Menu
POVEŞTI

Ce atâta caz pentru nişte gaz?

scurgere gaz

Suntem din nou în cantonament la Constanţa pentru cea de-a doua naştere cu blândeţe – pe care-am ales s-o facem tot la Spitalul Privat Isis d-aci, de pe litoral, dar asta-i altă poveste. Ideea e că ne-ntorceam aseară de la plimbarea pe proaspăta plajă de ne-a dospit-o primăria în faţa casei şi kinderul se opreşte la poartă ca să „facă mâncare de paste pentru pisici”, adică flendurea nişte pietricele decorative de colo-colo şi le insera meticulos printre stinghiile de metal ale gardului. Deci stai şi-l păzeşte – plus că era o seară absolut încântătoare, cu luna ca o mămăligă tandră deasupra noastră şi atmosferă calmă, pace şi prietenie pe planetă.

Când, subit, îmi miroase revoltător de puternic a gaz, dar nimeni nu mai are încredere în nasul meu de gravidă-ogar, care poate lua urma şosetelor împuţite de la două etaje distanţă, fără ca omul să se fi descălţat şi fără să fie la mine pe scară. Din contră, mie mi se pare că ar trebui să-mi considere acest skill aferent sarcinii drept un asset şi să-l folosească în consecinţă, dar ei o ard Toma necredinciosul şi eu cad de nebună. Well, not tonight! Că pute-a gaz dincolo de orice haz, aşa că insist până ce oamenii devin atenţi la treaba asta şi detectează şi ei vibraţia.

 

Ne doream ceva festiv, nu exploziv

Sursa duhorii era cutia scorojită de pe gard ce adăposteşte contorul de gaz, închis rudimentar cu un cui. Iar când bărbatul i-a deschis uşa scârţâindă, ne-am trezit şi c-un fâsâit, ca panica să fie completă. Omul a sunat la Congaz (mă rog, GDF Suez conform structurii acţionariatului), a făcut reclamaţie, cică or să trimită pe cineva mai încolo, că acum au altă plângere de rezolvat. E duminică seară, până la urmă.

I-am suspendat sesiunea de cooking lui fii-meu şi ne-am adăpostit în casă deşi, teoretic, în aer liber eşti mai la adăpost în situaţia asta de risc. Ne-am văzut de treburi ca de obicei, cu gândul că trebuie să ne sune cineva în vreun fel pentru reclamaţia asta, adică nu vin pe furiş, constată şi pleacă la fel cât mai departe, să nu-i prindă flama exploziei.

Tocmai când bărbatul făcea wrestling cu kinderul în cadă, la spălatul pe cap, îi sună telefonul; zice să răspund eu, or fi ăia de la gaze. Corect. Nu găseau adresa, le explic. Ajung în două minute. Trag de formă o vestă peste treningul gravid şi ies la poartă, să văd care-i treaba şi cum ieşim din asta. Echipa era un moşulică simpatic, singur, că aşa e la echipele de intervenţie de noapte: câte unul (nu neapărat simpatic), nu câte doi, ca ziua. De asta mă şi luă cu: „Noaptea, doamnă?” Haidi, bre, că e abia opt jumate, dar se-ntunecă mai devreme c-am dat ceasul înapoi, n-aţi aflat? – dar zic să mă abţin. „Păi, am sesizat când ne-am întors din oraş, am fost plecaţi”, încerc eu să înmoi lucrurile. Zice să închid centrala şi mai vedem.

Moşul e super dotat, are un papuc plin cu angarale din alea de magazin de feronerie-uz casnic-menaj şi o lanternă din aia cool de pus pe cap cu care inspectează cutia ruginită de gaze. Spoieşte toate coturile contorului cu bidineaua înmuiată în ceva maglavais din literatura de specialitate şi-şi pune mâna în şold: „Fi-r-ar al naibii, acum nici nu mai miroase!” Eu aş fi zis că de la maglavais, dar, în mod sigur, omul nu era la prima reclamaţie de gen. A scos un aparat pentru detectat scurgerile şi, după câteva minute de pârâituri, moşul scoate concluzia pentru care i s-a rupt inima: „Scapă peste tot, trebuie să m-apuc de demontat.” „Aveţi nevoie de ceva?”, întreb măcar să nu-l las fără replică… „Nu, mulţumesc.” „Dacă e, sunaţi la telefon sau bateţi la uşă, că soneria nu merge” (n-am vrut să i-o servesc pe aia cu „Nu sunaţi, mai ieşim noi din când în când”, că părea prea cumsecade). N-a mai zis nimic, am intrat în casă şi i-am pasat-o bărbatului, care terminase cu puericultura.

 

O sarcină înghenunchează pe oricine

Moşul a lucrat vreo două ore în genunchi, pe o pernuţă, ca să bibilească la caseta noastră de gaze paradită. N-a vrut cafea, n-a vrut bere (la pachet, evident, că era cu maşina), a înlocuit ce era de înlocuit, a scris proces verbal pe treaba făcută, l-a dat bărbatului la semnat, a acceptat, în cele din urmă, „cinstea” în bani donată de familie şi-a plecat – sper, un pic mai puţin amărât că a lucrat noaptea, de unul singur, când putea să lucreze ziua, în doi, dacă ne dădeam şi noi seama de problemă pe lumină, ca oamenii. Bărbatul a intrat în casă şi-a povestit: „A zis că te-a văzut pe tine gravidă, altfel, nu s-ar fi apucat de asta. Ar fi venit, ar fi constatat, ar fi închis gazele şi-ar fi plecat. Şi se întorceau ei mâine sau când aveau timp, că pe intervenţiile de zi sunt doi. Şi că de la 1 ianuarie or să fie Engie ăia care, dacă ai o defecţiune, vin să constate, închid tot şi trebuie să-ţi chemi tu instalator autorizat să repare.”

Şi eu care mă grăbeam să nasc…

 

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply