Menu
this is me

Am pierdut inelul cu diamant roz

La fel cum colectionez pantofi speciali, asa colectionez si inele speciale. Inele date sau doar promise. Intotdeauna am asteptat inelul perfect, nu doar special. Toate au un loc in inima mea, chiar si cele care mi-au fost cerute inapoi. Bineinteles ca nu le-am dat :D, au ramas la colectie, cum sa o descompletez, nu? ;).

Odata, cineva mi-a daruit un inel. Si am crezut ca va fi ultimul pe care il primesc sau mi se promite. Poate ca asta voiam. Si-atunci am zis sa nu-l mai dau jos de pe deget. Il si purtam pe un deget care promitea ceva. De fapt, prin care eu am promis ceva. Si l-am tinut acolo si dupa ce „expeditorul” n-a mai fost, si dupa ce inelul a devenit unul oarecare, din colectie. Ma mai uitam la el si ziceam: mai… oare n-ar trebui sa-l dau jos? Partea proasta (nu pentru mine care, ca nesimtita, nu mai conta deloc) era ca ajunsese un inel oarecare, sa tina locul ocupat acolo… Si atunci m-am trezit, si-am inlocuit inelul cu unul neutru. Mi l-am cumparat singura. Ca sa tin loc si de destinatar, si de expeditor. Si ca inelul sa tina si locul ocupat… si-am pus colectia de primite si promise la pastrare, intr-o cutie pe care n-aveam s-o mai deschid niciodata. Am considerat ca mi se marise destul colectia si ca, daca voi mai primi sau mi se va ma promite vreunul vreodata, va fi ultimul.

Si a aparut inelul cu diamant roz. 🙂 Nu l-am pipait niciodata, doar l-am vazut cu ochii mintii. Era la fel de frumos ca pantofii pe care i-am aruncat ieri. In capul meu, l-am purtat pe deget. Si n-am vrut sa-l bag la colectie, sa fie alaturi de toate celelalte. Am vrut sa fie ultimul meu inel, chiar daca, fizic, nu-l aveam. Poate ar fi venit, in cele din urma.

Dar n-am mai avut rabdare sa traiesc numai cu imaginea lui. Voiam sa pun mana pe el. De fapt, sa-l pun pe mana :D. Iar el s-a speriat si a plecat, cred, inapoi in regatul inelelor speciale. Si nu pot sa ma duc dupa el, sa-l rog sa se intoarca. Nu de orgoliu, dar stiu ca e prea devreme… Daca am noroc, poate se va intoarce. Daca nu, se va duce la altcineva. Dar nu voi spune niciodata ca am avut in colectie un inel cu diamant roz. Pentru ca a stat prea putin in preajma mea…

Baa, stie cineva vreo incantatie de adus inelele inapoi? Nu? E, atunci trebuie sa ma descurc singura si sa am incredere 😉

Numai ca, pana atunci, locul e gol…

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

2 Comments

  • eiii aici e aici...ce nume sa/mi dau?!?!
    14 octombrie 2008 at 12:05 pm

    Sigur ca trebuie sa ai incredere, Dumnezeu are grija de toata lumea ! Fiecare om este construit dupa un anumit tipar si are de urmat o cale „invizibila”, oricat de mult s/ar opune. Ca e mai lunga sau mai scurta pana la un anumit „ceva”, numai EL stie… Sa nu fortam nota (mai ales in astfel de situatii) sa nu ne mai gandim ca nu suntem in rand cu toata lumea( ca nu mai este ca pe vremea bunicii ) si sa lasam totul sa decurga de la sine, normal… Toate sunt importante pe lumea asta, dar ca SANATATEA nu/i nici una. Sa ne rugam asadar la Bunul Dumnezeu sa ne dea sanatate, putere de munca si ce/o mai vrea EL si sunt convinsa ca te v/a ajuta. Vorba aceea „Sa nu/mi dea Dumnezeu ce vreau, ci ce am nevoie”. Gand bun la Dumnezeu si EL v/a sti ce/i de facut. Succes in toate si multa bafta!!!!

    Reply
  • 2 Palme promise
    14 octombrie 2008 at 2:14 pm

    🙂 Foarte tare. Nu ti-ai pierdut talentul, defapt cred ca este printre cele mai bune, pacat ca nu mai are cine sa scrie in „raposata”.

    Reply

Leave a Reply