Am vrut sa ma calugaresc. Intr-o alta viata. 😀 Gen asa arata pentru Idri de acum perioada liceului de atunci. 😉
Mi-am pus fusta cu flori parte peste parte pana-n pamant – se mai despica pe-un picior cand stau in genunchi la slujba – esarfa de matase care devine batic umil sub ochi de baba credincioasa, intens cercetatoare de outfit cuviincios in Casa Domnului, si-am purces spre regulamentara iluminare de duminica.
Cred ca sunt printr-a noua si-mi petrec vacante intens crestinizate la o manastire din buricul stufoaselor paduri si pasuni cu stane de oi moldovenesti. Si tin toate posturile si am farfurii separate in vesela familiei (ca sa nu ma „spurc”) si mananc masline cu mamaliga rece la cina – trust me, e greu sa fii si credincios practicant si dietetic in acelasi timp! 😀
Si stiu slujba pe dinafara, si cuvintele-cheie la care vin crucile si cand tre’ sa ma pun in genunchi si am atentie maxima la fusta care nu mai e parte peste parte.
Si singurele tripuri de atunci 😀 sunt la manastirea cu nicio pricina, doar cu pace si-un staret awesome – fix dupa chipul si asemanarea lui, ma scuzati, Fat Frumos.
Ma uit cu ochii cascati in gura lui de unde, slava Domnului, nu ies invataminte bisericesti (pentru asta am avut o bibliografie la dispozitie), ci snoave – conform trendului din zona – si, uneori, bancuri fara perdea ca la olandezi, ca parintele e umblat si stie ca pentru fericirea din viata vesnica tre’ sa halesti un pic de amuzament in viata asta.
Oare se pune ca dezamagire crunta in amor?? 😀 Totusi, daca n-ai cum s-ajungi la staret, macar la Domnul e deschisa usa. Am transferat tehnica imbatabila de citit sportiv peste literatura de specialitate bisericeasca. Gen sa am ce discuta cu parintele, de parca m-ar fi bagat in seama, anyway.
Si-am dat-o dintr-una intr-alta orientare profesionala, ca am prins un opening la duhovnicul meu de-acasa si l-am anuntat, dupa insiruirea si izbavirea pacatelor sub patrafir: „Parinte, vreau sa ma calugaresc!”
Nu ma intelege gresit, nu mi se acrise deloc nici cu viata, nici cu invatatul. Ce, ma, astia n-au premiul intai la manastire, sau cum? 😀 Dar asa mi se parea mie senzational – uf, ce cuvant lumesc 😀 – atunci.
Aaaaa, lumea asteapta reply-ul domnului parinte? 😀 Well, s-a uitat twice in okii mei cascati spre eternitate pandind de sub sfantul vesmant – de parca nu ma vazuse la peluza B spre pronaos duminica de duminica – si-a dat un singur reply: „Daca te duci, nu te mai intorci.”
Acest aspect nu-l luasem in calcul. Adik, probabil planuisem pe stilul sa-mi fac o vacanta calugareasca de vreo 10 ani asa, pana ma dumiresc ce-i cu fericirea absoluta and then? … and then… dude, where’s my life?
Asa ca azi am ajuns la „Totul se intampla cu un motiv”: si cele doo facultati si sirul barbati si experiente, si joburile din CV si cele de pe langa, si cluburile, si all my friends, si contul de pe facebook.
Pentru ca, serios, o intrebare importanta se pune acum: daca ma calugaream eu atunci, cine mai scria blogul asta? Ca renegata, ca Arghezi, n-aveam suflet s-o ard in viata asta. Macar atat. 🙂
No Comments