Vino să susţii „Profesorii încrederii”!

profesor elev incredere campanie always

România este pe locul trei în UE la abandon şcolar. Însă numeroasele motivele pentru care copiii români pierd trenul educaţiei ar putea fi contrabalansate prin susţinerea morală şi atenţia productivă pe care cadrele didactice ar trebui să le-o ofere, mai ales celor aflaţi în situaţii defavorizate.

 

Aşa, când se uită cineva la faţa mea în premieră, zice, în 90% din cazuri, că sunt inofensivă. Mi s-a întâmplat asta toată viaţa, iar în anii de şcoală această impresie s-a conjugat firesc, în mintea interlocutorilor, cu conştiinciozitatea de elev şi rezultatele bune la învăţătură, astfel încât am fost mereu protejată de atât de puternicul efect de halou, orice-aş fi făcut. Adică:

georgiana idriceanu copilarieEram într-a doua când l-am bătut cu nuiaua pe unul dintre turbulenţii clasei. Asta m-a costat poziţia de comandant de detaşament, pe care am pierdut-o la un vot, dar l-am liniştit pe derbedeu definitiv.

 
Eram printr-a şasea când un golănaş din şcoală a încercat să mă sperie cu o şopărlă, dar eu i-am smuls-o din mână şi-am fugit cu ea în sala de clasă, unde Dumnezeu cu mila.

 
Eram printr-a opta când i-am ţinut piept unui băiat mai mare care se ocupa cu mozoale cu zăpadă la ieşirea din curtea şcolii, dar m-am ales cu un pumn în plex de mi s-a tăiat respiraţia.

 
Eram într-a zecea când se făceau alegerile de prezentator pentru Balul Bobocilor şi, contestată fiind de mare parte dintre organizatori, le-am aruncat: „Dacă voi nu mă vreţi, eu n-am să fac pe Lăpuşneanu!” şi-am ieşit trântind uşa. Normal, nu m-au vrut. În schimb, m-am ales cu rolul de prezentatoare a două evenimente de anvergură mult mai mare ale liceului.

 
Eram într-a 12-a, profa de filosofie s-a îmbolnăvit şi i-a ţinut locul o tinerică, maxim ofuscată de comportamentul nostru de adolescenţi rebeli de cum a intrat în clasă. Am calmat-o imediat: „Cum vreţi dumneavoastră să vă arătăm respect dacă nici măcar nu v-aţi prezentat?!”. Oricum, ora era compromisă.

 
Dar cred că dovada supremă de curaj şi încredere în mine a fost spre sfârşitul liceului, când susţineam neclintită că voi da admitere la Jurnalism la stat, la Bucureşti, în timp ce majoritatea profesorilor încercau să-mi explice că nu voi lua, după patru ani de mate-fizică şi nicio oră de gramatică; că e păcat de toată munca mea, nu mai bine Medicină sau ASE? Adevărat, a fost greu, am fost 14 pe loc. Am luat a doua pe listă.

 
În anul trei de facultate am primit nota 3 (trei) la un examen al cursului de televiziune, doar pentru că – şi acum îl citez pe dom’ profesor – „Am vrut să v-arăt că pot să-i dau trei şi lui Idriceanu!”. Acu’… nu zic că făcusem de opt, dar nici chiar aşa… Nicio grijă, am ameliorat media finală.

Ce vreau să spun e: nici pe vremea mea şcoala nu era mai blândă cu copiii din punct de vedere emoţional, nici din partea profesorilor, nici a colegilor, nici a sistemului educaţional în general, dar am mers înainte ca tancul, pentru că ştiam că asta am de făcut: să vin la şcoală şi să învăţ, fără să mă împiedice problemele personale sau posibila stimă scăzută de sine.

Însă am avut colegi mai puţin norocoşi, mai puţin studioşi, mai sensibili şi fricoşi, ridiculizaţi, adesea, mai mult de profesori, decât de colegi, pentru felul în care arată, se poartă, se exprimă, pentru părerile, ţinutele sau chiar ticurile lor. Totuşi, îi simţeam pe acei profesori că nu fac asta ca parte a vreunui plan deliberat de exterminare a „neghinei” din clase, ci ca pe obişnuiţii oameni obosiţi de viaţa lor personală, cărora le mai sare discul pedagogic şi-şi varsă, în aceste moduri disimulate, ofurile off-topic în clasă. Trist, dar atât de frecvent.

Cea mai urâtă fază de gen la care am asistat ca elev a fost atunci când cadrul didactic i-a aruncat unui coleg caietul de teme pe soba din clasă şi i-a urlat: „Ai gura plină de c#c#t!”. Eram doar un copil şi mi s-a părut monstruos momentul.

 

Donează în magazine pentru stima de sine

Gândiţi-vă că există copii care pleacă de-acasă mai cocoşaţi de probleme decât de ghiozdan şi că relaţia cu cadrele didactice poate fi decisivă pentru drumul lor prin şcoală, poate fi chiar buturuga mică ce răstoarnă sau echilibrează marele car al educaţiei pentru aceşti elevi defavorizaţi.

Când profesorul depune eforturi să stabilească o relaţie de încredere cu învăţăceii săi, creează pentru ei un perimetru de siguranţă, de confort emoţional, în care procesul de învăţare se derulează firesc şi mult mai eficient, în care stima de sine a unui copil dintr-un mediu defavorizat poate fi cultivată într-un mod sănătos. Profesorul-aliat creează o dependenţă de acel sentiment de confort emoţional, pentru menţinerea căruia copilul luptă să se păstreze în „graţiile” mentorului său şi, implicit, în şcoală.

Pe baza acestui mecanism a fost construită campania „Profesorii Încrederii” de către Always în parteneriat cu Teach for Romania, organizaţie care pregăteşte şi sprijină cadre didactice model pentru a deveni factori de transformare pozitivă în educaţie.

Prin această campanie, Always susţine trei profesori Teach for Romania ce predau în zone vulnerabile să-şi desfăşoare activitatea timp de doi ani prin donarea a 1,5% din valoarea produselor Always Duo vândute în perioada 1 februarie – 31 martie.

campanie always teach for romania profesorii increderii galateca

campanie always teach for romania andreea berecleanu anca serea
La evenimentul de lansare a campaniei am ascultat poveştile Andreei Berecleanu, Ancăi Serea, a lui Nicole Cherry şi a Biancăi Adam (vlogger de super succes la doar 20 de ani, al cărei canal de YouTube numără peste 1 200 000 de abonaţi) despre profesorii care le-au sprjinit emoţional să treacă peste hopurile din parcursul lor educaţional.

Am stat de vorbă şi cu cei doi psihologi invitaţi – Peti Coman şi Cristiana Haica – despre stima de sine şi-am acceptat provocarea celei din urmă de a ne desena pe o foaie sursele încrederii în forţele proprii.

Ghici ce mi-a ieşit? O oglindă, normal (las interpretarea la priceperea fiecăruia, că o variantă oficială, de psiholog, n-am mai apucat să obţin, deşi trecuseră deja două ore de când dezbăteam pe subiectul stimei de sine în contextul campaniei).

georgiana idriceanu campanie always teach for romania

Iar, la final, am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri cu care am plecat de la un eveniment de media: un Certificat de Donaţie care atestă că Always a donat în numele meu 100 de lei către Teach for Romania pentru susţinerea profesorilor încrederii. Bine, asta nu mă împiedică să continuu donaţia pe cont propriu – la fel cum puteţi face şi voi – doar mergând la cumpărături.

certificat donatie campania always profesorii increderii teach for romania

Las aici clipul campaniei, din care o să afli poveştile de şcoală ale doamnelor menţionate anterior, iar eu îţi spun în plus că Andreea Berecleanu ne-a mărturisit live şi cu emoţie cum a luat un 2 (doi) de la profesorul despre care vorbeşte în video.

Acum, ca să-mi aduc şi eu obolul la zestrea de poveşti pozitive despre profesori a acestei campanii, aş dori să le menţionez pe:

  • Doamna dirigintă din generală, care a cumpărat o faţă de masă brodată de mine la clasele de Lucru Manual; când mi-a mărturisit c-o şi ţine pe masă – adică chiar o foloseşte şi-o mai şi văd musafirii – mi-a crescut inima mai ceva decât după un zece la teză. Aveam mari dubii faţă de skill-urile mele în lucrul de mână, dar, după faza asta, pasul în lanţ, festonatul, broderia spartă, cusătura în urma acului etc. mi-au rămas bine întipărite în suflet, alături de credinţa că pot să fac şi eu ceva delicat cu astea zece degete stângi ale mele.
  • Doamna dirigintă din liceu, despre care am scris mai extins şi mai narativ aici, care m-a făcut să mă percep mai mult decât un burete absorbant de informaţie cu ochelari de cal, preocupat doar de media şcolară de la final.
  • Profesoara de română din liceu, care m-a convins că am talent la scris la fel de mult cum aveam la citit, omul care, practic, mi-a arătat cum să aranjez cărămizile la temelia entităţii scriitoriceşti care sunt acum.

Aşadar, susţine profesorii încrederii ca să dai copiilor şansa învăţării! Şi, mai ales, a cultivării stimei de sine.

Sursa foto articol

Share