O chestie care se întâmplă odată de ajungi părinte de copil relativ în contact cu lumea din jurul lui (și ”îndoctrinat” cu principiile alimentației corecte) este că mănânci pe ascuns toate rahaturile pe care cu aroganță (și inconștiență) obișnuiai să ți le permiți la orice oră în fața televizorului. În acest context, vă povestesc despre o situație în care faci asta, lași dovezile la vedere și tot nu ești prins.
De când suntem pe la casele noastre eu și soră-mea, maică-mea ne trimite în fiecare an, fără excepție, câte o pungă (unii ar putea-o numi sacoșică, luănd în considerare volumul) de bomboane pentru pom, fiind absolut convinsă că, oricât de cosmopolit ar fi stilul nostru de viață, șanse să găsim ”bomboane de la ruși, ca în copilărie”, nu există. Nici nu știe Fan Curierul ce comoară poată coletul legat cu sfoară. Old school.
De când am copii, soră-mea vine în Ajun să ne ajute la împodobit bradul. Mă rog, vorba vine că pentru asta vine. De fapt, tradiția a luat ființă când am obligat-o, la prima vizită de gen, măcar să lege bomboanele pentru pom, că ea se setase pe mâncat sarmale și stat degeaba și așa ceva nu există în capul meu!
În primii ani, a plusat și cu ajutor pentru agățat instalațiile, dar s-a cam emancipat în ultima vreme, așa că sunt mulțumită dacă măcar prinde agrafe din plastic bomboanelor, că de ață de papiotă festivă nici nu mai poate fi vorba, e prea mult lucru manual…
Crăciunul ăsta, însă, n-a făcut nici atât: s-a scos grație unui un cuplu de prieteni care ne-au vizitat și ei în Ajun, iar jumătatea feminină a fost mai mult decât încântată să facă pe ajutorul de împodobitor de pom, așa că mi-a legat globurile, stelele, bomboanele alături de copii, fiecare după posibilități. Mă rog, tradiția din capul soră-mii a continuat: a mâncat sarmale cu nepoții în Ajun, în timp ce SE împodobea bradul.
Lumea a plecat, sărbătorile au trecut, noi am rămas cu bradul. Mesele festive s-au terminat, noi am rămas cu reflexul de ronțăială. Iar eu știu așa de când eram mică: 1) din pom mâncăm doar bomboanele, ambalajele rămân atârnate și 2) ne străduim să consumăm tot ce e comestibil din brad până îl desfacem. Păi, atunci, cum pot eu să fac altfel? Cum pot să nu acord prioritate dulciurilor din copacul festiv atunci când ”îmi cere corpul” (eye roll & face palm) un desert?!
Și azi așa, mâine așa de mai multe ori, mi-am condus cu perseverență misiunea de a descărca bradul de zahăr. Nu și de plastic. Și mă trezesc zilele trecute că Lolek și Bolek ai mei fac consiliu de jur împrejurul pomului de Crăciun, mirați foarte.
– Mami, am găsit un ambalaj gol în brad… Încă unul!
– Da, sunt mai multe! De ce sunt numai ambalajele de la bomboane în brad?!
M-am răcit. Bine, nici faptul că avem un calorifer stricat nu ajută, dar m-a paralizat asaltul piticilor. Ei primesc voie extrem de rar să ia bomboane din brad (asta de vreo doi ani încoace) și pot alege cel mult două odată. Și acum se trezesc că bradul e atacat de o epidemie de ambalajită pe care n-o înțeleg, iar eu mă strofoc în adrenalină să găsesc ceva plauzibil de spus ca să-i calmez.
Când mi se confirmă, încă o dată, vorba că ”Dumnezeu nu bea țuică” (și nici nu mănâncă sarmale, probabil):
– Cred că Oana le-a mâncat!
– Daaa, Oana a mâncat bomboanele și a legat ambalajele în pom!!, susține Victor, revoltat, poziția lui frate-său.
Da, Oana e soră-mea. Iar eu mă simt răzbunată, cu atât mai mult cu cât ei nici măcar nu-i plac bomboanele pe care ni le trimite maică-mea, că pe ale ei le mănâncă bărbatu-său!
Altfel, un nou nou bun tuturor, alături de cei dragi!
Sursa foto articol: Iakov Filimonov | Dreamstime.com
No Comments