Gata, s-a încheiat campania de strângere de fonduri „Let’s Do It, Romania”. Prin platforma de crowfunding Indiegogo, oamenii au adunat 20 000 de dolari din donaţii individuale şi sponsorizări ale unor companii private, iar banii vor fi folosiţi pentru finalizarea dezvoltării aplicaţiei ce poartă numele acestui ONG onorabil (aşa cum ar trebui să fie toate, de altfel) care-şi desfăşoară activitatea de cinci ani încoace. N-am reuşit să ajung niciodată la acţiunile lor (să zicem că, de doi ani, am o scuză care-mi ocupă mult timp), dar am urmărit intens subiectul şi-am operat curăţarea peticelor de Românie prin care am ajuns. Bonus: copilul a învăţat să arunce mizeriile la coş odată cu mersul de unul singur. Aşa că-mi mai ostoiesc sentimentul de vinovăţie în direcţia asta.
Cu un click se face ecologie
Sper ca aplicația asta să aibă un succes monstruos. Adică, în sfârșit, o s-avem în smartfoane o sculă mai folositoare decât camera foto, agenda şi mesageria de Facebook la un loc. Folosind-o, poţi să marchezi oricând pe Harta Deşeurilor orice grămadă de gunoaie întâlnită în oraş sau în natură, pentru ca, tot prin intermediul aplicaţiei, faptul să fie raportat autorităţilor şi gunoaiele îndepărtate în 30 de zile, conform legii. Plus că poţi urmări desfăşurarea de forţe pe problemă primind mesaje cu statusul sesizării făcute de tine, până când zona este curăţată.
Deci oamenii ăştia s-au apucat de treabă, practic, fără niciun ban. Au găsit o companie de software care să-i ajute – Qualitance – care a mai şi pus la bătaie câte un dolar al lor pentru fiecare dolar strâns din donaţii. Iar cu ăştia 20 000 adunaţi vor finaliza dezvoltarea aplicaţiei „Let’s Do It Romania” şi a celor două platforme online: Harta Deşeurilor şi Registrul de Sesizări către autorităţi, care include toate informaţiile despre coordonatele GPS ale fiecărei autorităţi publice locale din ţară. Aplicaţia va fi disponibilă gratuit în Google Play şi App Store.
Dintr-un grafic ce însoţeşte comunicatul de presă, am rămas cu impresia că oamenii vor să go global cu treaba asta. Foarte bine, dacă avem cui sesiza pentru a curăţa. Să ne înţelegem: nu vorbim de trei peturi, o pungă de seminţe şi două scutece folosite aruncate la margine de drum, că pe astea le putem căra cu maşina până la primul coş de gunoi.




No Comments