Cum sa apuci pe o cale noua? Cu pantofi noi!

First of all – ca la discursurile de Oscar – tin sa le multumesc celor aproximativ 30 de insi care nu m-au abandonat si mi-au checkuit blogul zilnic si in aceasta perioada de restriste pentru el. Gata, ai terminat de facut katerink pe marginea si dimensiunile acestei cifre? Atunci ne tinem gura ca sa vedeti ce mai am de scris. 😀

Bun. Mi-am schimbat jobul. Stiu ca pe tine te-ar interesa the dirty stuff din spatele acestei miscari, dar nu suntem pe cancan, asa ca am zis tot ce-i de stiut. In scris, mi-a luat cam 10 secunde sa fac asta, acum, pe blog. In fapt, a fost o pauza de munca de vreo 3 saptamani, in care am excelat in doua sporturi: mersul la interviuri si facut pe gospodina. 🙂 Ca sa nu turbez. Ca sa nu ma gandesc la ce-o sa fie. Ca sa nu las la intalnire criza economica cu cea din capul meu. Pentru ca nu se misca nimic pe cele trei domenii de competenta in care ma invarteam.

Oricum, treaba statea destul de prost si pe domeniile astea trei: in jurnalism – chiar daca m-as fi convins pana la urma sa ma intorc – trebuia s-o iau, iar, de jos. De la reportofon. Asta am cam facut in „tinerete”, nu-mi mai trebuie. In PR, treaba sta cam prost zilele astea, banii nu prea mai vin, serviciile de PR sunt cam de moft pentru clientii care exceleaza mai nou in ciopartit bugete. Iar experienta mea in publicitate e de bottom level – si n-as fi avut nicio problema s-o iau de acolo, dar am vazut ca oamenii cauta ceva mai high. Asa ca eram, un pic, pe dinafara. Si ce m-am facut, pana la urma? 

Director de filiala pentru un retailer de pantofi. Pantofi. Pantofi. Care era pasiunea vietii mele? [cutiile de tabla nu se pun la socoteala, n-ai nicio afacere din ele 🙁 ]. Deci pantofi. Si cand zic retailer de pantofi, nu te grabi sa-mi razi in nas cu vreun butic de mallcu 20 de cutii inghesuite in 12 metri patrati. Nu. Vorbesc de magazine de peste 500 mp. Vorbesc de HUMANIC. Daca nu ii stii, check this out www.shoemanic.com. Sunt in Baneasa Shopping City, in Militari – la Auchan, in Bacau si Sibiu. Iar din 29 luna asta – in marele mall de la Politehnica. Acolo va fi tarlaua mea. 😀

Si daca ma intrebi: si ce faci, vinzi pantofi? Well, daca e nevoie, fac si asta. Si, da, stau si 12 ore la serviciu, cam toata ziua in picioare, iar pana la noul mall, cand intru in functie la mine pe „mosie”, sunt in rand cu orice vanzator sau casier la magazinul din Baneasa. Si prima data mi-a fost un pic rusine. Si dupa aia multa ciuda – pentru toate weekendurile si serile libere pe care le voi pierde, pentru tocurile pe care nu le mai pot purta la munca si pentru alte atuuri ale fostelor joburi din cariera mea. 🙁

Si m-au scos din starea asta toate clientele carora le-am salvat un outfit de nunta, de club sau doar de office, si de la care am primit si simpli „multumesc”, dar si neasteptati „va iubesc!!” – si asta doar ca le-am gasit ce trebuie. 😉 Personalul din comert nu prea vede lumina zilei, numai pe a neonului din magazin. E, pot sa zic ca mi s-a mai inseninat neonul. 😀 M-am gandit: o sa le trag pe toate vreo 3-4 luni, mai ales dupa ce deschid in Cotroceni. O sa fie omor. O sa dorm pe acolo. O sa stau geana pe echipa mea pana se da pe brazda. O sa stau geana pe mine insami pana invat tot ce trebuie. Si, Doamne ajuta, o sa ajung si eu cat mai repede la programul normal de opt ore pe zi cu doua libere pe saptamana, ca orice director de filiala. Si la tocuri, din nou. 🙂

Pana atunci, ma bucur de dureri de genunchi, dar si de zambete. Ma bucur ca pot da sfaturi de stil si ca lumea chiar le asculta. Ma bucur cand e aglomerat si avem vanzari imense, si nu ma plang ca patru insi vor sa ii ajut in acelasi timp. Pentru ca asta e economia: magazinul o duce bine, eu o duc bine. Si-i mai intreb pe unde stau, si ii chem „la mine” in Cotroceni, de luna viitoare. 😉

Asa ca sunt bine. Am ajuns unde m-a dus pasiunea: la pantofi. Ca alta legatura cu domeniul acesta chiar n-aveam. Cel putin profesionala. Asa mi-a si spus sefa HUMANIC pe Romania: ce-o fi fost in capul tau cand ai venit la interviu??? – Pantoooofi!! 😀 😀 😀