Menu
PARENTING

Antibiotic, boală grea

Flue and fever

Am avut copilul bolnav, aşa c-am fost cam pe minus cu scrisul zilele astea. Normal, pe Facebook sau la evenimente mondene e uşor să semnezi condica cu jumătăţi de nopţi nedormite – c-am făcut cu rândul cu bărbatul -, dar nu şi la treburi cu simţ de răspundere. Acum, dacă tot am trecut prin experienţa asta obositoare, măcar să afle şi alte familii cum e să-i rezolvi copilului o boală d-asta ordinară, de sezon, în parteneriat cu sistemul sanitar românesc.

Am plecat la mare cu o zi înainte de 1 mai-ul propriu-zis cu un copil sub-febril, dar cu stare generală bună. Nu s-a panicat nimeni, e normal la vârsta şi dinţii lui, mai ales dacă luăm în considerare proaspăta intrare în colectivitate şi linsul pe jos prin parc aproape la liber. A doua zi s-a-ncins treaba binişor, iar briza îndărătnică de Kudos i-a pus capac din ăla de stat în casă bleg. Iar spre seară, lucrurile au luat foc de-a dreptul. Copilul mergea spre 40˚, fără muci, tuse, diaree ori alte simptome, treabă pe care n-am înţeles-o. Oricum, Panadolul n-a avut nicio şansă (nu mai zic de băiţa călâie, împachetările în prosop umed, şosetele cu oţet şi alte treburi din astea de uşurare), aşa că am chemat Salvarea în miez de noapte. Voiau să-l injecteze cu ceva Diazepam, să nu intre pe convulsii, dar i-am calmat şi-am negociat pentru un supozitor cu Paracetamol şi cică-n vreo juma de oră ar trebui să se răcească, cât de cât. Nu s-a-ntâmplat, aşa că l-am săltat aşa cum era direct într-o pătură şi ne-am înfiinţat la Urgenţe Constanţa.

 

Hemograma la minut

Cred că pe principiul „sindromului de halat alb” (Google it, e interesant), i-a scăzut şi febra şi tot pân-am ajuns noi în cabinetul de gardă, cu făcut foi la recepţie şi stat la coadă între alţi urgenţi. Cu mare scandal i s-a uitat în gură – pe bune, acum, cât chef să ai să te purice cineva la amigdale la două noaptea, proaspăt şi morocănos trezit din somn? – şi cică are „roşu-n gât”. Să facă analize şi să vadă ce şi cum. I-au luat pe loc sânge din deget – nu atât de traumatizant pe cât ţineam eu minte din propria-mi copilărie – şi-n maxim zece minute au venit rezultatele. Absolut normale, de altfel, dar pediatra de gardă s-a simţit ea obligată să-i dea şi-un sirop cu „antibiotic uşor”, în afară de clasicele Nurofen și supozitoare cu Paracetamol.

Ne-am întors acasă şi-am culcat copilul. După prima rundă de tratament, nu mai avea nimic. Cel puţin, pe dinafară. L-am ţinut 48 de ore pe sirop şi supozitoare alternativ, la şase ore, şi antibiotic la 12 – cu inima foarte îndoită pentru cel din urmă. În a treia zi am suspendat totul, mi se părea deja inutil. Ăsta micu’ era în formă maximă. L-am dus liniştiţi înapoi la grădiniţă şi ne-am văzut de viaţă. Între timp, pe nenumăratele grupuri de mame ale Facebookului meu tot apăreau cazuri cu boală din asta dubioasă cu febră mare şi-atât. Tare-aş vrea să ştiu câte zeci de doze de antibiotice s-au vândut în perioada aia.

 

Serviciile medicale pentru copii sunt gratuite, dar costă

La vreo două săptămâni după asta, iar cu starea febrilă. De data asta cu muci şi tuse enervantă, care mie mi-ar fi rupt viaţa şi somnul în două, dar pe care săracul mititel a tolerat-o mult mai bine. Dă-i iar cu sirop şi supozitoare de la 38 în sus, în speranţa că scăpăm la fel de uşor ca data trecută. Ce să vezi: după trei zile, copilul jongla, încă, cu episoade de 40˚, bărbatul mă îmi tot băga sub nas antibioticul ăla „uşor” din sertar, aşa că era cazul de investigaţii la pediatru. Care zice că-i pe cale de otită seroasă într-o ureche, nişte muci în gât şi să continuăm cu tratamentul, plus nişte picături în nas şi-un sirop de tuse. După cartea ei, starea kinderului ar fi trebuit să se calmeze în cursul zilei. Dacă nu, de mâine pe antibiotic (altul, de data asta, evident), că asta arată suprainfecţie. După o hemogramă, desigur. Pe care s-o facem ori la Medlife pe Griviţa, ori la Budimex în Laboratorul Synevo. Ambele opţiuni îmi sunau cu plată.

Zic: „Doamna doctor, dar pot să beneficiez şi eu undeva pentru copilul ăsta de servicii medicale gratuite, aşa cum cică îmi dă statul român?” Simplu: nu. Ori mă duc la Grigore Alexandrescu la Urgenţe şi, cel mai probabil, îl internează şi-l dopează înainte de analize – cum am mai păţit o dată, la două săptămâni de viaţă (când eram mamă mică şi proastă, fără să-mi susţin drepturile de pacient conex), de la o banală conjuctivită. Ori mă programez la medicul de familie – când, cine ştie oare, oi găsi loc – pentru un bilet de trimitere de făcut o hemogramă moca pe cine ştie unde o fi „plafon” şi cine ştie când. Revoltător. Aşa că ne-am dus la Budimex.

Am plătit 24 de lei pe o hemogramă la laboratorul Synevo din incintă şi m-aşteptam s-o rezolve în zece minute, ca la Constanţa, la stat. Ba, şi mai repede, că doar nu se compară cu Bucureştiul la privat. „Durează cam 40 de minute – o oră, că sunt mai multe probe de procesat”, m-a dezumflat dama de la recepţie. În timp ce febra venea şi pleca de pe copilul meu, iar antibioticul pândea ameninţător după colţ.

 

Uite bacteria, nu e bacteria

Pentru cine n-a avut vreodată un copil pălit de fierbinţeală zile-n şir, cam ăsta e tabloul: febra creşte în preajma somnului » copilul doarme prost sau deloc » copilul e obosit » copilul e mârâit, ciufut, necooperant; evident, copilul nu mai are poftă de mâncare » copilul e slăbit » copilul e obosit » vezi mai sus. Nu e ca şi cum tot ce ai de făcut e să stai lângă el cu sticla de apă şi-un prosop umed şi rece. Stai cu toţi nervii, zi şi noapte. Aşa că timpul ăla mort până la rezultate părea că nu se mai termină, mai ales că mai aveam drumuri de făcut şi Synevo ne ţinea în loc.

După o oră, niciun semn de nicăieri. Adică nu mi se pare enorm să-mi strige o asistentă numele c-o foaie în mână; mi se pare decent. La Constanţa, la stat, au făcut-o. Aici a trebuit să stau iar la coadă la recepţie ca să aflu că nu m-anunţă nimeni de nimic dacă nu-ntreb eu, dar că treaba nu e gata, încă. Şi să mai aştept un pic, că, uite, o să vină domnişoara la mine cu rezultatele. Staţi aici pe scaun, în faţă. Stau. Pun bărbatul în gardă că suntem pe picior de plecare, să strângă calabalâcul şi copilul de la măsuţele de joacă, şi mă pregătesc de rezultate. Şi-au mai trecut vreo zece minute şi-o linie de baterie la tabletă. Kinderul nu mai are răbdare cu situaţia asta în suspans – oricum, mi-a depăşit cu mult aşteptările – aşa că-mi bag adidaşii-n politeţe şi sar rândul la recepţie cu una din privirile mele crunte. „Ce să facem, nu sunt în sistem încă”, s-a făcut mică domnişoara după calculator. Zic să nu turbez acolo, că-i spaţiu prea mic, ies iar pe hol. În urma mea, apar şi foile tremurânde şi umile.

– Doar la monocite sunt probleme şi e încercuit, vrea domnişoara să-şi spele un pic imaginea.

– Păi, şi ce înseamnă asta?

– Nu ştiu, noi nu citim rezultatele. Puteţi sta la pediatru, la cabinetul doi, pentru interpretare.

Cea mai îngrozitoare perspectivă a momentului: altă coadă. Am înnebunit – nu atât de tare, însă, încât să nu-i mulţumesc politicos domnişoarei. M-am rezolvat cu pediatra personală la telefon: all good pe leucocite, deci să moară antibioticul.

De data asta, Constanţa pierdea puncte grav cu siropul ăla „uşor” prescris în ciuda unor analize fără vreo infecţie bacteriană. Şi iar m-am simţit ca ultimă proastă speriată care şi-a otrăvit fără temei copilul, chiar şi dacă i-am suspendat tratamentul inutil după două zile; disputele cu taică-su, care insistă pe toate hapurile din lume când e copilul bolnav, nu le mai pun la socoteală, că aşa sunt bărbaţii: n-au ei treabă cu diferenţa dintre virus şi bacterie şi cu ce se combate fiecare.

Copilul şi-a revenit rapid şi aproape complet – mai are de rezolvat nişte afaceri cu tusea. I-am tras mucii cu aspiratorul atât de des în perioada asta, încât acum îşi ţine singur furtunul. Într-adevăr, l-a călărit febra mare patru zile pline, dar şi el pe ea. Sunt foarte sigură că sistemul lui imunitar a ieşit câştigat din asta, dar şi că limita dintre răbdarea productivă şi inconştienţa curată a aşteptării până la antibiotic este foarte fină. Dar de data asta am calculat bine. Ceea ce vă doresc şi vouă de la primul semn de boală.

 

Sursa foto

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply