Menu
STIL DE VIAŢĂ

Chestii cool de purtat

IMG_2518

Ca să ieşim un pic din zona de kinderi şi să ne aducem aminte de cum e să fii femeie înţolită, iată o mică recoltă de ştiruţe pentru garderobe drăguţe din ce-am primit pe mail şi ce-am mai văzut pe la evenimentele de presă.

 

Brăţări fix pe fix

Bineînţeles că nu putea Pandora să lase un anotimp să treacă fără vreo noutate, aşa că ne ia din nou minţile; de data asta cu brăţara fixă de tip bangle, cu şiruri-şiruri de pietre lucitoare, şlefuite prin tehnica de gravură cu vârf de diamant şi un rând de inimioare decupate pe cant, chiar că o bijuterie. Brăţara este din argint 925, şlefuită manual şi împodobită cu zirconiu cubic. O poţi asorta cu noile inele Pandora inspirate din motive tropicale moderne, cum ar fi frunza de palmier. Te-ai prins că ăsta-i accesoriul fără de care nu poţi trece vara, nu?

HIGH_HS15_BANGLE

 

Hilfiger Denim deschide magazin

Iată că lucrurile se aşază uşor-uşor şi pe la Mega Mall – mai ales praful de şantier, deşi deja a dispărut colina de nisip din faţa intrării principale – şi locul arată tot mai locuibil odată cu deschiderea spaţiilor comerciale. În ciuda poreclei sale de „mall de Pantelimon”, noul centru comercial găzduieşte primul magazin Hilfiger Denim din România – în care românaşii s-au bulucit deja, din ce am înţeles de la ofiţerii de relaţii publice ai mărcii Tommy Hilfiger. Interiorul magazinului e un mix de clasic şi modern ce reflectă spiritul cool şi rock-n-roll american, desigur. Focusul e pe îmbrăcăminte – accesorii am inventariat destul de puţine la locul faptei, ori, poate, eram eu cu ochii doar după încălţăminte şi nu mi s-a părut destulă. Oricum, îmi pare bine că o pereche de sandale costă la fel (sau chiar mai puţin, pentru unele modele) ca o bluză; deşi unii cârcotaşi ar putea spune că e invers, de fapt. Găseşti acest magazin la parterul Mega Mall, pe partea cu Bershka şi Pull & Bear – nişte repere până înveţi şi acest mall pe de rost.

11391087_462588537230257_6337923092340320609_n

 

11107732_462588450563599_7080146016073039124_n

11407191_462588277230283_8229104853205152750_n

Lecţie de duplicitate în modă

Nu ştiu dacă absolut tot ce poartă Alexandra Calafeteanu e creaţie proprie, dar îmi place maxim de fiecare dată când o văd. Şi pe viu arată chiar mai bine decât în poze. Şi ea, şi hainele de pe ea. Aşa că m-am dus să-i văd lansarea colecţiei de toamnă-iarnă 2015-2016 Duplicity cu siguranţa că n-o să mă plictisesc, fata chiar se pricepe cu croiurile. Un pic nefericită a fost alegerea locului care să-i găzduiască desfăşurarea de forţe fashioniste – adică The Ark, vizavi de ţigănia maximă de la piaţa de flori – dar, odată intrat în miezul acţiunii de cocteil, concert „Camioane în mulţime”, prezentare de modă şi recital Alessandro Safina, ai uitat că ai parcat dubios între două BMW-uri ursuleţ de care stau sprijiniţi băştinaşi şi scuipă seminţe. Revenind la colecţie, Duplicity e un mix de feminitate, senzualitate şi forţă exprimat atât prin croiurile eclectice, cât şi prin texturile foarte diferite (dantelă din bumbac cu mătase versus neopren, de exemplu). De la rochii lungi, impunătoare, la salopete vaporoase şi paltoane multifuncţionale, ai tot ce-ţi trebuie în colecţia Alexandrei Calafeteanu ca să-ţi asiguri o toamnă cu stil. Pentru iarnă, sincer, aş mai lua ceva pe dedesubt.

IMG_2431  IMG_2767

 

IMG_2629

Ia-ţi, mireasă, ziua bună de la sandaua comună

Ţin minte cât de greu mi-a fost să găsesc nişte sandale ieşite din comun pentru petrecerea mea de nuntă. Bineînţeles, trebuiau să se potrivească cu rochia şi scenariul acţiunii; având în vedere că erau nişte ţinte la mijloc (pe corset, de fapt), a trebuit să le fac pe comandă, până la urmă. Nu pot spune că n-a fost un stres în plus, totuşi. Prin urmare, dacă vrei să completezi o ţinută de nuntă mai nonconformistă fără multă bătaie de cap, aruncă o privire în colecţia Mariage de la Hotstepper, că poate găseşti ce-ţi doreşti: pantofi şi sandale în nuanţe deosebite, precum roz, bleu, turcoaz sau mentă, cu aplicaţii metalice sau feminine ieşite din tiparul clasic pentru miresici cu care ne omoară retailerii. După aceea vezi tu cum te ţii mai bine toată noapte, pe tocuri de 7 sau 10 centimetri.

 

 

 

 

colaj1

 

 

Silicon preţios

Dacă nu venea neoprenul peste noi, sigur ne sufoca siliconul, că prea a luat avânt peste tot în viaţa noastră. Nu pot spune că nu-mi plac, totuşi, multe din întrebuinţările sale, precum aceste inele nonconformiste de la Anarchik, invenţia brevetată a doi designeri parizieni, pasionaţi de gemologie – nu, nu e ştiinţa care se ocupă cu studiul gemurilor şi magiunurilor, ci aceea a studierii, clasificării şi evaluării pietrelor preţioase. Iar la Anarchik siliconul are de-a face cu astfel de bling-uri, că pe fiecare inel din ăsta poate fi montată o piatră preţioasă, la alegere dintre următoarele: diamante naturale de 0,05 sau 0,10 carate, diamant negru, diamant brun, diamante pavé, rubin, safir, ametist sau tsavorit. Pentru vară, oamenii aceştia ingenioşi ne propun patru nuanţe fluorescente – să meargă bine cu costumul de baie: portocaliu, verde, galben, roz. Le găseşti pe www.anarchik.ro, de unde poţi achiziţiona doar inelul din silicon simplu sau te poţi juca de-a pimp my ring cu toate nestematele de pe-acolo, în funcţie de buget.

Gama fluo

colaj

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply