Menu
STIL DE VIAŢĂ

Acuş, acuş ies de la duş… daaa, sigur, doar să fiu vreun spiriduş!

femeie sta mult in baie dus lung

Fiecare dimineață de luni e un chin… pentru restul familiei mele. Pentru că nu mai ies o dată din baie! Darămite astăzi, când nu mi-a sunat ceasul… sau, mai bine zis, era să-mi sune în faţa lor.


Duminică seară am căzut frântă după două zile de curs intensiv care m-a cam ţinut departe de casă. Dar îmi aduc aminte c-am apucat să-mi setez alarma pentru luni dimineaţă, la 06:00, înainte de total blackout.
Pentru că, dacă e luni, e spălat pe păr şi epilat (cu lama, în duş) – dă, Doamne, să termin odată tratamentul cu Lumea, ca să nu mai am şi grija asta în fiecare săptămână, vezi aici despre ce e vorba; iar treburile astea de luni dimineaţă durează, de obicei. Însă, de data asta, aveam planuri şi mai mari: spălat pe păr cu un tratament nou, scrub pentru ten, mască de faţă şi scrub pentru corp înainte de epilare.

La prima citire, nu pare complicat, nu? Dar, pentru mine, ritualul ăsta este o adevărată ecuaţie care trebuie să ţină cont de mai mulţi parametri:

  • Nu mă pot spăla pe păr CU lentilele de contact pe ochi, pentru că am şanse mari să pierd măcar una;
  • Nu mă pot epila FĂRĂ lentilele de contact pe ochi, pentru că nu văd nimic, mai ales la ora aia. Nici ochelarii nu intră în discuţie într-un duş plin de aburi, corect? Corect.
  • Trebuie să ţin cont de TIMPII de acţiune ai produselor pe care aveam de gând să le folosesc:
    – Primul şampon – Wella Professionals Recharge pentru păr vopsit blond – 3-5 minute;
    – Tratamentul pentru păr pentru azi – Fudge Treatment Time Machine5-10 minute;
    – Masca de faţă – Repechâge Fusion Multivitamin 10 minute.
  • Şiiii…. trebuie să iau în considerare faptul că LA 07:15 CEL TÂRZIU să fiu gata cu totul, că începe să se trezească restul casei şi nu mai am linişte-n duş.

Eh, iată, că telefonul cel ghiduş m-a-ncurcat: la şapte făr-un sfert am sărit din pat într-o panică totală! Na, poftim, Georgiano, mai fă-te femeie fatală!

 

Ecuaţia frumuseţii de durată – rezolvată

Eram prea setată pentru ritualul din duş – mă rog, între noi fie vorba, aveam părul prea năclăit pe cap şi prea enervant peste tot prin rest ca să-l mai amân –  aşa că mi-am făcut eu pe repede-nainte o schemă în minte pentru eficientizat operaţiunile de mai sus. 

produse cosmetice dus sampon scrub tratament par

Iată paşii de acţiune:

1. Intru fără lentile şi încep să mă spăl pe păr; aplic primul şampon, Wella Professionals Recharge pentru blond. Am constatat că, de câte ori sunt proaspăt spălată pe cap, lumea mă întreabă dacă m-am vopsit de curând, o fi de la acest şampon. Cât despre „reîmprospătarea” culorii mele graţie lui, nu se prea poate pune problema, dat fiind că am apelat la decolorare atât timp, iar acum, orice vopsea aş pune pe lungimea firului de păr, curge la fiecare spălare câte puţin, de am ajuns aproximativ blondă înapoi. În schimb, toată lumea-l laudă că arată bine.
2. Cât timp aştept să acţioneze (vezi indicaţia de mai sus), fac un gomaj facial cu scrub-ul din gama Teaology de la Douglas. Am mai scris despre el aici, e minunat. Mă spăl pe faţă.

 

3. Clătesc primul şampon şi-l aplic pe al doileaPantene Repair & Protect pentru păr deteriorat, care nu mi-a lipsit la nicio spălare acasă de când cu delegaţia Pantene în Grecia din septembrie. Adică, de când am aflat cât de bine poate să-i facă părului. Clătesc.

 
4. Aplic tratamentul Fudge cu care iar am de stat. N-am de gând să irosesc timpul ăsta, aşa că m-apuc de scrub şi epilat. Daar, pentru asta: prind părul plin de produs cu o clamă, ies din duş, îmi pun lentilele şi revin. Mai am doar o singură clătire a părului, aşa că riscul de a pierde vreo lentilă a scăzut considerabil, îmi permit.

 
5. Fac gomaj corporal cu un scrub Lycon de zahăr cu mango, guava şi vitamina E, ceva de la care-ţi tremură nasul de extaz, iar pielea este curăţată de celulele moarte care puteau afecta eficienţa procesului de epilare.

 
6. Încep epilarea – evident, cu ochii pe ceas, ca să nu ratez trecerea celor zece minute de tratament pentru păr. Da, recunosc din nou: am ceas în baie; mi se pare esenţial pentru momente din acestea. Şi, în general, pentru statul în baie contratimp, chestie care apare în viaţa cuiva mai ales odată cu copiii. Că tot vorbeam de lup, cam pe-aici a început să bată la uşă Tudor că face pipi. Era deja 07:20, total de înţeles. Nu era prima dată când mi se-ntâmpla, slavă Cerului că avem duş zidit în baie, nu cadă, deci nu mă poate vedea, aşa că-l las să intre să-şi facă treaba. Pipi, şters, tras apa, spălat pe mâini şi pe faţă, şters – într-un minut a dispărut din baie.

 
7. Clătesc părul de tratament, mă şterg pe faţă, aplic masca Repechâge Fusion şi continuu cu epilarea. După cele zece minute de mască energizantă, clătesc faţa cu apă călduţă. Masca aceasta conţine vitaminele A şi C care se ocupă cu revitalizarea şi hidratarea pielii, precum şi argilă – care curăţă în profunzime şi reîmprospătează tenul.

 

8. Termin epilarea şi închei ritualul complicat al acestei dimineţi cu gelul de duş Rogé Cavaillés, un produs super cremos – „unt de migdale şi trandafiri” îşi spune el şi chiar nu-l pot contrazice – foarte mişto pentru pielea mea uscată. A, şi-mi mai place aroma lui, ultima care rămâne în baie – pentru ceva timp, chiar – după ce-mi termin ritualul de îngrijire de dimineaţă. De data asta, nici măcar nu m-am uns cu vreo cremă de corp, că urma tratamentul cu Philips Lumea Prestige, prin urmare, aveam nevoie ca pielea să fie curată şi uscată, fără urme de uleiuri pe ea – vezi aici mai multe despre asta. Plus că era seară de masaj, aşa că aveam să fiu unsă pe toate părţile cu cel mai mare curaj.

Şi tot am ieşit din baie – cu spălatul pe dinţi, pieptănat, aplicat BB, spălat un pic chiuveta şi vasul de toaletă – la 07:40!! Revoltător de târziu! Bine, măcar, că n-am pierdut nicio lentilă, mare realizare! Dar nu vreţi să ştiţi cum ne-am mişcat că să poată pleca trupa de tătari de-acasă mâncaţi, spălaţi pe dinţi, dichisiţi şi (aproximativ) nerepeziţi pe la opt jumate.

Altfel, treaba asta cu pigulirea din cap până-n picioare uneori e tare obositoare! Recunosc, însă: o s-o iau de la capăt data viitoare fără ezitare!

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

7 Comments

  • […] 3. Al treilea pas este de întreţinere şi se întâmplă la tine acasă, cu Fudge Top Lock, cu care tot trebuie să stai 5-10 minute în păr, aşa c-ar fi bine să-ţi găseşti treburi de făcut în paralel prin baie – cum mi-am găsit eu aici. […]

    Reply
  • Natalia
    17 noiembrie 2017 at 4:06 pm

    ” Nu era prima dată când mi se-ntâmpla, slavă Cerului că avem duş zidit în baie, nu cadă, deci nu mă poate vedea” – te feresti sa te vada goala sau te feresti ca sa te lase, pur si simplu, in pace? 😀 Sunt curioasa doar…

    Reply
    • Idriceanu
      17 noiembrie 2017 at 4:17 pm

      Mă cam feresc să mă vadă goală. Adică m-a văzut în costum de baie, în chiloți – când mă schimbam, dar cam atât. Nu sunt confortabilă cu gândul să mă plimb în dânsa goală prin fața lui 🙂

      Reply
  • Elena Munteanu
    17 noiembrie 2017 at 6:27 pm

    Wow, ce dimineata incarcata! 🙂 Bine ca nu blochezi chiar de tot accesul la baie

    Reply
    • Idriceanu
      17 noiembrie 2017 at 6:41 pm

      Păi, sunt o norocoasă că am acel duș și nu cadă 😀

      Reply
  • Diana
    18 noiembrie 2017 at 12:00 pm

    Ești tare amuzantă, știi? Eu nu aș rezista să mă bibilesc atâta. Un șampon, 2 opțiuni de gel de duș, pe repede înainte. Gomaj separat de weekend cu aparat fain frumos, epilat rapid ca tine când și în ce baie apuc. Tot în w/e la 4 săptămâni epilare IPL (mai uit, trebuie să îmi pun alarma și îmi planific acea jumătate de oră). Avantajul e că am 3 băi, dar, ca un făcut, de fiecare dată când am eu treabă, îmi bate mândra fix la ușa unde sunt eu:)) deși are baia ei. Eu dimineața zbârnâi să hrănesc clanul de pisici și câini și să pregătesc copila de școală.

    Reply
    • Idriceanu
      18 noiembrie 2017 at 11:49 pm

      3 băi????!!!! Frateee, boierieee!! Nici planificare nu mi-ar trebui 😂😂😂

      Reply

Leave a Reply