Bărbatu-meu, când vede că intru-n baie, începe să turbeze treptat. El deja e îmbrăcat de când eu îmi fac poşeta – că, nu-i aşa, poşeta se „face” înainte de fiecare ieşire, după culoare, formă şi conţinut – fără să se prindă de faptul că aşteptarea mai durează aproximativ jumătate de oră după acest moment administrativ. Da, lui cam atât îi ia să se îmbrace, cât îmi fac eu poşeta – evident, după multe indicaţii, concepţii şi decepţii despre outfit-ul lui pentru ieşirea respectivă. Ceea ce-mi mănâncă din timpul meu de dressing up, ceea ce el nu pune la socoteală niciodată. Şi-apoi se mai supără că mă aşteaptă.
Outfit-ul din cap nu-i ca ăla din oglindă
În medie, m-apuc de pregăteală cam cu o oră înainte să ies din casă. O oră jumate, dacă e vorba de mai mult decât pieptănat în ce priveşte părul. Iar în ora asta nu intră machiajul basic, adică sprâncene şi contur ochi, că asta se-ntâmplă la prima oră a zilei, în loc de cafeaua de dimineaţă, la apa plată cu lămâie şi ghimbir. Deci îmi ia mult să ies din casă.
Păi, să vedem: ce fac, mai exact? Pipi-caca de câte ori se poate, ca să intru cât mai bine în haine. Mda, problema aia cu balonarea femeilor nu-i numai în reclamele cu dat din buric. Încep să probez haine – evident, alea la care m-am gândit deja în timpul somnului de noapte sau a power-nap-ului de zi sau a duşului de dimineaţă – dacă nu eram cumva concentrată la scrub şi epilat. Worst case scenario este când ideile mele nu se potrivesc cu realitatea, că poate n-am făcut pipi-caca îndeajuns. Sau oglinda nu reflectă ce-i în capul meu. Aşa că trebuie să mă descurc la faţa locului, iar îmbrăcatul în condiţii de stres nu e punctul meu forte. Poate doar dacă stresul ar fi un gealat mascat la uşă care m-a surprins în chiloţi şi trebuie să sar pe geam înţolită în ceva. Altfel, nu prea o ard pe spontaineitate.
Să zicem c-am probat, aprobat, călcat, luat de grija asta. Continuu cu finisarea tencuielii (plus un refresh la ce-am spoit de dimineaţă, că s-a dus deja ceva): primer, fond de ten, pudră, pudră bronzantă, fard de obraz, fixator de machiaj. Rujul/gloss-ul când ies din casă, că sigur iar mă mâzgălesc cumva. Într-una din aceste ocazii, m-am pătat de gloss pe umăr. Doar pentru că mi-am îndepărtat un fir de păr de pe sacou c-un deget puţin atins de pasta colorată fără să-mi dau seama. Aia e, dă cu pleata pe deasupra şi mergi mai departe, că doar n-oi lua-o de la capăt, că-mi iau zilele singură, nu mai apucă bărbatul.
Încălţarea moarte n-are
Undeva până la acest punct îmi aleg încălţămintea. Asta presupune un search în următoarele locuri: pantofarul imens de pe hol – unde, slavă Domnului, măcar stau la vedere şi-i ginesc imediat; dulapurile de deasupra – aici e un trip mai complicat, cu suit pe scaun şi cotrobăit prin cutii; balconul mare – quest-ul maxim pe un perete tapetat până sus de cutii al căror conţinut l-am ştiut odată pe de rost, când erau mult mai puţine. Acum nu mă mai complic cu mintea, doar cu fizicul, că le iau la mână pe rând, de jos în sus. Dimensiunea lor îmi mai dă indicii foarte vagi, dar fiind că-i mai cazez şi câte patru pantofi într-o cutie de cizme, de exemplu. În funcţie de horoscopul zilei, găsesc ce-mi trebuie între unul şi zece minute. Duc pantofii la uşă, îi echipez cu silicoane anti-durere pe toc, mă spăl pe mâini (asta iar înseamnă intrat în baie).
Îmi caut accesoriile: ceas şi cercei (întotdeauna, chiar şi la plajă, piscină, dus copilul la grădiniţă, coborât la non-stop pentru pâine, mers în parc etc. d-astea minore), colier dacă e cazul, ochelari de soare aproximativ mereu (aşa sunt ăştia cu ochi deschişi la culoare, mai fotosensibili); dacă e de intrat şi-n capitolele curele şi chestii de pus în păr, deja sunt pe cale de trepidaţii apocaliptice.
Încep efectiv să mă-mbrac. Cu foarte mare grijă şi stăpânire de sine, că nu o dată m-am trezit cu guler de fond de ten. Asta rimează cu „ia-o de la capăt”, a se vedea mai sus cu ce posibile consecinţe. Mai fac o oprire la frigiderul cu creme – da, avem o astfel de piesă de mobilier care adăposteşte rezerva de produse cosmetice a gospodăriei, în special cele cu protecţie solară şi cele pe care nu le avem în uz, plus borcane cu gem, zacuscă şi suc de roşii de pe la neamuri, multe ţuici şi sticle cu apă plată. Aici se petrece şpriţuirea cu ulei de plajă dacă vremea o cere şi ţinuta o permite, chiar dacă expunerea efectivă se face numai până la maşină şi chiar dacă parcăm undeva în subteran. Dacă nu e să dea bine la soare, în vreo poză pe undeva sigur dă.
Mă încalţ – reuşesc să mă încalţ după ce-mi aranjez silicoanele la locul potrivit – treabă solicitantă mai ales când e vorba de sandale. Mă învârt în oglinda de lângă uşă. Sunt aproape. Sunt aproape să mă întorc din drum dacă mă mai învârt mult, că parcă… Lasă; chem bărbatul deja transpirat de nervi să se încalţe şi el. Înhaţ poşeta şi ochelarii de soare. Ieşim din casă.
Pe bune, ar ieşi toate astea sub o oră? Totuşi, eu sunt tornadă prin casă de felul meu. Să mă-nveţe cineva, serios.
No Comments