Menu
STIL DE VIAŢĂ

Ce mai folosesc când mă îngrijesc

femeie se uita in oglinda

Vreau să vă vorbesc despre câteva produse de îngrijire şi înfrumuseţare ce-au intrat în arsenalul meu de curând şi de care m-am îndrăgostit. Poate vă folosesc şi vouă la fel de mult.

 

Apa de parfum Terre de Lumière (L’Occitane)

apa de parfum Terre de Lumiere L'Occitane

Din colecţia personală, este cel mai des utilizat parfum de două luni încoace, de când l-am cunoscut. Cred că numai la ţinute sport nu l-am purtat – deşi, la cât de versatil şi personal este, cred că s-ar fi adaptat deloc anevoie.

Această combinaţie de note gurmande şi note aromate are o notă de mijloc distinctă şi dulceagă, dată de mierea de lavandă. Terre de Lumière doreşte să evoce un moment specific al zilei din faimoasa regiune a Franţei, Provence, şi anume „ora de aur”, clipele care preced asfinţitul, când lumina este atât de intensă, încât parcă o poţi capta cu nările fremătânde. 50% din ingredientele compoziţiei sale sunt naturale: bergamotă, seminţe de ambrette, lavandă, ceară de albine şi boabe de tonka.

Gama este disponibilă în magazinele L’Occitane, în farmaciile Sensiblu selecţionate sau online şi cuprinde apa de parfum (50 sau 90 ml), gel de duş, loţiune de corp, cremă de mâini şi săpun solid.

 

Crema & serul Age Defying by Andalou Naturals (Secom®)

crema fata ser revitalizant Andalou Cosmetics Secom

De-o lună jumate folosesc crema şi serul din gama Age Defying a mărcii Andalou Naturals, care a intrat anul acesta în portofoliul Secom®. Toate produsele mărcii americane (prima din SUA cu ingrediente cosmetice naturale, nemodificate genetic) folosesc celule stem din plante şi fructe, plus ingrediente binecunoscute de noi, împătimitele înfrumuseţării şi tinereţii veşnice: resveratrol, probiotice, Coenzima Q-10, mierea de Manuka.

Gama Age Defying este destinată îngrijirii tenului uscat – that’s me – şi se remarcă prin produsele cu extracte din fructe de pădure (pe lângă resveratrol, Q-10 şi celule stem). Eu aplic crema seara, înainte de culcare, şi serul revitalizant dimineaţa, înainte de BB cream – deşi pe ambalaj se recomandă utilizarea atât dimineaţa, cât şi seara, însă pentru acest moment al rutinei mele de îngrijire folosesc un alt produs-bază.

Crema are o textură uşoară, asemănătoare unui gel, dar mai ceva consistent decât acesta şi foarte fin, şi un parfum delicat, uşor acrişor, de fructe de pădure; serul îmi pare ceva mai fluid – oricum, trebuie să foloseşti câteva picături la fiecare aplicare, pentru că se întinde foarte bine şi, probabil, este şi foarte concentrat ca ingrediente active – şi are un miros uşor astringent, dar nu la fel de aromat precum crema.

Secom® a adus în România 60 de produse sub titulatura Andalou Naturals destinate îngrijirii tenului, părului şi corpului şi toate pot fi folosite de femeile însărcinate sau cele care alăptează pentru că sunt foarte „curate”: formulele sunt naturale, cu ingrediente certificate organic, nu au fost testate pe animale, nu conțin gluten, nu conțin parabeni; în plus, sunt Eco-Friendly, vegetariene & vegane.

În afară de gama testată de mine, mai sunt disponibile următoarele game pentru îngrijirea tenului:

  • Gama 1000 Roses® pentru tenul sensibil; cuprinde produse cu celule stem din trandafir alpin (Rhododendron ferrugineum).
  • Gama Clear Skin pentru tenul gras, predispus spre acnee; oferă suport și îngrijire prin produsele cu acid salicilic, acai, kombucha. Produsele au efect antiinflamator, oferă un nivel de hidratare intensă, calmează tenul și atenuează cicatricile.
  • Gama Brightening pentru tenul normal și mixt; se remarcă prin produsele cu celule stem din citrice, vitamina C, extract de morcov, miere de Manuka și dovleac.

Toate produsele sunt disponibile în rețeaua de magazine Secom® din București, Brașov, Bacău, Cluj, Iași, Ploiești, Pitești, Sibiu și Timișoara, online și la unele magazine și farmacii partenere.

 

Două instrumente pentru sprâncene perfecte

brow precise filler maybelline brow definer douglas

Nu, nu am abandonat carioca-minune de la NYX, însă mi-am lărgit orizonturile şi mi-am făcut opţiunile mai stufoase cu două scule noi pentru sprâncene pe care le folosesc alternativ, în funcţie de nevoi:

1. Brow Precise Fiber Filler (Maybelline New York)

Îmi place foarte mult aplicatorul cu capăt lung, de tip perie (nu pieptene), cu dinţişori pe o parte a plasticului, care îţi permite să colorezi mult din suprafaţa sprâncenei cu o singură aplicare. Şi dinţişorii dinspre vârf mi se par foarte utili pentru retuşurile firelor din extremităţile sprâncenelor.

Nu l-am găsit pe niciun site românesc, aşa că te îndrum aici.

2. Brow Definer (Douglas)

Cu acest mini-aplicator asemănător unuia de mascara clasic (de gene) colorez sprâncenele din aproape în aproape şi este foarte util celor cu îndemânare redusă ori lipsă de precizie. Nu este atât de eficient la colţuri, totuşi, din cauza formei spiralate a aplicatorului, însă lucrează foarte bine pentru definirea liniei-bază a sprâncenelor, cât şi pentru colorarea pe suprafeţe mari.

Îl găseşti aici.

Din păcate, marele dezavantaj al acestui tip de produs – mascara pentru sprâncene – faţă de unul de tip creion sau cariocă este supraîncărcarea aplicatorului cu substanţă de colorare, de aceea e nevoie de atenţie sporită în utilizarea lor, mai ales primele dăţi, când tubul este plin.

Gata, v-am pus la curent cu ce mă mai smăcuiesc, frumuseţe îndelungată vă doresc!

Sursa foto articol

 

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

5 Comments

  • Ralu
    26 aprilie 2017 at 1:22 pm

    Georgi…de la nyx nu se mai fabrica, ai gasit tu in alta parte?

    Reply
    • Idriceanu
      26 aprilie 2017 at 1:33 pm

      Buna. Despre care vorbesti? Carioca aceea pentru sprancene?

      Reply
  • eumiealmeu
    1 mai 2017 at 1:16 am

    Ce poftă mi-ai făcut…

    Reply
    • Idriceanu
      1 mai 2017 at 6:49 am

      Deeeeeeee? 😀

      Reply
  • […] cu care mi s-a întâmplat asta a fost Terre de Lumière de la L’Occitane, despre care am scris aici. Până a fost detronat de cel de faţă, Tendre Folie, un produs al casei Charrier, distribuit în […]

    Reply

Leave a Reply