Cordonul ombilical al discordiei

Acesta nu este un text nici pro, nici contra recoltării de celule stem la naștere. Este doar o prezentare a unei înşiruiri de fapte.

La niciuna din cele două naşteri ale mele nu am optat pentru recoltarea de celule stem. Alegerea mea (la care am ajuns în urma discuţiilor cu educatorul Lamaze, cu medicul obstretician care mi-a urmărit sarcinile, cu doula, cu medicul care m-a ajutat la naşterile în apă şi în urma documentării pe cont propriu) a fost aceea de a lăsa cordonul ombilical să termine de pulsat înainte de a fi clampat, pentru ca nou-născutul să treacă firesc de la respiraţia prin cordon la cea prin plămâni – plus alte beneficii ale acestei proceduri, pe care le puteţi citi aici, pus fiind pe pieptul meu gol. Această „aşteptare”, ce se poate întinde pe durata a câtorva minute, scade treptat calitatea celulelor de recoltat în paralel cu creşterea riscului de apariţie a cheagurilor în sângele care traversează cordonul.

Sper să nu vă îngreţoşeze poza atât de tare încât să nu reveniţi pe-aici (recunosc, nu-i deloc de privit în preajma mesei), dar uite cum arată un cordon ombilical proaspăt clampat versus unul din care nou-născutul şi-a luat sângele necesar.

Sursa foto

La vremea primei mele naşteri, în 2013, era ori Tanda, ori Manda: ori tai cordonul imediat ca să poată fi recoltate celule şi ţesuturi stem în stare optimă, ori aştepţi să termine cordonul de pulsat, ca să-i asiguri copilului beneficiile de mai sus.

La sfârşitul anului trecut, când am născut a doua oară, abia scoteau capul rezultatele cercetărilor despre un oarecare „echilibru” între cele două opţiuni: dacă se taie cordonul după două minute de pulsat – adică suficient pentru că nou-născutul să-şi ia o cantitate mai mare de sânge şi de fier decât dacă ar fi fost despărţit biologic de mamă imediat după expulzie, însă nu întotdeauna suficient pentru a-şi face trecerea de la sine de la respiraţia prin cordon la cea prin plămâni (doar un exemplu de PROs and CONs în această dilemă, vezi mai multe aici) – se pare că pot fi recoltate celule şi ţesuturi în bună stare, funcţionale şi utile în, Doamne fereşte, situaţii viitoare de boală.

La ambele naşteri am ales să ofer copiilor mei beneficiile clampării de cordon întârziate, în loc să mă gândesc la drobul de sare al unor boli grave pentru tratarea sau vindecarea cărora ar avea nevoie de celule stem. Şi trebuie să-mi asum asta.

Transplant stem pentru tratarea paraliziei cerebrale

M-am hotărât să deschid un pic subiectul pentru că am primit astăzi un e-mail care m-a zguduit niţel: Baby Stem, partenerul de pe piaţa românească a Seracell (banca de celule stem numărul unu în Germania) a eliberat o probă pentru un transplant autolog efectuat unei fetiţe de numai un an, care suferă de paralizie cerebrală. PARALIZIE CEREBRALĂ a unui copil. Mi s-a strâns carnea pe mine când am citit. Cauza unei astfel de suferințe este, de obicei, insuficiența de oxigen dinainte, din timpul sau imediat după naștere, iar cei mai importanți factori de risc sunt prematuritatea și encefalopatia neonatală. (Din păcate, mi-a trecut prin cap faptul că tocmai o clampare prea rapidă a cordonului ar fi putut provoca această insuficiență de oxigen, dar nu sunt medic, nu mă băgați în seamă).

În data de 6 decembrie – Doamne, şi de Moş Nicolae, măcar să fi fost cu noroc pentru copil – sângele din cordonul ombilical recoltat de Baby Stem şi stocat în Germania, la Seracell, a fost eliberat pentru tratarea leziunilor creierului fetiţei. Transplantul a fost făcut la Universitatea Duke din Durham, Carolina de Nord, SUA.

Acum, poate vă sună a reclamă, dar eu am reţinut faptul că, după recoltare, celulele stem au fost depozitate în două pungi separate la banca nemţească – avantaj de care beneficiază toţi clienţii Baby Stem – iar acest lucru le-a permis medicilor din America să folosească doar una dintre ele pentru primul transplant al fetiţei şi să păstreze cealaltă tranşă de celule pentru un eventual tratament ulterior. Atât pot să sper, că fetiţa aceasta se va face bine. Sau cât mai bine. În cazul leziunilor creierului, speranța este că, prin perfuzii cu sânge din cordonul ombilical autolog, se va produce repararea celulelor nervoase. Aproximativ 300 de copii, majoritatea cu tulburări neurologice, au fost deja trataţi cu sânge propriu la Universitatea Duke din SUA.

Ce vreau eu să spun cu înşiruirea asta de fapte: informaţi-vă cât puteţi înainte de orice moment de importanţă colosală din viaţa voastră. Informaţi-vă de fiecare dată, chiar dacă aţi mai trecut prin aşa ceva. Medicina evoluează, împrejurările se schimbă, însuşi felul vostru de a cântări lucrurile se schimbă. Ce-aş face dac-aş naşte şi a treia oară? În favoarea cui aş înclina balanţa: a clampării întârziate a cordonului sau a recoltării stem? Nu ştiu acum, dar promit s-o gândesc bine dac-o fi să fie.

PS Și da, item-ul din poza de deschidere este chiar o bucată dintr-un cordon ombilical, tratat și montat într-un accesoriu. Dacă te interesează subiectul, găsești producătorul în linkul de mai jos. 

Sursa foto articol

LATER EDIT: Am fost atenționată că, de fapt, accesoriul din poză este o reprezentare din argilă a unei bucăți de cordon ombilical şi nu una adevărată. Îmi cer scuze pentru eventualele induceri în eroare.