Stii cum e cu inspiratia asta? Tre’ sa scrii acu’, acu’, cand vine – ceea ce nu stii cand se intampla, dar poti incerca gen „pofta vine mancand” in speranta ca… wtf!!! a plecat iar! 🙁
Deci mama, mama, am uneori un chef de scris de imi sar creierii de pe scaunul de metrou si ma cotrobaie in poseta dupa pix si foaie, dar ma opresc subit din doua considerente: n-am pix si foaie, doar un reportofon digital, ceea ce ma duce la punctul doi – chiar daca as avea pix si foaie, cum s-o ard chiar atat de vintage in metrou??
Si, de cele mai multe ori mi se pare trist ca vorbesc mai prost decat scriu, bonus ca n-am c**iele de raduleasca sa-mi dictez inspiratia in reportofon de fata cu tot Bucurestiul de sub pamant. Foarte prost: eu ies la suprafata, inspiratia ramane la metrou. 🙁
Proful de mate din liceu o ardea gen: „geniul e 1% inspiratie si 99% transpiratie”. Nu pot garanta: in afara de zilele cand climatizarea din birou e stricata, zicala nu se verifica. 😀 Orisicat, dac-ar exista pe pamantul asta magazinul de inspiratie, as apela cu incredere de aproximativ 5 ori pe luna.
Si stii ce e ciudat, mai departe de atat? Ca o simti asa cum se catara inauntru, si ti se umfla pieptul si obrajii de bucurie, ca la un set de Sven – fiecare isi plaseaza exemplul propriu AICI – si ti se pare ca reusesti sa dai din tine cea mai tare zicere a momentului!
Faza care ma preocupa e: inspiratia mea e si a celorlalti? Daca eu ma cred grozava, sper ca si restul crede la fel, nu? Altfel, cum? Gen: doamna, mai bagati inspiratie azi? si dati cate putin, sa ajunga la toata lumea!
Sper ca acesta nu a fost cel mai neinspirat post al meu.
No Comments