Menu

Despre mine

Georgiana Idriceanu IdrilogScriu acest text pentru ca publicul, de orice natură ar fi el, persoană fizică sau juridică, simplu cititor sau posibil colaborator, să înțeleagă cu ce mă ocup și să-și ia din activitatea mea fix ce-i trebuie, poate reușim să facem ceva frumos împreună din punct de vedere profesional.

Ar fi frumos să spun că ”scriu de când mă știu”, dar nu-i așa; de când mă știu citesc și port pantofi cu toc, adică de pe la cinci ani, sub îndrumarea bunicii care m-a crescut, în Suceava. Cu cititul am rămas prietenă. Pantofii cu toc sunt cam pe hold de când cu copiii și ”cariera” în sport.

Însă scrisul ca îndeletnicire consecventă a apărut în viața mea destul de devreme, totuși: în clasa a patra confecționam prima tentativă de revistă pentru adolescenți, cu versuri și texte personale, fotografii decupate din ziare și aplicate cu lipici, pe care am multiplicat-o folosind faxul părinților unei colege mai înstărite.

Am tot scris de-a lungul liceului pentru diverse activități școlare sau extra-,  de la eseuri despre nemurirea sufletului până la poezii de dragoste și discursuri pentru prezentat Balul Bobocilor. Mi s-a insuflat ideea că am talent la scris, un gând foarte util când a fost să-mi aleg facultatea. În timp ce majoritatea colegilor mei de la mate-fizică au ales ASE/ISE, Medicină, Poli, eu am riscat cu ambiția pentru o viață în care să scriu mult, să călătoresc mult și să vorbesc mult limbi străine – așa vedeam eu jurnalismul în anul 2000 – așa c-am ales să dau la FJSC (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București), la o concurență de 14 candidați pe loc.

Ca să mă asigur că nu plec din București înapoi în Moldova, am dat admitere în paralel și la secția Relații Internaționale Studii Europene (în cadrul Facultății de Litere, Universitatea din București), unde bătaia nu era așa de cruntă. Am intrat la amândouă, chiar cu bursă la Jurnalism, în contul locului secund pe lista de admitere. Așa că le-am urmat pe amândouă, în paralel, la zi; cum ar veni, patru ani de zile am făcut naveta pe autobuzul 336 între Leu și Universitate, cele două sedii de facultate.

Al meu profesional drum și ce pot face pentru tine acum

Când am fost la lansarea de carte a lui Constantin Stan, profesorul meu de tehnici de redactare de la Jurnalism și un fel de mentor pe partea de scriitură (Dumnezeu să-l odihnească), am fost tare surprinsă – și dezamăgită pe moment, recunosc – de dedicația pe care omul mi-a scris-o pe volumul proaspăt ieșit de sub tipar: îmi ura să fiu un scriitor bun, nu un jurnalist bun. La momentul respectiv, nu m-am gândit decât că n-aveam ceea ce trebuie ca să îmi desfășor activitatea în presă și trebuia să mă mulțumesc cu talentul la scris. Și să văd ce fac cu el…

Odată cu trecerea anilor, însă, și, mai ales, cu experiența acumulată în presa românească, mi-am dat seama că fostul meu profesor cunoștea prea bine branșa, schimbările prin care trecea atunci, la începutul anilor 2000, și previziona cumva ce avea să se aleagă de ea. De fapt, cu dedicația aceea, Constantin Stan îmi ura binele și se asigura că focusul meu avea să rămână unde trebuie: pe scriitură, nu neapărat în jurnalism. Pe de altă parte, totuși, îi voi mulțumi mereu pentru îndrumările date în domeniul compunerii materialelor de presă, pentru că s-au transformat în scule extrem de utile pe care le folosesc și acum, după 16 ani de când am intrat în câmpul muncii redacționale.

Iar apropo de asta, iată un scurt CV al meu:

În 2003 m-am angajat ca redactor monitorizare la Mediafax, în tura de noapte. A fost un an crunt, în care am dormit puțin și-am mâncat mult.

În 2004 am trecut pe tura de zi, la monitorizarea de reviste, chestie mult mai glossy decât munca la cotidiene, din tura de noapte.

Tot în 2004 mi-am luat al doilea job: redactor la nou înființatul canal Pro Cinema, pentru softul de știri dezvoltat în colaborare cu Mediafax, care rulează și acum dimineața, înainte de începerea programului de filme.

Mă trezeam la 03:00, intram în emisie la 05:00 (da, în vechea clădire a Pro-ul de pe Pache Protopopescu, visul oricărui student la Jurnalism la vremea aceea), la licență am fost destul de cheaună, dar am izbândit, cu un 9,32 la Jurnalism. La a doua facultate nu m-am prezentat nici acum să dau licența, doar am finalizat toate examenele de an.

În 2005 am trecut de la Pro Cinema la mobile streaming, servicii de pionierat dezvoltate de Mediafax pentru Orange.

Partea de redactare era minimă, treaba groasă era pe editare video: jurnalul de știri și emisiuni de pe Pro TV, seriale marca Media Pro Pictures de pe Acasă TV, toate trebuiau montate și livrate către mobile, iar noi ne întrebam cine naiba vizionează pe telefon ”Numai iubirea” sau horoscopul lui Neti! Și așa am învățat să lucrez în Adobe Premiere Pro și Cyberlink PowerDirector, după ce în facultate învățasem montaj pe niște scule arhaice, dar după niște principii foarte valabile, care mi-au folosit foarte mult.

Tot în 2005 am părăsit monitorizarea de la Mediafax pentru revista Unica de la Ringer, tot ca redactor. Au urmat trei ani în care diminețile sau serile mi le petreceam ca editor video pentru mobile streaming (în funcție de cum îmi cădea tura), iar restul zilei eram în Pipera, în redacția Unica.

Printre picături, de două ori pe săptămână, neoficial, mai predam engleză angajaților unei companii din Otopeni. Ajungeam rar pe-acasă, dar cu o grămadă de bani pentru o tânără fără familie, cu o chirie modică drept singură obligație.

Este perioada în care a apărut și blogul de față, în urma unei directive a conducerii care dorea să aducă comunitatea online a cititorilor revistei mai aproape oamenii din redacție.

Era o chestie mindblowing, dar și privită cu mult scepticism, la vremea respectivă, însă eu am luat-o ca pe o ocazie să-mi exersez scriitura într-un ton mult mai personal decât o permitea politica redacțională a revistei în print. Când am plecat din echipa Unica, am cerut voie să-mi iau și blogul la pachet și am primit. Prin urmare, dacă dai o căutare după dată, chiar găsești primele texte publicate pe el, în noiembrie 2006. Nu simt că mă mai reprezintă acum, dar fac parte din devenirea mea, asta e clar, așa că le las acolo.

În 2008 am dat cele 2,5 job­-uri pe unul singur, de project manager pentru un portal de website-uri în turism; doar că, de unde agreasem niște sarcini clare de coordonare, ajunsesem să mă ocup și de redactare, dar și de recrutare de personal. Ne-am despărțit prieteni după vreo patru luni.

Din toamna lui 2008 m-am alăturat echipei agenției de PR Aex Aequo, deținută atunci de Elsa Exarhu (numele nu este o coincidență), alături de care am rămas un an, timp în care am lucrat pe mai multe conturi de client, dintre care cel mai cunoscut este Dove. Nu mi s-a potrivit deloc lucrul într-o firmă mică, cu colegi puțini, într-un sediu… strâmt. Simțeam că mă sufoc și am cedat după un an.

Toamna lui 2009 a însemnat o schimbare radicală de carieră pentru mine: m-am angajat ca director de magazin Humanic, pentru filiala ce urma să fie deschisă în AFI Cotroceni.

Nu aveam niciun fel de experiență în comerț sau merchandising sau vânzări de orice fel, dar am convins că iubesc pantofii, că sunt o tipă strong – care, s-a dovedit mai târziu, poate să care colete la livrări, că pot fi un lider și-mi pot inspira echipa să vadă acel magazin mai mult decât un loc de muncă, ci un tărâm minunat al modei, care poate aduce alinare multor nevoi ale celor care îi trec pragul.

A fost un an cu puține weekend-uri libere, aproape fără sărbători (în seara de Revelion vindeam pantofi puștilor care se pregăteau pentru petrecere…), însă cu multe experiențe și informații noi, dar și cu ceva frustrări profesionale. Cu mintea de acum, aș spune că nu m-aș mai întoarce în comerț niciodată, dar cine știe ce-mi rezervă viitorul?

În 2010, fiica rătăcitoare s-a întors în presa glossy, la revista Femeia., pe atunci parte a trustului Sanoma Hearst.

Am reînceput să fac ce știam mai bine, ba chiar mai mult, pentru că lucram, în paralel, ca toți colegii mei, la mai multe și diverse titluri: Femeia de Azi, Sănătatea de Azi, Bucătăria de Azi, Mămica de Azi, Mami. Experiență care mă pregătea, ușor, ușor, pentru ce avea să urmeze în viața personală.

În 2013 a apărut primul copil, Tudor, care a devenit imediat o vedetă în social media. Nu intenționam asta, nu am plănuit să capitalizez imagine în vreun scop, pur și simplu îmi plăcea să povestesc, în stilul meu autentic și educativ, despre cum e viața cu copil mic. Normal, și scriitura de pe blog a început să se învârtă în jurul subiectelor de puericultură, creșterea și dezvoltarea copiilor.

În 2015 a apărut al doilea, Victor, care a consolidat statutul meu de influencer pe zona de parenting, un statut care a început să tragă tot mai mult la cântar în branșa media față de cel de jurnalist. Cu ocazia asta am dat drumul și paginii oficiale de Facebook Idrilog, unde postez tot ce ține de viața cu copiii, viața de jurnalist, de blogger, de influencer.

În mijlocul celor patru ani de stat acasă și crescut copii am fost vreo trei luni înapoi la birou, la Femeia., care trecuse, între timp, în curtea Burda România. În mod clar, feeling-ul n-a mai fost același ca pe vremea vechii redacții, nu m-am mai regăsit în atmosfera respectivă.

În anii în care am stat acasă cu copiii am început să lucrez pe proiecte: creare și editare de conținut, PR, promovare, în paralel cu scriitura pe blog, care a intrat în era monetizării.

Am lucrat pentru clienți din multe domenii: frumusețe, sport, HoReCa, sănătate, îngrijirea animalelor, modă, gastronomie, farma, retailer-i de cosmetice, electronice, transporturi speciale, organizare de evenimente etc. Le-am scris texte pentru site-uri, texte pentru bloguri, comunicate de presă, articole pentru distribuire în print sau online, știri, sloganuri, concepte de creație, broșuri, postări pentru Facebook și Instagram.

Munca pe blog a căpătat amploare odată cu mutarea pe domeniu propriu și cu schimbarea temei. Am început să-mi folosesc tot mai des aptitudinile în editare foto și video, am început să apelez la fotograf sau cameraman la nevoie, am început să mă uit la cifre și SEO.

colaj georgiana idriceanu copii idrilog

În toamna lui 2017 m-am reîntors la birou la Femeia., după ­patru ani de crescut copii, însă am realizat că statul pe scaun cu orele nu mă mai reprezintă nici ca angajat, dar nici ca individ, în general.

Mă apucasem puternic de sport de un an și jumătate și simțeam că mi se atrofiază mușchii cu fiecare minut în fund, în fața calculatorului. Așa că am ales calea antreprenoriatului, ca angajat la propria firmă, foarte tinerică, dar foarte vioaie. O vreme, am păstrat relația de colaborare cu revista Femeia., însă lucrul pentru blog și pentru alte proiecte, mai pline de provocări și beneficii, m-au determinat să închei această relație.

georgiana idriceanu instructor aerobicÎn noiembrie 2017 a început drumul meu profesional în sport, prin cursul de instructor de aerobic la Move On Fitness Education.

Nu știam dacă urma să folosesc această certificare în vreun fel, dar asta am simțit că trebuie să fac. Au urmat alte două cursuri pe teme sportive în 2018, tot prin Move On, plus prezența la convenții de profil și o călătorie de suflet la un imens festival de fitness în Suedia: Les Mills Live Stockholm.

2019 mi-a adus primele experiențe ca instructor angajat și plătit ca atare: de la mijlocul lui februarie predau patru clase de aerobic pe săptămână la o sală de cartier, însă obiectivul este să fac asta în rețeaua de cluburi World Class.

Sper să revin cât mai curând asupra acestui text, ca să operez modificarea în acest sens. Mai ales că, de curând, am obținut și certificările internaționale Les Mills BodyPump și Les Mills BodyCombat, două programe de aerobic foarte populare la noi.

LATER EDIT: Iată că am revenit ca să operez modificarea pe care mi-o doream mai sus: din noiembrie 2019 fac parte din echipa de instructor Group Fitness a World Class România, treabă de care sunt foarte mândră. Deocamdată, mă găsiți stabil în orarul cluburilor Expo Park (BodyPump și BodyCombat), SEMA Parc (C-Core și BodyCombat) și Lujerului (BodyCombat), plus pe ici, colo, la înlocuiri ale colegilor care au nevoie.

Deci cam asta e viața mea acum: împărțită între blog, evenimente de presă, proiecte pe creare de conținut, proiecte de promovare în social media, antrenamente la sală și copii – ordinea este aleatorie și fluctuează în funcție de mulți factori. De asta lucrez pe agendă, cu program în avans, însă mă străduiesc din răsputeri să fiu și flexibilă ca program atunci când situațiile neprevăzute o cer.

În afară de asta, sunt ”prietenă” a câtorva organizații și particip la acțiunile lor, precum evenimentele organizate de World Class România sau ARIG – Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten – pentru cei din urmă am moderat edițiile din 2018 și 2019 ale conferinței ”Happy Celiacs Day” despre afecțiunile induse de gluten.

Da, fac multe lucruri, dar nu pe toate odată. Mi le planific cu rigurozitate și le tratez cu seriozitate pe toate în egală măsură. Din punctul acesta de vedere, al volumului de muncă, al provocărilor pe care aceasta le ridică, al planificării, deadline-urilor și relației directe cu clienții, este mult mai greu să fii freelancer decât angajat. Nu mai aduc în discuție plata salariilor, impozitelor, furnizorilor, utilităților etc.

Dar această postură îmi oferă libertatea de a munci cât vreau și ce vreau și flexibilitatea de a munci când vreau sau de a mă opri când e nevoie de mine în altă parte. Teoretic, I am living the dream. Practic, nu m-am hotărât care este acesta deocamdată, dar mă bucur de această călătorie care mă duce tot mai aproape de el. Chiar dacă, uneori, nu-mi permit benzina nici până la sală.

Prin urmare, dacă ai nevoie de mine, ca să:

  • Te amuzi sau să te informezi pe teme de creștere a copiilor, sănătate, frumusețe, sport, stil de viață curat și echilibrat;
  • Dacă ai nevoie de aptitudinile mele de redactor sau de povestitor;
  • Dacă vrei să-ți promovez un produs ori serviciu ca infuencer, prin canalele mele de comunicare, în fața comunității mele; pe acest link găsești majoritatea campaniilor de promovare în care am fost implicată. Restul sunt pe social media, în funcție de cum a dorit clientul;
  • Dacă vrei să-ți promovez un produs sau serviciu ca PR, prin rețeaua mea din print și online;
  • Dacă ai nevoie de un moderator pentru un eveniment sau de un speaker pe un domeniu în care mă pricep;
  • Dacă vrei să facem împreună sport, un atelier pe teme de sport sau doar ai nevoie de sfaturi în domeniu;
  • Dacă paginile tale din social media strigă după conținut de calitate,
mă găsești aici sau pe mail, idri_gm@yahoo.com, Facebook și Instagram. Scrie-mi oricând, eu îți răspund prompt și cu o soluție, fără discuție.

27 Comments

  • annette
    15 noiembrie 2006 at 11:13 pm

    Am observat ca scrieti articole despre cariere, astfel am luat hotararea sa va scriu.Sunt studenta la regie de film si televiziune.Am incercat sa-mi gasesc de munca in domeniu , dar de fiecare data mi s-a spus ca nu se cauta fete in domeniul acesta.Astfel am ajuns la concluzia ca daca as fi fost baiat as fi gasit mult mai repede de munca.As vrea sa stiu oare este atat de greu sa ajung regizor?

    Reply
  • georgiana
    15 noiembrie 2006 at 11:52 pm

    Cand am citit oful Annettei, am dat de curiozitate o cautare pe net dupa regizoare din Romania… in afara de Gianina Carbunariu, despre care am auzit aproape toti (cel putin eu am auzit de prin reviste, ca nu sunt cunoscatoare intr-ale cinematografiei), am mai dat de niste fete, tinere regizoare din Romania, care au castigat nush ce premiu oferit de o fundatie din afara… nu pot sa raspund la intrebarea ta, Annette, daca e chiar atat de greu sa ajungi regizor in tara asta. Dar pot sa vorbesc despre revolta pe care am simtit-o cand ti-am citit mesajul. Inca un domeniu monopolizat de barbati? – in mintea ingusta a unora, si aici ma refer la “angajatorii” care ti-au aruncat in fata ca nu cauta fete, ci baieti… O idiotenie. Adica barbatul-regizor iti garanteaza succesul muncii sale, sau baga mai mult sex in filmele si reclamele pe care le regizeaza, face sa curga mai mult sange, vede lucrurile din a cincea dimensiune, care femeilor nu le este accesibila? Sau care ar fi argumentul? Si inca o chestie: la interviuri pentru angajare pentru chestii din astea creative, te duci cu un portofoliu, nu? Arati omului ce-ai facut, ce idei ai/ai avut si s-au materializat, cu cine ai mai lucrat etc. Asa se face, nu? Intreb: oamenii aia expediaza candidatul-femeie din start, nu arunca macar o privire pe munca lor, cine stie, poate raman surprinsi ca nu tot ce tine de-o femeie poate fi …edulcorat (are o colega a mea vorba asta, si uneori o baga aiurea, de fun, dar aici chiar merge). E ca si cum oamenii astia care cauta DOAR “barbati-regizori” au in fata doua ecrane: pe unul ruleaza un film facut de un tip; pe celalalt, un film facut de o femeie. Din primul curge sange, din celalalt – sirop. Asta e: ei nu vad lucrurile in alb si negru, ci in sange si sirop. Suna gretos. Pentru ca asa e realitatea despre care mi-ai scris.
    Bafta, oricum!

    Reply
    • markus
      28 iulie 2015 at 3:49 pm

      Stai linistita! Sunt si barbati carora nu le plac filmele cu sex si sange si evita astfel de subiecte. Asta e o moda care circula acum, exagerarea detaliilor de acest fel, si nu e singurul lucru de care sufera cinematografia de astazi.
      Daar, trebuie sa spun mai departe, ca femeile tind sa aiba o anumita caracteristica in felul in care privesc lucrurile din jurul lor si cred ca asta deranjeaza. Nu e vorba de subiecte/teme – sau nu intotdeauna – ci doar de felul in care tind sa priveasca lucrurile sau sa le inteleaga. Eu nu zic ca este ceva rau. Este doar o caracteristica a femeii si aceasta caracteristica le aduce aminte barbatilor aspecte mai sensibile ale existentei. Inima pe care ar trebui sa o aiba orice om indiferent de sex este aceea de mama. Atentie am spus mama, nu femeie. Cu toate acestea eu nu vad cu ochi buni o femeie ca regizor. Femeia a fost facuta pentru alte lucruri, mult mai… importante si mai sensibile, daca vrei, sau mai apropiate naturii ei. Eu cred ca ar fi o mare pierdere ca o femeie sa incerce in zadar sa faca lucrurile pe care le face un barbat/sau barbatii sau sa-i egaleze pe acestia in ceea ce fac, chiar obtinad oarecare merite de la ei – desi nu cred ca aceasta se va intampla vreodata. Cand ar reusi asa ceva pur si simplu si-ar fi pierdut de mult feminitatea. Ceea ce e o pierdere de incomensurabila. Este vorba de pierderea propriei naturi, ceea ce nu cred ca se poate intampla in mod real, adica nu imi pot imagina asta la o femeie. Totusi o indepartare de natura proprie este din pacate posibila si are consecinte nu din cele mai placute.
      Din pacate societatea de astazi este cladita pe false valori chiar idealuri si fiecare membru al ei o resimte.
      Este bine pentru cineva sa inteleaga aceste lucruri inainte de a se angaja pe o cale uneori dureroasa si care nu duce nicaieri.

      Reply
  • adriana
    24 noiembrie 2006 at 11:00 pm

    Succes fetelor si baietilor de la Unica. Bravo ptr look.

    Adriana Ceausescu ,

    adriana.ro

    Reply
  • Idriceanu Vlad
    24 mai 2009 at 4:06 pm

    Ma bucur ca mai sunt Idriceni pe lumea asta. Daca iti iei totusi masina, pune-ti numarul YDI pentru a ne recunoaste pe strada (nimeni nu isi pune nr asta pentru ca vine de la “idiot” cica, dar idiot se scrie cu i nu cu y, as fi pus IDI sa ii oftic pe carcotasi dar dupa cum probabil stii nu ai voie sa pui prima litera I deoarece ydiotii de politisti confunda I cu 1). Aaaaa si nu da flashuri daca esti in spate si nu esti pregatita sa-ti repari masina pentru ca ma dispera treaba asta 🙂 . O viata buna si make Idricenii-clan proud 😉 .

    Reply
  • Sobolanul din camara
    17 iunie 2009 at 3:46 pm

    Aţi văzut vreodată un peşte stricat noaptea? Luceşte ca o stea. Asta e cultura voastră: fosforescenţă de cadavru la începutul putrefacţiei; razele descompunerii.

    Mircea Eliade, Intoarcerea din Rai

    Reply
  • idriceanu
    17 iunie 2009 at 3:50 pm

    voiai sa vedem ca ai citit eliade?
    sau ca ai gasit un citat care ti s-a parut potrivit cu blogul meu si te-ai gandit sa nu ratezi ocazia de a demonstra un soi de academism dilentant?
    either way, ai fost o vizita in plus.
    bafta!

    Reply
  • idriceanu
    17 iunie 2009 at 4:03 pm

    nu-mi propun sa duc discutii atat de profunde pe blog. e un loc de katerink, pe care tu l-ai confundat cu o oala in care lancezesc scursurile societatii & tiparele ei… imi pare rau ca am lasat aceasta impresie
    nu ma erijez in vreo autoritate in domeniul filosofic, nici macar in cel al scriiturii ca tehnica… e doar un blog care pluteste pe net spre deliciul celor – putini, e drept – care ma cunosc si ma citesc
    vrei sa mai discuti cu mine? da mail.
    la commenturi provocatoare si acide nu mai raspund pe blog

    Reply
  • roxalia
    18 noiembrie 2009 at 12:48 pm

    Super blogul! Te pun la mine in blogroll… sa te am mai aproape! :))

    http://roxalia.wordpress.com

    Reply
    • idriceanu
      18 noiembrie 2009 at 1:47 pm

      Multumesc frumos!
      Din pacate, blogul e momenta on the side… e foarte mult work nowadays 🙂
      Dar o sa incerc sa-l mai actualizez

      Reply
  • Idriceanu Andreea
    28 aprilie 2010 at 9:39 am

    un id?

    Reply
  • nonono
    7 aprilie 2011 at 11:38 am

    katerink langa culta
    frumoasa alaturare
    de ce nu kulta?
    sau kulturnik?

    Reply
    • idriceanu
      7 aprilie 2011 at 12:28 pm

      care merge la kulturhaus?? :)))

      Reply
  • nonono
    8 aprilie 2011 at 2:30 pm

    cei ca si tine, cu siguranta

    Reply
  • Sam Toole
    14 mai 2011 at 1:55 am

    Greetings,
    My name is Sam Toole and i am a producer based in San Francisco ,Ca . I discovered your profile via Linked in .
    I am working an many art based projects as well some Independent Films.
    I also just wrapped on http://www.sedonasrule.com
    You can view Art related films i produced via
    you tube : google : Samuel Toole
    What projects are you currently working on ?
    I just started a a new fashion project with
    http://www.youtube.com/watch?v=T4iee3llFhQ
    Art Gallery http://www.ghostandbread.com .The idea
    is to promote and give exsposure to fashion designers .
    And i finally got distribution for feature film
    http://www.rsquaredfilms.com/films/miyuki.html
    that i worked on as a producer. The film
    will be released through ( http://www.rsquaredfilms.com )
    I look forward to more correspondence and would love
    to have you as a connection on Linked in . Cheers
    Sam Toole
    http://www.360trendlab.com/blog
    http://www.360trendlab.com/article/racionalidad-y-creatividad-en-lo-visual#link
    http://cuaderno-artencuentro.blogspot.com/2011/03/el-productor-de-cine-samuel-toole-nos.html
    415-412-2960
    stoole62@gmail.com

    Reply
  • Dan
    14 mai 2011 at 3:35 pm

    Te-as ruga sa scrii mai des pe blog,deoarece imi pari interesanta 😉

    Reply
    • idriceanu
      15 mai 2011 at 12:20 pm

      :))) stiuuu, multumesc frumos pentru cuvintele frumoase. but, you know, I also have a job and other responsibilities…. dar acum ca te-ai abonat, macar afli mai repede despre posturile noi 😉
      zi superba!

      Reply
  • colegu' de banca
    17 mai 2011 at 8:32 am

    Buna Georgiana, ma uitam la poza ta mini-me facuta la etajul 1 pe holul scolii, ma uitam si la a mea…ce a trecut vremea:). As adauga la descrierea ta, daca imi permiti: ambitioasa si cu niste ochi albastri superbi. O zi frumoasa!

    Reply
    • idriceanu
      17 mai 2011 at 9:15 am

      care-ai fost, ma, colegul meu de banca pe atunci…? Matei???

      Reply
  • colegu' de banca
    18 mai 2011 at 8:35 am

    Daca vrei sa depanam amintiri lasa-mi o adresa de contact.
    P.S. nu sunt Matei 🙂

    Reply
    • idriceanu
      18 mai 2011 at 9:18 am

      din moment ce ti-ai pus o adresa de mail la oha, n-am unde sa-ti las un contact. in niciun caz nu pe public 😉
      cauta-ma pe FB :)))

      Reply
  • Cristi
    7 iunie 2011 at 11:29 am

    Georgiana????? Asta trebuie sa fie descoperirea anului.
    Trebuie sa spun ca ma incearca niste chestii.. in primul rand, unde sunt ochelarii din ’97? :)Nu de alta, dar absolut din intamplare, saptamana trecuta, cu ocazia unei renovari de-acasa, m-am trezit cu maicamea care mi-a aruncat in brate cateva poze. Cu tine. Evident, cu ochelari.

    Reply
  • idriceanu
    7 iunie 2011 at 1:48 pm

    well, da, it’s me :)))) sa-mi dai pozele inapoi :)))

    Reply
  • Cristi
    7 iunie 2011 at 1:53 pm

    Nici nu ma gandesc. Mai ales ca ai scris pe spate cu manutza ta: “pt. tine” :)))) As putea insa sa ti le arat. Mai ales pe aia in care “Georgiana e rock chiar daca nu pare” :))

    Reply
  • idriceanu
    7 iunie 2011 at 2:36 pm

    ti-am scris pe mail. hope it’s not a fake one :)))

    Reply
  • EcoFBK
    24 august 2011 at 10:58 am

    hello,hello
    am vazut zilele trecute o caricatura postata de tine pe fb si mi-a adus aminte de asta :
    http://soundcloud.com/r_co/sets/richie-hawtin-ricardo-villalobos-1

    Oldies but goldies 🙂

    Reply

Leave a Reply