Aleg să trăiesc trist sau aleg să rezist

femeie mama ocupata stres griji ganduri sfaturi

Şi viaţa mea e solicitantă, în spatele zâmbetelor şi story-urilor colorate din social media. Dar am nişte… trucuri, să spunem, ca să n-o mai percep aşa. Azi vorbesc despre ele, că, poate, ajută pe cineva.


„Toată ziua eşti pe Facebook, scrii şi pe blog, te duci la sală, la evenimente, mai zici şi că găteşti şi faci curat… chiar mă întreb cum rezişt… şi cu doi copii!”
– parafrazez, desigur, dar, în mare, este genul de interogaţie la care răspund destul de frecvent în offline. Şi am zis că, dacă tot e o dilemă atât de apăsătoare pentru cei care mă urmăresc, ar fi cazul să scriu articolul ăsta cu sfaturi despre cum fac să rezist în viaţa mea. (Cel puţin, până nu mai pot cu rezistatul, că antreprenoriatul de zi cu zi îmi cam mănâncă nopţile cu grijile.)

Prima clarificare pe care trebuie s-o fac referitor la întrebarea din public este că Lolek şi Bolek sunt la grădiniţă toată ziua, până la 18:00, deci dispun de acelaşi timp pentru înfăptuit lucruri ca orice angajat care merge la birou. Doar că eu sunt angajat la mine însămi, la mine acasă – situaţie cu multe avantaje, recunosc, dar şi cu un dezavantaj major: faci câte un mic atac de cord de fiecare dată când trebuie să plăteşti taxele angajatului tău.

Dar, cum spuneam, mai rezist un pic şi în aceste condiţii, aşa că hai, să trecem la subiectul scriiturii de faţă, adică sfaturile de rămas în cursa asta nebună cu [insert your daily tasks here]… de toate:

1. Dorm la prânz. OK, nu fac asta în sensul clasic al conceptului, ca copiii, adică nu e un somn adevărat şi nu e chiar la prânz. În general, în intervalul 14:30-15:30 îmi rezerv 20 de minute pentru dormit – se numeşte power nap şi am mai scris despre asta aici.

O să zici „da, bine că-ţi permiţi tu din astea, că lucrezi de-acasă şi n-ai şef etc.”. Honey, I beg to differ: fac asta de când „eram mică” în câmpul muncii, de la primele job-uri, în pauza de masă. Pe bune, intră aici şi-o să te convingi, e cu poză de la locul faptei cu tot.

Bun, dacă nu te ajută psihicul, obişnuinţa, colectivul, ambianţa etc. să adormi, efectiv, tot simţi diferenţa în nivelul de energie dacă măcar încerci să stai liniştit (nu zic „relaxat”, că e mare treabă) timp de 20 de minute; neapărat setează-ţi alarma până ce creierul tău se învaţă cu această rutină şi se „reconectează” singur, altfel rişti: a) ori să nu te relaxezi deloc, că tot te gândeşti la cât o fi ceasul şi b) chiar să adormi şi atunci nu răspund pentru consecinţe.

femeie power nap doarme birouSursa foto: Andrey Popov | Dreamstime.com

Spun sincer: în zilele când n-apuc să fac asta – dacă sunt pe drumuri, de exemplu – mi-e extrem de greu să duc un antrenament ca lumea (deşi mi s-a-ntâmplat să-mi dorm cele 20 de minute în studioul de aerobic, întinsă pe jos, înainte de clasă, atât de praf eram), darămite să susţin o seară întreagă cu copiii, că ăştia te fac mai mult cu psihicul, decât cu fizicul.

Şi, apoi: Napoleon o făcea, Da Vinci o făcea, Albert Einstein şi Dali o făceau, de ce nu şi eu? (sau tu?)

 

2. Mănânc bine. Ţi se pare un sfat inutil, adică e ceva de la sine înţeles? Aşa credeam şi eu, până am stat de vorbă cu proaspete mame (ce oximoron!) terminate de oboseală sau cu angajaţi copleşiţi de treburi, stres şi probleme gastrice care încercau să rezolve toate problemele din viaţa lor pe stomacul gol. Oameni buni, e simplu: nu mănânci, n-ai combustibil să funcţionezi. Abia ai născut şi toată lumea îţi zice: „Dormi când doarme copilul, ca s-apuci să te odihneşti!”? Eu îţi zic: „Obligatoriu mănâncă ceva înainte!”.

Apoi: „mănânc bine” ţi se pare un truism? Adică, oricum toată lumea face asta, mănâncă până se satură, să-şi ia de-o grijă pentru ore bune etc.? Mă rog, şi asta e valabil, dar eu, când zic „mănânc bine”, mă refer la ce bag în mine, efectiv. Că pot să mă satur mămăligă cu brânză şi smântână sau mâncare de cartofi sau junk food, dar, pe termen lung, combustibilul de genul ăsta nu mă ajută. (În afară de faptul că, de ceva vreme, mămăliga îmi dă arsuri, iar cartofii mă balonează.)

Sau pot să aleg mâncăruri mult mai nutritive, care să-mi ofere energie pe termen lung, care, efectiv, îmi schimbă şi starea de spirit prin felul în care îmi hrănesc organismul. Vorbesc serios, e pe testate: încearcă să mănânci o săptămână aşa:

La micul dejun poţi alege dintre:

  • ouă fierte tari (în general, mănânc doar unul) cu avocado, roşii, ardei, castraveţi, măsline etc. şi nuci (miez de nucă, migdale, caju etc.);
  • iaurt cu fructe (de pădure, banană, curmale etc.), nuci & seminţe, fulgi de porumb (fără zahăr), chia etc.;
  • rondele de orez cu humus/salată de vinete/zacuscă şi roşii, ardei, castraveţi, măsline etc. cu ou fiert sau sardine din conservă;
  • salată de porumb cu peşte, ardei capia, ceapă roşie (sau nu, după planurile pentru ziua respectivă), avocado etc. (lucruri neprocesate, sănătoase). 

pranz sanatos peste cartofi dulci legume

La prânz poţi alege dintre:

  • carne sau peşte la grătar sau la cuptor sau la steamer (varianta pentru lene) sau, pur şi simplu, o conservă de peşte (de regulă, sardină, dar mai bag şi ton, uneori). Rareori cumpărăm carne din comerţ, în general avem de la ţară, de la fermă, de la etc. surse bune. Uneori facem şi chifteluţe de carne cu legume, coapte în cuptor;
  • garnituri: orez integral (atenţie, nu pilaf!, adică nu mâncare din aceea lipicioasă din orez alb, foarte sărac în nutrienţi), cartofi dulci la cuptor, paste de orez simple (la mine mai intervine şi problema cu glutenul, deci aleg aceşti noodles în loc de pastele din grâu) cu sos de roşii simplu adăugat (făcut în casă, desigur);
  • legume la cuptor, la grătar sau la steamer (hai, că nu sună atât de pretenţios şi nici nu-i o investiţie mare pentru cât îţi oferă din punct de vedere nutriţional; noi îl avem pe ăsta): brocoli, fasole verde, varză de Bruxelles, morcovi, spanac, dovlecei, ce vrei;
  • ciorbă – nu o gătesc cu ulei şi, în general, nu pun cartofi, ci tot acei noodles în loc de fidea;
  • supe creme: de linte şi de legume fac eu, dar ai o mulţime de opţiuni la dispoziţie şi reţete pe net.

pranz peste paste orez varza de Bruxelles


La cină nu îţi recomand ce mănânc eu
, pentru că, în general, sunt după antrenament şi cea mai frecventă poftă a mea e de alune (în coajă, din alea de trebuie sparte) cu iaurt/chefir, dar se întâmplă să mai rad şi un borcănel de zacuscă sau de salată de vinete cu chipsuri de porumb sau (nu daţi!!) de cartofi (şi greu am găsit un brand care să facă chipsuri fără gluten). Iar în serile zilelor de pauză de sală, cinez cu copiii şi mănânc aproximativ acelaşi lucru ca la prânz.

Totuşi, dacă ar fi să recomand, teoretic, o cină nutritivă, aş vorbi tot despre ceva carne gătită light cu legume chioare (adică fără prăjeală, fără sos, doar condimentate). Şi mi se mai întâmplă şi mie asta, dar nu prea des, că, pe bune, chiar nu mai dovedim, la patru inşi, cu stocul de carne. Soia gătesc foarte rar – gen o dată la câteva luni.

Recomandările de mai sus nu sunt tot universul gastronomic pe care sunt în stare să-l produc, gătesc şi mâncăruri tradiţionale, mâncăm şi alte prostii pe lângă, dar am ales să enumăr genurile de preparate care, am observat de-a lungul vremii, îmi dau cea mai multă energie, chiar se simte diferenţa. În afara de asta, mai bag fructe (o banană sau 1-2 mere) înainte de antrenament ori în jur de 18:00, când iau copiii de la grădiniţă şi, ocazional (a se citi la urgenţă), câte un baton proteic.

În rest: încerc să ţin zahărul la minimum (cafeaua e obligatoriu fără, muştarul – la fel, dar nu suntem noi mari consumatori de cel din urmă; mai pun un pic de miere în ceai, la sărbători şi răceli), nu folosesc baze pentru mâncăruri (pentru că au zahăr, monoglutamat etc.), ci numai sare, piper şi ierburi (busuioc, rozmarin, foi de dafin, cimbru mult la ciorbe) şi încerc să reduc, pe cât posibil, lactatele. Mezelurile ies din discuţie.

 

3. Sunt (destul de) disciplinată din punctul de vedere al programului. Nu ca pe vremuri, când mă culcam la 22:00, iar la 06:00 eram fresh şi gata de acţiune, dar încerc să adorm până îmi miezul nopţii, ca să fiu aproximativ funcţională începând cu 06:30-07:00. Nu am Netflix, nu descarc de pe net – în sensul în care nu pierd timpul cu uitatul la filme/seriale, dar cred că scroll-urile infinite pe Social Media îmi mănâncă o mare parte din acel timp, teoretic, câştigat.

Nu mă uit la televizor decât dimineaţa, la ştiri, cât mă machiez şi-mi beau apa plată cu lămâie, şi seara, dacă apuc, după sală sau copii, la eternele sitcom-uri de pe Comedy Central (adică ştiu Two and a Half Men pe de rost, că aproximativ acela-i intervalul meu de relaş). A, mai apuc să văd câte un film cap-coadă în weekend (dacă-l prind de la-nceput, altfel nu mă bag), în afară de acelea cu copiii la cinematograf.

Notez totul în agendă, fac scheme peste scheme ca să pot acoperi cât mai multe evenimente, programări, întâlniri cu timpul și logistica și energia pe care le am la dispoziție, dar am ajuns și la înțelepciunea de a refuza angajamente care nu au un raport beneficii/consum psihic în favoarea mea.

agenda incarcata programSursa foto: Artur Szczybylo | Dreamstime.com

 

4. Fac lucruri pentru mine. Te-ai prins, sportul e primul dintre acestea. Lasă că arăt bine, dar mă oxigenează la creieri. Parcă sunt mai liniştită, mai calculată, mai răbdătoare de când cu sportul. Adică ăştia de aici, de prin casă, poate s-au săturat de accesele mele de nervi, dar ştiu eu ce port înăuntru cu adevărat şi ce am reuşit să calmez de când cu sportul.

Plus că antrenamentele însele mă ajută să descarc dracii. Şi mă umplu de energie, ca dinamul de la bicicletă. Deci, un hobby despre care ai crede că mănâncă timp, de fapt, îţi oferă timp pentru că-ţi furnizează energie, pe termen lung, ca să faci şi mai multe lucruri.

fac lucruri pentru mine fitness ingrijire machiaj

Apoi, ar fi partea de îngrijire şi înfrumuseţare: machiatul, ojatul, toate cremele şi măştile care sunt extra faţă de ritualul clasic de igienă. Lucrurile astea mă fac să mă simt bine faţă de mine şi, în consecinţă, în interacţiunile cu cei din jur.

Și încerc din greu să mențin în viață relațiile de prietenie pe care le mai am, cu oameni care sunt, desigur, la fel de ocupați și stresați ca mine.

 

5. Lucrez mult la mindset, adică felul în care aleg să văd lucrurile. Aici apare foarte des pe tapet expresia “Totul se întâmplă cu un motiv”, pe care o am şi tatuată pe mână şi care mă ajută să am în vedere mereu acest obiectiv, de mindset sănătos. 

cum sa fii calmÎn general, nu pun mare lucru la inimă (chiar am mai fost numită şi „nesimţită” din cauza acestui stil al meu şi nu-ivreun joc de cuvinte, e chiar ceea ce sună).

De fapt – şi am recunoscut în nenumărate rânduri că sunt o persoană cu un nivel foarte scăzut de empatie (fără judecăţi în oricare dintre sensuri despre asta) – pun foarte puţine lucruri la inimă, majoritatea fiind în strânsă legătură cu orgoliul meu. (Lucrătură considerabilă, mă ocup de ea în altă poveste.)

De exemplu: dacă îmi propun să nu mă enerveze traficul, nu mă enervează – stupid de simplu, nu? Dar, cunoscându-mi limitele răbdării, am şi grijă să-mi organizez viaţa astfel încât să nu existe riscul să mă enerveze traficul prea des. Sau îmi propun să nu mă scoată din minţi copiii, astfel încât mă pun eu la mintea lor.

Sursa foto

Sau – cel mai des în ultimul timp, de când se foiesc copiii ăştia de colo-colo prin viaţa mea – îmi propun să nu mă mai enerveze (atât de tare) mizeria şi dezordinea din casă. Bine, „mizerie” e mult prea dramatic spus faţă de sensul din dicţionar, dar, faţă de cum trăiam eu până acum câţiva ani, e o realitate tristă. Well, aleg să şterg praful când pot şi pe unde-l văd şi să scot aspiratorul când chiar nu se mai poate rezolva cu mătura pe ici-colo. Între timp, lucrez la mindset. Din greu. Sper doar ca oamenii care-mi trec pragul să nu creadă că îmi exersez lenea. Din greu.

 poezie curatenie

This one is extra: unii respiră profund şi controlat ca să se calmeze în momentele tensionate, alţii numără până la zece (sau cât le-o fi necesar) – nu vorbim aici despre isterii şi pumni în pereţi, ci despre metode elegante de calmare. Eu „număr” muzica. E o expresie pe care-o folosim în aerobic şi se referă la structura pe fraze şi blocuri a unei melodii, structură luată în considerare când se construieşte o coregrafie. Nu că aş şti eu să construiesc coregrafii prea complicate – şi nici măcar nu contează în discuţia de faţă, doar că aud cum curge muzica şi, la momentul potrivit, încep: „4, 3, 2, şi!” şi ajung pe masterbeat.

Pentru mine, potriveala asta e perfecţiunea, bucuria şi calmul.

Sursa foto articol:  Kiosea39 | Dreamstime.com

Share