Menu
POVEŞTI

Distanțarea socială în lift: o considerăm sau îi dăm cu flit? (Facebook)

distantare sociala lift

Am și eu o situație de discutat cu voi în vederea clarificării pentru mine însămi: am fost pusă de câteva ori în situația de a mă afla în liftul din scară cu alte persoane. Evident, vorbim despre o cabină cu o suprafață de doi metri pătrați, nu ca în poză.

Când persoana era deja acolo, am ales s-o iau pe scări, simplu. Dar când eu eram deja acolo, le-am zis că nu e OK să intre peste mine (mai ales că niciunul din noi nu avea mască) și le-am închis ușa în nas, iar ei au fost foarte surprinși și au abordat un aer oarecum disprețuitor. Iar eu m-am simțit foarte prost.

Întrebările sunt:

▪️ exagerez eu? 

▪️ ar trebui să mă comport firesc și politicos, ca într-o stare de lucruri normală, și să îmi permit să împart acel metru pătrat cu niște străini despre care nu știu ce hram medical poartă?â

▪️ dacă, totuși, îi refuz, cum să fac să nu mă mai simt prost?

▪️ cum să fac să nu mă mai enervez că oamenii respectivi au măcar intenția de a intra într-o incintă atât de limitată și deja populată, cu toate recomandările făcute în virtutea pandemiei de Covid-19? 🤷‍♀️

La voi care-i mersul cu liftul din bloc zilele astea?

PS Cam așa arată comentariile pe care le-am primit la această postare pe Facebook:

distantare sociala lift

distantare sociala in lift covid 19

Dacă te interesează să citești mai departe, intră aici.

Sursa foto articol: Koonsiri Boonnak | Dreamstime.com

About Author

Jurnalist, blogger, creator de conținut, instructor de fitness, mamă de băieți.

No Comments

    Leave a Reply