Menu
despre lucruri

Băga-mi-aş picioarele în Halloween!

hotstepper halloween

Bine că vă duceţi voi la toate petrecerile de Halloween-ul ăsta, iar eu stau şi-mi fac singură trick-or-treat cu laptopu-n braţe în aşteptarea kinderului 2 cu alură de scorpion. Mă rog, n-au intrat anii-n sac. Dar tocmai acum s-au găsit ăştia de la Hotstepper să scoată o colecţie de încălţăminte dedicată acestei sărbători importate care mie-mi place datorită gradului ridicat de umor – cu care a ajuns până la noi, desigur; deşi cred că mare parte din acest umor este involuntar stârnit de tehnicile de marketing asociate, dar asta-i altă discuţie.

Mini-colecţia Hotstepper de Halloween este destul de cuprinzătoare ca modele: de la balerini şi sandale până la botine, ghete şi cizme, în culorile preferate ale dark side: negru, bleumarin, roşu, portocaliu, cu pictură de sezon sau simple – doar cu calapod potrivit unor picioare de vrăjitoare.

490 de lei costă botinele pictate manual cu scheleţi după care tânjesc, dar în banii ăştia intră o grămadă de scutece şi alte alea de puericultură, aşa că zic „pas” deocamdată. Dar poate sunteţi voi mai largi la pungă în perioada asta, aşa că iată nişte piese din mini-colecţia Hotstepper de Halloween. Ca să vezi toate modelele, intră aici.

Hotstepper Halloween Hottstepper Halloween Hotstepper Halloween halloween-night (1)
Hotstepper HalloweenÎţi poţi face cumpărăturile direct pe site sau, dacă-ţi trebuie chiar în seara asta, dă o fugă la magazinul mărcii de pe str. Bărăţiei nr. 33, în spate la Cocor.

Un Halloween amar vă urez, că de la dulce silueta se duce!

 

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply