Daţi mai departe obiectele „uitate”!

Mare bucurie e când faci shopping pentru copilul ce va să vină. Dar şi mai mare-i când găseşti fix ce-ţi trebuie şi – mult mai important – la urgenţă şi la un preţ absolut rezonabil pentru copilul pe care-l ai deja şi care urlă după ce-i lipseşte!

Făcuserăm deja vreo 20 de kilometri, când m-a lovit: pfffuai, am uitat caruselul la hotel! Mi-l aminteam agăţat de veioza suspendată deasupra părţii de pat unde dormise Victor, adică nu era vreo ezitare dacă-l pusesem în bagaj sau nu. Sigur nu. Mamă, sunt unele faze care mă epuizează total în viaţa asta de… mamă!

După ce, în sfârşit, Lolek şi Bolek ăştia ai mei se obişnuiseră să doarmă împreună, forţaţi de împrejurările şi aranjamenul de cazare din această mini-vacanţă de Paşti, şi după ce avuseserăm şi noi vreo două nopţi şi zile liniştite, iaca: o să ajungem diseară acasă şi Dumnezeu cu mila…

– Auzi, am uitat caruselul la hotel… Bărbatu-meu s-a răcit şi el un pic la volan. Ce facem?

– Ce naiba să facem, doar nu ne-om întoarce acu’! Se uită în retrovizoare. Ăştia mai au un pic şi adorm … vedem noi, n-o fi foc!

Oare? Dacă pe drum mai era cum era, că Victor se lua cu frate-său, cu vocile noastre, cu peisajul, cu legănatul maşinii şi abandona destul de lesne, pentru somnurile de-acasă, la el în pătuţ, caruselul era baza. Frate, zici că-i bagheta fermecată: de regulă, până se termină cele 30 de minute de cântat, Victor e deja anesteziat. Şi, dac-ar fi să-mi amintesc cum era frate-său mai mare la patru luni şi să-l compar, e clar că Buflea nu-i vreun fan Moş Ene. Iar acum am rămas şi fără scula-minune, sper să nu ne-aştepte vreo rebeliune…

Am găsit la fix ce-mi trebuia. Pe OLX.

Primul gând a fost să sun la hotel, să-i rog să mi-l trimită acasă cât mai repede. Mda, după cum i-am văzut în astea patru zile petrecute la ei, nu cred că or să se mişte cu prea mare talent pentru o jucărie, sper degeaba. Următoarea mişcare a fost să intru pe OLX, cum fac de fiecare dată când am nevoie de ceva rapid pentru noi sau pentru copii, la bani rezonabili.

Bine, de data asta, chiar era singura soluţie, că modelul respectiv de carusel nu se mai fabrică de vreo trei ani, a ieşit din producţie la câteva luni după ce l-am născut pe Tudor, primul copil. Ştiu sigur treaba asta, că nu e prima dată când am nevoie de acest carusel şi când răscolesc Internetul pentru el. Iată-l, nici nu-i vreo mare inginerie:

Sursa foto

Înainte de prima naştere, împrumutasem şi eu de ici, de colo, de pe la mămici, diverse obiecte din astea de puericultură pentru care, teoretic, nu merită să dai banii, că le foloseşti un timp destul de scurt şi le returnezi. Şi, în mare, a funcţionat schema. Nu şi pentru carusel, căruia i s-a rupt o componentă – nu esenţială pentru funcţionarea lui, dar, mă rog, nu era lucrul nostru; aşa că, atunci când i-a venit vremea întoarcerii la proprietarul de drept, quest-ul pentru găsirea unui carusel nou sau, măcar, în stare bună şi cu toate părţile intacte, a devenit imperativ.

Cu ocazia asta am aflat că produsul nu se mai fabrică – o-ooo, panică totală; soră-mea, un pic mai avansată decât mine pe-atunci  în treburile astea de târguieli online, mă îndrumă: „Intră pe OLX, sigur găseşti!” Se întâmpla după proaspăta transformare a lui Mercador, în primăvara lui 2014, şi denumirea OLX mi-era nouă.

Zic: „Hai, să intru, deşi… e doar un carusel, adică…” Recunosc, scoică auto găsisem repede şi în foarte bună stare, marca pe care ne-o doream şi la bani buni; în câteva ore m-am întâlnit cu omul şi-am făcut tranzacţia, toată lumea a fost fericită, mai ales Tudor, c-a scăpat de landou pentru drumurile cu maşina. Dar carusel?

E, nu doar că-l găsii, dar era şi-ntr-o gamă variată de preţ şi de zone de predare a produsului. Deşi, la cât de disperată eram, aş fi plătit şi preţ întreg şi m-aş fi dus să-l iau şi de la Ploieşti! Măi, mamelor şi, în egală măsură, taţilor – c-am găsit anunţuri din ambele tabere – să vă dea Dumnezeu sănătate că n-aţi împrumutat toate cele mai departe şi v-aţi gândit să mai şi vindeţi din lucrurile neutilizate! Aşa am asigurat eu atunci liniştea familiei, cu o banală cumpărătură online.

La câteva luni după asta, am căutat, găsit şi cumpărat tot de pe OLX scaun bun de maşină, care-a venit la pachet şi cu-n ţarc de joacă; asta-i din gama „Totul se întâmplă cu un motiv”, că, fără cel din urmă obiect – care nu fusese printre interesele noastre nicio clipă – casa şi viaţa mea ar fi acum haosul pe pământ, iar eu aş fi pe Xanax. Pentru că ţarcul a devenit, de multă vreme încoace, casa jucăriilor din casă. Mai ales a celor dezmembrate, descompletate şi uitate de stăpânii lor. De fapt, ar trebui să aleg din ele și să m-apuc de niște anunțuri pe OLX…

O lume ţi se deschide de tranzacţii rapide

Acum, în timp ce rulam spre casă, mai terifiată de gândul nopţii agitate ce va să vină în lipsa caruselului decât de perspectiva traficului blocat de pe Valea Prahovei, frecam intens telefonul căutând în toate ungherele OLX-ului această rara avis în logistica de entertainment pentru bebeluşi. Erau câteva rezultate în Bucureşti, adică speranţe puternice pentru noi. Am început să sun la oameni; panica era atât de mare, încât voiam obiectul musai mâine.

În cele din urmă, m-am înţeles cu un tătic; bine, n-a fost el prea lămurit ce-i cu graba asta, că fii-său n-a rezonat cu caruselul, „stă aruncat prin casă, trebuie să caut cleştele acela despre care îmi spuneţi, că nu l-am mai văzut de mult”, dar a făcut un efort şi ne-am văzut a doua zi în faţă la Mac la Unirii; aşa cum se-ntâlnesc toţi oamenii cu treburi importante în Bucureşti, nu?

Eu m-am prezentat cu cele aproape zece kile de Victor în sistemul de purtare, el – cu caruselul preţios într-o sacoşă urâtă de plastic, din aia cu „Thank you for shopping here”, ceea ce mi s-a părut foarte amuzant, având în vedere contextul. Omul era absolut uluit de cum am ieşit eu din casă aşa încărcată, pe o asemenea zloată, doar ca să cumpăr obiectul acela fără vreo însemnătate pentru el; „că ne-am fi întâlnit altă dată, c-ar fi venit el mai aproape, să nu mai bat atâta drum, vai, de mine, c-am scos copilul din casă pe vremea asta” – de zici că ploua cu pietre şi eu expuneam intemperiei un copil din porţelan.

Mă rog, între exaltarea că mi-am cumpărat, încă o dată, liniştea, şi nerăbdarea asociată cu gândul „Hai, dom’le, lasă asta acum, că mă grăbesc!”, i-am explicat situaţia în câteva cuvinte. Degeaba, omul tot se uita la mine ca la avioane cu reacţie, aşa că i-am mulţumit a suta oară şi m-am scuzat. Am ajuns acasă, l-am debarcat pe Victor în sacul de dormit şi-am agăţat caruselul de pătuţ, la fel ca pe predecesorului lui; m-am liniştit instant când a-nceput să curgă muzica în picături duioase. Mă simţeam în siguranţă.

Şi, cred că, de fapt, despre asta a fost vorba: eu am avut nevoie de obiectul ăsta mai mult decât Victor, ca o garanţie a zilelor mele liniştite. Pentru asta a fost zbaterea mea; şi pentru asta vreau să mulţumesc c-am fost invitată să-mi spun povestea legată de OLX: ca tot mai mulţi părinţi să înţeleagă că, pe lângă a împrumuta obiecte de puericultură prietenilor şi cunoştinţelor, e OK să şi vândă o parte din ele. Iar dacă nu vă interesează aspectele pecuniare, le şi puteţi dona prin OLX, nu-i problemă. Totul se face cu anunţuri gratuite.

Important e ca lucrurile să circule: copiii vor fi îngrijiţi şi fericiţi, părinţii vor fi liniştiţi, nu-i păcat să nu share-uiţi lucrurile de care vreţi să vă lipsiţi? Plus că mai faceţi un ban de cheltuială sau puteţi chiar obţine o sumă pentru ceva lăfăială în familie, prin campania „Indemnizaţia de #bebebine”. 

Nu mă pot abţine, trebuie să v-arăt videoul făcut de OLX cu ocazia asta, e prea simpatic piciulică acesta animat pe calculator. Normal, dac-aş câştiga şi eu o indemnizaţie din asta de 10 000 de lei, ce-aş mai dansa cu spor!

Sursa foto articol