Cu tente comice despre cum am reciclat deșeuri electronice

reciclare deseuri electrice electronice DEEE

Am descoperit de curând că mai există oameni care aruncă bateriile consumate la gunoi și mi s-a strâns inima de frică pentru planetă. N-aș vrea să aflu și că mai există oameni care aruncă pe ghenă uscătoare de păr stricate, așa c-am povestit despre această experiență, poate, poate…

 

Aș putea să spun că de vină este poluarea din București – un subiect atât de la modă zilele astea – pentru nervii pe care mi-i fac de câte ori șterg praful în dormitor, dar, de fapt, la fel de responsabilă pentru atmosfera încărcată din casă este meteahna noastră de a aduna lucruri.

”Băi, păstrăm toate căcaturile!”, după cum încep să urlu de fiecare dată când mă apuc de curățenie, fie că mă aude cineva sau nu. Urlând, nu făcând curățenie, desigur. La fel, și de data asta mi s-a ridicat tensiunea – și e nevoie de ceva stimul, că sunt hipotensivă de fel – când m-am împiedicat de cele două imprimante nefuncționale care ocupau aiurea locuri în casă în virtutea speranței soțului: ”lasă, că, poate, le facem să meargă…”

Gata, până aici le-a fost! Pe bune: stau degeaba, adună praf, ocupă spațiul și, oricum, cumpărasem o imprimantă nouă de jumătate de an deja! Însă lucruri din astea nu poți arunca la ghenă, așa că m-am interesat dacă pot să fac ceva cu ele în regim buy back pe la vreun magazin de electronice, cum ne-am descurcat cu unul dintre frigidere, acum vreo doi ani. N-am găsit nicio campanie de genul, din păcate.

Așa c-am întrebat pe la cunoscuți unde se duc lucrurile astea să moară în mod corect, adică cu impact minim asupra mediului înconjurător. ”Vezi că e un centru de colectare pentru din astea în spate la Delfinului, dar are un program din ăla de funcționari la stat… Mă rog, în timpul zilei îi găsești”, m-a sfătuit cineva care stă relativ în zonă. Eu nu stau relativ deloc în zonă, dar zic, hai, să le pun în portbagaj, poate oi avea drum, combin cu sală sau ceva pe la Mega Mall într-o zi și scap de ele.

 

Poți și pe tocuri recicla fără mofturi

Și, uite-așa, cu imprimantele după mine, ajung într-o zi la contabil, în zona Colentina. Inițial zic: cât e de ici până colo, hai, să merg, fac o treabă, îmi iau de-o grijă; doar că, la plecare, aveam și o foame mare, dar și o teribilă groază de întârzierile din trafic ce mi-ar fi dat peste cap agenda zilei. Așa că scot telefonul mai deștept decât mine care-mi arată că există un astfel de centru de colectare și reciclare DEEE-uri (deșeuri de echipamente electrice și electronice) la patru minute de mers cu mașina de unde eram, deci super, nu trebuie să mă mai aventurez până-n Pantelimon.

Ajung la numiții Feronat Reciclare din Tei – care au și website cu coloană sonoră și explicații și tot, vezi aici, chiar m-au surprins, că aveam impresia că va trebui să vizitez un loc din acela unde vin să predea marfa micii antreprenori care își desfășoară activitatea sub sloganul strigat ”feare vechi loăăăăăm”. De fapt, ajung la niște porți mari de fier într-o fundătură de cartier, lângă o parcare de reședință, pe care erau afișate listele cu materiale reciclabile și prețurile aferente. Asta m-a făcut să nu renunț la demers că, altfel, locul arăta pustiu ca măturat de tornadă.

Am descălecat din aproximativ SUV-ul familiei parcat odonat pe avarii la intrare și-am luat-o pe toculețe prin curtea imensă de după porți, să caut o formă de viață căreia să-i încredințez ușurată imprimantele, cu satisfacția burgheză că mi-am mai făcut un pic datoria către planetă. Curtea era destul de liberă și ordonată, departe de imaginea de cimitir de deșeuri pe care mi-o făcusem despre astfel de locuri, soarele frumos pe cer, eu în fustiță mergeam să întreb despre reciclare, simțeam viața ca pe o bucurie.

feronat reciclare deseuri electronice electriceSursa foto

Mi-a pus frână pe sentiment imaginea doamnei minoritare cu batic ce venea în urma mea trăgând de o sacoșă imensă din care se crăcea un candelabru de bronz (părea după culoare) și nu m-am abținut să mă întreb instant dacă făcea parte din categoria de mici antreprenori menționați anterior. Oare câți bani o să ia pe el? Oare cât timp or să-i ajungă să trăiască? Oare în lupta ei pentru supraviețuire, în căutările și descoperirile ei de obiecte de tot felul și materialul, și-a pus vreodată problema să aducă ceva la reciclat, nu doar la valorificat?

 

Se mai cheamă altruism când ești recompensat? Sau pragmatism?

În fine, am dat de-o hală de preluare a mărfii, cu cântare, și mic, și mare, listele de tarife afișate, din nou, la intrare și o gheretă care m-a convins că e un soi de birou după ghișeele pe care le are. La cum mă mișcam prin locul ăla probabil arătam ca mica sirenă prima dată pe uscat: total nepotrivită în peisaj, fără să știu ce să fac. Mi-am luat imediat seama față de un angajat cu aspect dur și murdar, dar foarte amabil, care a zis că da, pot să intru cu mașina până acolo; să nu fiu nevoită să vin cu multele kile de imprimante în brațe, pe tocuri, până la cântar, adică.

Am băgat mașina în curte, le-am scos din portbajag și le-am pus pe jos, pe o platformă de metal, unde mi s-a indicat. Era, de fapt, un cântar pentru obiecte extrem de voluminoase și mi-am dat seama de asta abia când am scos telefonul din buzunar ca să pozez incinta și toată acțiunea, iar domnul angajat zice: ”Poftim, zece kilograme jumate, puteți să faceți poză!” și arată înspre un ecran ce afișa ce se întâmpla pe platforma de metal, adică pe cântar.

reciclare imprimanta deseuri electrice electronice

Ha! Cât de tare! Bine că m-am dat jos la timp, că nu m-am mai cântărit de când n-aveam păr alb și nici nu intenționam să vadă toată lumea această informație cu potențial de produs sechele, mai ales că aveam și cizmele grele… ”Mergeți la ghișeu să vă facă borderoul”, mai zice domnul între două alintături direcționate către aproximativ dulăul instituției, care tocmai revenise abătut de prin cartier.

Am mers la un gemuleț din ăla al biroului, iar aerul dinăuntru mi-a copt fața instant când mi-a deschis o tânără cu păr lung lung și vorbe scurte: ”Buletinul!”. Era în mașină, i-am dictat datele. Le-a băgat apăsat în calculator cu mâinile grele de inele. Vorbește cu o colegă de birou, o doamnă ce pare să fie la cârma stabilimentului, după vârstă, după port:

– Are zece kile jumate de DEEE-uri.

– Păi, fă-i calculul!, zice doamna, cu cel mai amabil și, foarte posibil, autentic zâmbet către mine.

– Ce calcul?!, casc ochii și mi se usucă instant de la căldura dinăuntru.

– Păi, primiți bani pentru ce ați adus!

M-a pufnit râsul, dar mă simțeam ca și cum aspectul financiar ar fi întinat cumva gândul curat că gestul meu nu vrea decât să salveze planeta. Fata cu buletinul – care semăna cu Grumpy Cat, acum mi-am dat seama, interior și exterior – mi-a pus sub nas o foaie la semnat și în mână șapte lei și ceva mărunțiș. Atât au costat cele 10,5 kilograme de DEEE-uri ale mele.

tarife reciclare deseuri electrice electroniceDin reflex, am căutat tariful corespunzător per kg pe lista de la ușă și-am făcut repede calculul: era bine, la 0,68 de lei per kilogram. Băi, cum e omul!

Măcar mă simțeam mai ușurată că altruismul gestului meu nu fusese știrbit cu cine știe ce sume exorbitante… (acum, dacă vă uitați cu atenție pe poze, o să vedeți că pe borderou apare, de fapt, tariful de 0,72 lei per kg, deci în efuziunea momentului, nici calculul corect n-am știu să-l fac…)

”Dacă mai aveți pe-acasă un televizor care nu mai merge, un aspirator, un cuptor cu microunde, orice se bagă în priză, aduceți-l la noi, că le reciclăm. Și vă dăm bani, normal!”, mi-a urat de la revedere doamna șefă.

Am plecat cu foaia și banii în mână și zâmbet pe față. Erau multe lucruri care amestecau bucuria în sufletul meu atunci: căldura moale a zilei însorite de iarnă, satisfacția gestului prietenos cu mediul, că scăpasem de niște lucruri inutile de prin casă, recompensa materială neașteptată… M-a ținut până la prima intersecție, unde mi-a tăiat unul calea.

Dar măcar acum știți unde să duceți spre reciclare deșeurile acestea speciale. Sau să căutați pe Google Maps un loc de colectare DEEE-uri, dacă cel de față nu stă în calea drumurilor voastre-n viață. Cum ar veni, am descoperit America și m-am gândit că mai există oameni care ar trebui să afle despre asta.

borderou reciclare deseuri electrice electronice

Sursa foto articol: Plus69Dreamstime.com

Share