Day 1
Intind mana dupa cutia de cafea de pe masa si-l vad pe perete, labartat de caldura, cu antenele zvacnind de la suvoiul de lumina care-l chinuie in lipsa cutiei la umbra careia dormea. „Ma scuzati ca va deranjez. Imi dati voie sa va prind cu un servetel, pana faceti pac! si sa va arunc la gunoi?” Telepatic, el a luat-o la fuga. Multumesc frumos! El alearga cu sase-opt picioare si incape oriunde, iar eu n-am nicio sansa, sunt mult prea expandata fizic sa ma pun cu el. A scapat de data asta.
Day 2
E 23.47. Afara e canicula de smoala, dar pe mine nu din cauza asta ma trec toate transpiratiile. Masa din bucatarie e cotropita de filtrul de cafea, gratarul de vase, scrumiera, toaster, borcanele decorative cu fidea intortocheata. Zona frigiderului is cleared. L-am vazut pe el, amusinand – nu, nu e un caine la mine pe frigider – adica balanganea cu antenele alea prin doua firimituri de paine langa toaster. Parca a mai crescut de ieri, praslea! Orice urma de civilizatie culinara din zona e rasa imediat cu produsul de curatat minune, arma mea magica impotriva lui. Dupa un slalom aproape ucigas printre loviturile mele otravitoare, iar imi scapa printre servetele. He’ll be back. O sa-i spun Arnold.
Day 3
Arnoooold, uuuuuu, unde esti, mamica? Tan-taaaan! Mi-a simtit telepatic intentia: ii pregatesc ceva special. Diseara ar trebui sa vina hingherul! Repet: nu, nu am un caine pe frigider! I-a pregatit un cocktail, ii dau cu el intre antene. „Sa te vad eu ce mai faci atunci cu cele sase-opt picioare!” Mai, dar tot nu iese de nicaieri. O fi plecat in concediu. La vecinul e mai racoare, are aer conditionat. Il si vad pe Arnold cu ochelari de soare pe veranda bufetului de bucatarie, sorbind dintr-o picatura de cola scapata pe margine. Parca mi-ar trebui si mie un concediu… Arnold asta nu e prost deloc…
Day 4
„N-am putut sa dorm toata noaptea! Niste ganganii au misunat pe mine! Erau zece, le-am numarat! Noua am omorat pana s-o prind pe asta. O plosnita” si Luisa a scos un borcan din geanta. Pe-un fund de sticla, o jivina indescriptibil de mica se simtea ca la zoo. „Bai, femeie, asta nu e plosnita! Seamana cu betivele alea de mor in otet, sau vin, drosophila ala…” „Sa stii ca m-am dus cu ea la veterinar, sa vad ce e”. Pe scurt, veterinarul n-a lamurit-o, dar uite o poza asemanatoare, poate ne zice si noua cineva ce rahat era gangania din alcovul Luisei.
Pe la 3 dimineata, Luisa noastra statea pe forumuri de plosnite sa vada cu ce se mananca. OK, bad choice of words, cel putin in cultura noastra. Adica sa-i dea de cap, sa vada ce intentii are jivina asta care, hop!, devine mascota redactiei! Ce dragut! Stiam ca o mascota face chestii funny, dar, hai sa-i zicem, Cimi (ideea Luisei) nu facea nimic, lancezea pe acolo, prin borcan. Ar trebui s-o cuplez cu Arnold al meu, sa vedem ce mutant iese. Sa vada atunci Luisa daca mai gaseste vreun forum despre creatura aia! Ha ha!
Day 5
„Intr-o buna dimineata, cand Georgiana Idriceanu se trezi in patul ei, dupa o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozata intr-o ganganie inspaimantatoare.”
Numai ca despre mine n-o sa scrie asa Kafka, din pacate. O sa scrie Libertatea. Si-o sa-l arate pe Arnold ca side-story, fericit ca si-a gasit jumatatea. Pe mine.
Trebuie sa ajung repede la serviciu, sa salvez redactia de Cimi, gangania care nu face nimic funny.
Luisa tocmai era pe geam: „Zboara, Cimi, zboara!”. Cimi cazu lata si lunga in cafeaua unui baiat care fuma sub geamul nostru. El nu si-a dat seama, vrajea o gagica. Lantul trofic, ce sa-i faci. Numai ca unii cad victime de prosti.
Ma duc acasa. S-o fi intors Arnold din concediu? I-am pregatit un cocktail la mine-n celula…
Arnold, say „cheeeese”!
7 Comments
anteater
29 iulie 2007 at 7:12 pmse pare ca plosnite erau http://www.the-piedpiper.co.uk/th7c.htm
Luisa Neag » Blog Archive » Multumesc pe aceasta cale…
31 iulie 2007 at 12:46 am[…] dragei mele Idri si grijii ei pentru mine Intr-adevar, saptamana trecuta am venit cu o ganganie in borcan la […]
eco friendly bugs killer :)
19 august 2011 at 8:27 amCred ca in aceste conditii, your man should get u, una din urmatoarele flori
http://www.youtube.com/watch?v=uJpgMDOZInA&playnext=1&list=PL2D296D34BD2B3499
si cu siguranta le vei si ingriji cu pasiune 🙂
idriceanu
19 august 2011 at 9:11 ambleah! poate-mi prind eu degetele p-acolo!
eco friendly bugs killer :)
19 august 2011 at 10:19 amam solutie si pentru asta http://www.friedrich-muench.de/Sites/level_eng/produkte/produkte_handschuhe.html
P.S. Imi place mult cum scrii. m-au facut sa zambesc tare cateva articole postate, chiar daca ora matinala la care le-am citit, de obicei nu prea imi permite sa fiu bine dispus…
Don’t stop…keep entertain us 🙂
idriceanu
19 august 2011 at 10:21 am:)))) ar fi o solutie. si nu doar pt manuit plantele carnivore 😀
tx for the nice words. asta era si scopul: sa entertain people, ca mare interes in viata mea efectiv n-are nimeni 🙂
keep on reading, keep on laughing 😉
eco friendly bugs killer :)
19 august 2011 at 10:30 amTrebuie sa recunos ca inca ma pufneste rasul aducandu-mi aminte de raspunsul pe care iti doreai sa-l dai broscarilor la intrebarea “Georgiaaaa, dove vaaaai????” :)))