacă îi mai ţine sufletul sau suflarea să le dea.

Ajungând aici îmi dau seama, de fapt, că la asta se referă majoritatea celor care întreabă: „Şi? Cum e? Doarme noaptea?”

 

Copil „dresat”, părinte echilibrat

Îmi pare rău de aceşti părinţi şi aş vrea să îi ajut cumva. Bine, am mai încercat asta la începuturile maternităţii mele şi, de multe ori, mi s-a răspuns în următoarele feluri:

„Lasă, ai avut tu noroc de copil bun!”

„Ţi-ai dresat copilul sa doarmă, nu mi se pare ok!”

„Nu cred în prostiile astea cu programul de somn, copilul doarme când are de dormit!”

„Copiii sunt diferiţi, al meu e foarte energic, d-asta nu doarme!”

Ce pot să zic? Să-mi văd eu de copiii mei şi ceilalţi de nesomnul lor, nu? Totuşi, dacă cineva simte că nu mai dovedeşte cu nopţile nedormite în mod regulat sau doar cu cele din puseele de creştere, cu energia bebeluşească manifestată la cele mai nepotrivite ore şi cu programul de somn haotic, dacă vrea o privire din afară asupra situaţiei şi, mai ales, o privire specializată, s-o contacteze cu încredere pe Mona Ciurezu, prima „somnoloagă” orientată pe copii din România. Sau măcar citiţi-i sfaturile de pe site, dacă vă e frică de bau-baul numit „crying out” despre care sigur aţi auzit pe la diverse cursuri de parenting făcute pe genunchi. Nu, nu e vorba de crying out, ci de organizare şi disciplină de somn (şi de viaţă, de altfel) făcute cu afecţiune şi respect pentru copil. Eu am întâlnit-o o singură dată, întâmplător, la un seminar de două ore şi mi-a fost suficient. Urez tuturor la fel de mult succes!

PS Mi-am luat o ladă de roşii stricate în freza de Facebook atunci când am îndrăznit s-o aduc în discuţie pe un grup de mame, la postarea uneia foarte obosite, ajunsă la capătul puterilor. Sunt curioasă ce legume primesc acum, în plină iarnă.

 

Sursa foto

 

Share