Cine-mi ia durerea cu mâna…?

De patru ani mă doare-o mână. Aceeaşi, slavă Domnului. Începe cu o gâlmă de contractură lângă omoplat şi se termină c-o durere brici în vârful degetelor şi-una mai surdă tocmai sus, în ochiul aferent – despre aceasta din urmă, medicul mi-a spus că mi se pare, în niciun caz nervii de la mână nu ajung până acolo. Da’ nervii gen draci ajung!

După nopţi romantico-medicale unse cu Bengay de domnul, după ce-am dat masajul anticelulitic – la ce bun să ai picioare frumoase, dacă mâinile nu te mai ţin – pe masajul terapeutic, după ce m-am învăţat să port poşeta pe umărul celălalt şi să schimb râna în care-mi duc viaţa la birou, am ajuns la concluzia logică pentru orice device stricat: trebuie băgat în service.

Aşa am ajuns la medicul de familie, graţie căruia sunt anesteziată de aproximativ o săptămână – după cum se vede, nici cu scrisul nu stau excelent. Bonus: trimitere ortoped cu suspiciune de afecţiune invizibilă pe coloană. Aici a urmat trimitere RMN cervical – un episod deloc încântător.

Băi, am văzut în filme cum se face şi zic: cât de naşpa poate fi? Sunt programată la o madam, deci n-am stresuri fashioniste legate de halatul de spital cu scai. Mă întind pe masă, îmi dă în mână pompiţa de rescue în caz de panică, îmi pune căştile pe urechi, mă bagă în tub, dă drumul la instalaţie. În fundal, un uţ-uţ gen de warm-up – kinda cute, dacă te laşi în voia lui.

N-aveam cum. Bine, nici nu ştiam unde sunt şi dacă tubul nu mă apasă cumva pe meclă şi-mi strică linia contur cu dermatograf. Am închis ochii de când mi-a pus căştile pe urechi, cât de greu poate fi s-o arzi semi-sleeping 20 de minute, cu zgomot cu tot, în condiţiile în care, reiau, am dormit cu succes în câteva cluburi profund electro??

Şi-a început veselia: de la uţ-uţ s-a dezvoltat un set atât de complex, că mă obişnuiam cu un BPM şi doamna de la butoane intra cu altul. Îmi făceau ochii în cap ca la şarpe şi inima ca la puiul halit. Drept pentru care am strâns turbată pompiţa de rescue, madam a oprit instalaţia şi mă scos din gaură, dar parcă în fund era mai ameţitor decât la orizontală. Mi-a dat apă cu zahăr – darling, I’m on diet; mi-a dat apă simplă – am dat pe mine. Mi-a propus să chem pe cineva să mă ţină de mână (wtf??) şi eu mă gândeam în principal la un aspect(printre multele care îmi rezonau magnetic prin creier): plm, cu toată coiala asta, le dau programările peste cap şi eu personal n-aş vrea să fiu dintre ăia care aşteaptă în halat pe-afară. Prin urmare, înc-o încercare!

Dezvolt în capul meu tematica sonoră de club şi reuşesc să trec mai puţin panicată peste cele 20 de minute necesare albumului foto complet feat. coloana mea cervicală. Mediul este total agitat, îmi vibrează electronii în mine mai ceva ca urechile după un main + after lipită de boxe. Mă simt impoderabilă şi mă întreb dacă acum aş intra în blugii din liceu. Da, probabil cu electronii extra prin buzunare.

Anyway, am rezonat magnetic cu succes – toţi parametrii sunt perfect normali, deci nu e de la coloană. Mâna s-a simţit probabil excitată de RMN: şi-a adus aminte că trebuie să mă doară. Bonus: azi-noapte am căzut din pat. Literally. Am uitat că dormeam invers şi-mi căutam bărbatul prin somn în partea cealaltă, până m-am rostogolit pleaşcă pe covor. Conform Legilor lui Murphy, am căzut pe mâna în discuţie. Urmează o trimitere la reumatolog.