Menu
despre lucruri

Cu copil la Casa Emil

casa emil

Weekend-ul ăsta am fost două nopţi în Poiană, invitaţi de familie şi cazaţi la boutique hotel Casa Emil, clasificat cu patru stele, dar care nici măcar n-are site propriu – îl găseşti pe diverse situri de cazare, inclusiv pe booking, unde are un scor superb, 9 din 10.

Din poze şi review-uri arăta genial, aşteptam cu maximă bucurie să mă lăfăi într-una din camerele acelea imense, fiecare amenajată într-un alt stil, şi să dau drumul copilului să zburde întru explorare, fără panici de potenţiale pericole.

Boutique hotel fără recepţie

Am găsit hotelul uşor, e chiar la strada principală, în apropierea pârtiei Bradul. Probabil mai cunoscut este Restaurantul Vânătorul (chiar alături), unde oaspeţii hotelului pot servi masa, dat fiind că hotelul în sine nu e decât o „casă”– după cum îi spune şi numele – cu trei etaje care găzduiesc şapte spaţii de cazare (camere şi apartamente), un mini centru spa, cu saună şi cameră de masaj şi-un fel de sală de jocuri – dar, în niciun caz, nu pentru copii. În schimb, parcare are berechet, s-o umple doar dacă fiecare turist din cele şapte camere vine cu maşina personală. Probabil au presupus că-i multă aglomeraţie la restaurant. Dar ajung şi-acolo.

Când am ajuns, în cele din urmă – nu c-ar fi fost drumul lung, ci copilul plin de energie frustrat de scaunul de maşină – am găsit casa încuiată. De fapt, am observat ulterior, aşa stă ea mereu, că accesul în vilă se face doar cu cartela camerei. Dar, pe moment, ni s-a părut că ăştia au pus cheia pe hotel şi-au plecat la ei acasă, că nici de recepţie nu dădeam. Zic să trag o privire prin restaurant, poate găsesc un creştin cu nişte cartele la el, să descălecăm şi noi portbagajul undeva.

Restaurantul Vânătorul zici că-i din filme sau dintr-un hotel comunist: începe cu o uşă grea din lemn şi-o garderobă nefuncţională şi se termină cu nişte scări, de nu înţelegeam unde-s mesele, gen. Întuneric şi pustietate, abia patru jumătate. Deja dărâmată – am zis o dată că uşa e grea! – am urcat un etaj, până la sala de mese efectivă, unde mi-a venit în întâmpinare un domn serios:

– Bună ziua, vă putem ajuta cu ceva?

– Da, caut recepţia.

– Aici e recepţia, ce doriţi?

– Avem o rezervare, trei camere – şi-i zic numele.

Omul intră în bucătărie şi se-ntoarce cu un buchet de cartele frumos colorate, două câte două, că doar n-or fi toate la fel tocmai la un boutique hotel. Nu? Ne-nsoţeşte în vilă şi de-aici începe puricatul spaţiului de cazare din punct de vedere copil:

Nu există lift, iar etajele sunt destul de înalte. Noi am fost cazaţi la trei, ultimul. Şi, în afară de un copil de aproximativ 11 kile (care nu poate urca singur atâtea scări; sau, mă rog, poate, dar ar fi ajuns la cameră când ar fi fost deja vremea decazării), mai aveam două geamantane şi pătuţul de voiaj. Şi, în afară de chinul cazării şi decazării cu bagaje, mai aveam de făcut cel puţin patru drumuri pe zi sus-jos cu copilul în braţe. Fitness. Dacă tot n-am ce căuta, momentan, pe pârtie.

Toate întrerupătoarele, atât de pe holuri. cât şi din camere (şi am văzut patru din cele şapte spaţii de cazare), sunt montate jos, fix la nivelul de joacă al copilului. Adică, mă rog, pe noi nu ne deranja jocul de lumini de discotecă, dar personalul a avut scăpări de genul: „Nu mai face asta, că se ard becurile”. Frate, la cât costă cazarea, cred că vă descurcaţi voi.

Am refuzat un apartament tip duplex (living şi baie jos, cămăruţă tip dormitor sus) pentru că ne înfiora scara fără nicio protecţie, atât de atrăgătoare pentru copil. Plus că jos n-aveam unde să amplasăm pătuţul decât dacă mutam nişte mobilă. Care oricum trebuia mutată – dar invers – că nu puteam privi la televizor. Nu că pentru asta am fi venit la munte. Dar orişicât: cum să pui televizorul pe un capăt al canapelei, că doar până acolo ajunge cablul tv? Nu mi s-a părut deloc demn de un boutique hotel.

excalibur1
Sursa foto

excalibur

Am mai refuzat o cameră – destul de spaţioasă, de altfel – pentru că, din nou, trebuia să facem nişte mutări ca să băgăm pătuţul undeva bine, nici lângă calorifer, nici lângă uşa de la balcon, nici lângă aia de la baie. Nu mă-nţelege greşit: camerele arată superb, doar că nu sunt amenajate practic şi pentru problema noastră.

Ne-am oprit la opţiunea a treia, un apartament tot tip duplex, dar măcar avea un dormitor adevărat şi la acelaşi nivel cu livingul, nu doar patul de la etaj. E drept, m-a înfricoşat şi scara de aici, atât pentru copil, cât şi pentru mine, că era astfel amplasată încât o puteai lua direct în freză dacă ieşeai în viteză din baie. Dar să zicem că suntem atenţi şi la noi, şi la copil. În schimb, uşa de la intrare dădea direct în camera de dormit, fără niciun hol, vestibul, antecameră, ceva să nu mă vadă tot etajul în chiloţi când ieşea bărbatul. Între camera de dormit şi living nu era uşă, aşa că zgomotele şi lumina tot pătrundeau până la pătuţul copilului, culcat alături. Dar, mă rog, apartamentul era mobilat fix ca-n camera lui fii-meu de acasă, aşa că ni s-a părut totul foarte familiar şi l-am păstrat.

romantic scaraSursa foto

romantic living
Sursa foto

M-a disperat meteahna proastă a ăstora de la munte de a face infernal de cald noaptea – mai ales în baie – şi de a închide caloriferele ziua, pe principiul (probabil, zic şi eu) că oricum toată lumea e pe pârtie. E, iaca, al meu copil doarme de la 12 până aproape de 3 după-amiaza la el în pătuţ (nu în căruţ, la plimbare), aşa că vreau, nu vreau, sunt sechestrată la domiciliul provizoriu. Iar când se băga toată lumea-n duş după o zi de hălăduială, apa caldă nu mai ajungea până la etajul trei. Păcat că i-a prins în cadă pe bărbat şi pe copil.

Având în vedere că restaurantul e în cu totul altă clădire, nici vorbă să bată monitorul copilului din cameră pân-acolo. Abia bătea până la etajul inferior. Aşa că ori luam mesele în familie, ori cineva se sacrifica în faţa televizorului începând cu ora opt seara.

Un semn de proastă organizare a întregului stabiliment (de parcă faptul că personalul restaurantului se ocupa şi de cazări n-ar fi fost destul) a fost momentul când o doamnă a intrat peste mine în apartament, cu cartele potrivite date de la „recepţia” minunată şi frumos mirositoare a mâncare. Sper că s-au lămurit până la urmă, că eu din pat nu m-am dat jos nici măcar de indignare.

Pentru un boutique hotel, mobila era cam pătată şi ciobită (dar de producţie destul de bună); în schimb, camerele foarte curate, băile dotate peste medie, totul funcţional, mi-a plăcut. Mai ales parchetul apartamentului în care am stat, un ou de raţă mătuit care mergea perfect cu garnitura Mobexpert ivoire pe care o avem şi noi acasă. Prosoape din plin, halate, papuci de casă, produse de igienă, minibar suficient, personalul foarte amabil şi prompt – în afară de prima dimineaţă, când ne-au întârziat cu micul-dejun până spre nouă, de făcea tumbe copilul de foame la uşa încuiată a restaurantului.

Restaurantul e cam scump (un fresh 15 lei, o prăjitură 20 de lei, o porţie de clătite vreo 12-14 lei, o sticluţă la 0,33 l de merlot Vinul Cavalerului 45 de lei şi asta e tot ce-am reţinut, că micul-dejun e inclus în costul camerei şi n-avea preţuri pe meniu). În general, pare destul de pustiu – n-am văzut niciodată mai mult de trei mese ocupate – în condiţiile în care au patru saloane de diverse dimensiuni. În schimb, au scaun de copil, o binecuvântare la casa omului.

vanatorul05
Sursa foto

Ştiu că nu pot fi imparţială în textul ăsta pentru că, în general, nu-mi place Poiana Braşov din cauza pretenţiilor nefondate de care numele său e însoţit – şi vorbesc aici de servicii şi posibilităţi de agrement (singurele leagăne pe care le-am găsit m-au înnoroiat până la glezne). Cu toate astea, recomand boutique hotel Casa Emil familiilor fără copii (sau, cel puţin, cu preşcolari) care vor o cazare confortabilă şi plăcută ochiului. Aş băga-o şi pe aia cu intimitatea (că, într-adevăr, personalul nu viermuieşte pe holuri, ca la alte hoteluri), dar mi-am adus iar aminte de doamna pseudo-revoltată – şi probabil amuzată de mecla mea dintre aşternuturi, adormită cu ochelarii pe nas – care nu înţelegea ce caut în patul ei.

Sursa foto articol

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply