Ciorba de perisoare (care mi se par doar niste chiftele neprajite si aruncate in oala cu zeama) este unul dintre lucrurile cu care abia pot sa traiesc. Altul ar fi vanilia – dar care, totusi, se bucura de o reputatie mai buna printre alimentele paria de pe lista mea. Si nu mi-am descoperit aceasta aversiune fata de respectiva ciorba decat dupa urmatoarea faza: eram prin scoala generala si m-a pus maica-mea la masa. Hit of the day: ciorba de perisoare, ofcourse. Si, in timp ce in castronul meu se ridica nivelul de zeama pe masura ce cadeau perisoarele din polonic, maica-mea se gaseste sa-mi povesteasca despre unchiu-meu, care tocmai isi scosese amigdalele si care nu s-a putut abtine sa nu le vizualizeze dupa operatie. Dupa cum nu m-am putut eu abtine sa nu vizualizez apendicele tocmai scos din stomacul meu cand aveam 16 ani. Anyway, alta data despre asta. Si, revenind la ciorba, dupa cum nu s-a abtinut maica-mea de la descrierea amigdalelor scoase din gatlejul unchiului, chiar in timp ce-mi umplea castronul. Nice, nu?
Instant, in castronul si mintea mea au aparut amigdale: bile de carne fiarta si vinetie, iar ciorba de perisoare a fost banned din meniul meu forever. Colega de birou Adina s-a dus sa ne ia de mancare. Si stau in fatza laptopului si ma rog, cum fac de fiecare data cand mi-e de ciorba: „Doamne, da sa nu fie azi de perisoare la cantina!”…
S-a intors Adina… Suspans…
No Comments