Bring it on ca sunt pe interval!

Cuuuum, coaaa*eeeee?? Ma lupt cu lumea for yeaaaaars, dau si imping, primesc si fight back, pana ajung sa am un buletin suplimentar pentru toate apelativele „teroristo, devil, bitch, buricul pamantului, zi sa mori tu ca esti asa de jmekera”. Cand, la un moment dat al vietii mele, ma loveste conceptul de pace totala. Astfel incat imi aplic in mod recurent terapia prin prostie si abtinere consecvento-dureroasa de la judecati asupra restului care nu sunt eu. Ca sa ma linistesc. Ca sa apuc sa mai vorbesc cu lumea, nu sa ma cert cu ea. Ca sa ma contemplez in tratarea de subiecte derizorii just for the fun of it, la fel cum ai fura liliac din cimitir, desi nu-ti trebuie, dar asa fac toti pustanii. Ca sa nu imbatranesc la cap, am ales sa ma prostesc. Indubitabil, greu de inghitit de cei cunoscuti mie ante-revelationism. La fel de indubitabil, perfect digerabil pentru marea masa cunoscuta dupa. Do I need them? No. Dar numai pentru exercitiul suprem de iubit aproapele.

Buuun! Si cum ardeam eu timpul asa zen-wannabe, la o varsta si o stare care, teoretic, n-ar trebui sa-mi permita asa ceva nici in ruptul capului, intalnesc omul. Care omul se da copil. Paai, omul care se da copil, trebe sa aiba toate manifestarile de copil, gen, nu? Sau macar preponderent, ca sa nu se trezeasca cu pantalonii de copil in vine cand, de fapt, tara te vrea barbat, ceea ce tu esti, dar vrei sa ascunzi ca, de fapt, in timpul liber faci armata, nu te joci cu masinutzele. Pe scurt, omul e undercover, dar nici macar el nu stie.

Cu orice om dau face 2 face sunt true. Un om vede okii; altul – katerink; al treilea (care, de fapt, e primul de obicei :D) – tzatzele; rareori un om te vede pe tine. N-am incercari de falsitate versus oameni, ca m-as da pe goarna pana la urma. Asa ca what u see is what u get. Numai ca, datile din urma, they got the peace, the zen, the katerink. Ca sa cut the crap, apare omul care destabilizeaza situatia.

Nici macar nu stiu cum m-am trezit cu arma in mana, taiam iar firu-n patru. Si omul era incantat. Zic: este farmecul meu zen, sunt awesome, sunt peaceful, sunt safe. Dar, eu, tuta, fara sa-mi dau seama, fara sa-mi pun arama, luptam de zor nevoie mare, spre deliciul audientei. Adica omul, destabilizatorul, catalizatorul. Numai baschet, numai bine, ce sa zic? Pana – again: cuuuum coaaaa*eeee?? – ma trezesc la lupta in contexte gresite: with friends, with work, with the dog nextdoor. Pai, ma, nene, cum ne-am inteles? Pasnici suntem sau ne-au ajuns iar basinile din urma??

Eeeeee, am bagat iar botul la mierea The Shit. E bineeee, esti on top, si-ti merg replicile ca scara rulanta de la mall, n-ai cum sa te incurci. Omul rade deja. Shaorma lui e competitivitatea mea. And then I stop. K ma virusez again. K pierd tot progresul intru peacefulness pe care l-am indurat cu tacere autoimpusa. Gen: c’mooooon, eu vreau sa fiu un om mai bun si omul imi spune ca n-are rost, ca nu ma ajuta, practic, la nimic s-o ard goofy-like ca gasca prin plastilina. As if he knew my struggle!!

Si-atunci i-am cerut: lasa-mi cinci minute de prostie pe zi. Ma echilibreaza, imi alina veninul. Si ma recalibrez apoi, no problem, ca ce ti-e scris, in frunte ti-e pus deoparte. Si chiar daca stiu ca Dumnezeu nu bea tuica, firea-mi bruta tot o sa treaca successfully si prin prelata de prostie voit luminoasa. Nu te pui cu karma, se pune dumneaei de-a curmezisul.

Omul nu mi-a dat minutele de prostie. Acu’, eu ce plm fac? Rezumat: ma lupt all my life – ma trainuiesc in pacea sufleteasca intru binele meu intre oameni – apare omul care zice „nu, boss, bag-o la interval pe aia dinainte” – eu intru in combinatie din reflex – ma trezesc again cu veninul pe nas – dau cu limba si, ofc, e bine – cer cinci minute de prostie pentru stabilizarea sufletului rupt in kur – si ce mi se raspunde?!?!?!?! Nu. Gen „nu, mie imi place aialalta”. Da, prietenee, eu inteleg, ca aia sunt, n-am ce sa fac, tre sa cedez eventually. Lumea ma vrea la gatul ei, pare-mi-se. Cuvintele cu doo cratime sunt atat de pretentioase! ntz ntz ntz