Menu
ce vremuri domnule

A venit luminaaaaa!!!

a venit lumina

Fac un efort şi mă transport foarte incomod cu metroul pân-acasă de zici că sunt fata lu’ Esca ce n-a văzut transport în comun la viaţa ei până nu s-a distrat obligat cu troleul. Pe scurt, domnul şi-a permis o scutire de la sarcina destul de zilnică Militari-Pţa Victoriei şi retur.

Susnumitul, trântit estetic în canapea, aştepta startul spre sala regulamentară de marţi, sau joi, whatever; în concluzie, next step o ardeam chill pe FB şi WC cu şosete în picioare (pentru sală merg şi alea purtate gen opt ore la work), când realitatea strigă la mine de dincolo de uşa de la intrare, din hăurile scării de bloc: „Luminaaaaa! A venit luminaaaaa!!!“ Ba pe-a mă-tii, zic, că eu plătesc factura online. Şi, ca ultimă soluţie, poate şi domnul să dea un bună seara şi să ia factura la nevoie şi la lumină.

Aşa că, liniştită, trag un comment pe FB, trag apa, îmi trag chiloţii pe mine, trag o spălătură grozavă pe mâini – că de picioare ne ocupăm după sală – şi femeia cu lumina tot n.a ajuns la uşa mea. Zici că venea cu lumina de la Paştele de acu doi ani. Avea restanţă la sport de o bătea melcul la spălat pe dinţi.

Un intermezzo: sunt în ce-am apucat să trag pe mine – chiloţii, remember? şi 1/2 din echipamentul de sală, recte tricoul. Şi-aş fi debutat cu primul crac de pantaloni imediat, numai că mi.a sărit uşa dezolantă de la intrare din ţâţâni (păstrată la deruta prădătorilor de cămine îndestulate): „Luminaaaaa!! Zbang-zbang!“ (onomatopee pentru cum făcea uşa).

Eu mă uitam la domnul cu pantalonii în mână, el se uita la mine, cu mâna-n pantaloni (nu mai reţin, dar dă bine la text), amândoi cu ochi rotunzi, eu cu FMM pentru doamna în cap (vezi acronimul de pe mess) şi cu subita impotenţă în băgat picioarele în &%¤#¤&%¤#¤#¤%-epsilon de pantaloni! Aşa că m-am dus la uşă ca atare: gen string beach-wear.

Crăp uşa cât să intre lumina efectivă de pe hol şi capul doamnei cu lumina odată!
„Lumina! Indexul!“ (am contorul în casă, FMM again)
„Îl pun pe net!“
„Ziceţi-l pe ăla pe care l-aţi pus!“
„Păi, n-am apucat luna asta!“
„Păi, hai, să vedem cât e!“ (se propteşte cu umărul şi tabelul în uşa dezolantă)
„Păi, sunt în chiloţi, doamnă!“
„Păi, nicio problemă, aduceţi-mi un scaun!“ (din ce în ce mai la mine-n casă)

Serios? Gen să mori tu? Credeai că nu mă pot crăcăna, de la tanga, să mă sui să citesc indexu, ha? O strâng cu uşa şi-o închid. – „Aveţi răbdare!“ M-am îmbrăcat, m-am suit, am citit. Ies pe sală, voyeurista plecase mai departe, la alte lenjerii intime, probabil. Îi strig indexul. Nu l-a înţeles. Îl repet. Acum, toată scara ştie cât am consumat eu la lumină luna trecută.

La vreo două zile după, s-a luat lumina. Nu cred că a avut legătură cu chiloţii mei, că n-am avut nici apă caldă câteva ore. Doar aşa, de context.

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply